Situata in interiorul arcului carpatic, strajuita de paduri tulburator de frumoase (de unde ii vine si numele, Terra Ultra Silvam – țara de dincolo de pădure), Transilvania este o regiune invaluita in mister si legenda, o destinatie turistica inepuizabila. Povestea contelui Dracula, valorificată de Bram Stoker, legenda Castelului din Carpati din romanul omonim publicat de Jules Verne, precum si alte mituri legate de Balaurul de pe Valea Burii, spadele sasilor, fluierasul fermecat din Hameln si intemeierea cetatii medievale Sighisoara au contribuit la promovarea acestei regiuni si dincolo de granitele tarii, turistii fiind fermecati de toate aceste basme, ba chiar asteaptandu-se sa intalneasca personajele a caror existenta a sfidat timpul.
Chiar si noi ne lasam adeseori prada acestor povesti si in secret ne-am dori ca macar o data sa-l putem zari pe infricosatorul conte vampir sau pe baronul Rodolphe de Gortz, desi este putin probabil (imposibil) sa ne intalnim pe strazile Clujului cu fermecatorul personaj al lui Bram Stoker, insa, recent am descoperit povestea unui conte pe care aveam sa-l si cunoastem…
Fugit din castelul din care ani de-a randul a distrus tot ceea ce satenii de pe domeniul sau pretuiau, Contele s-a refugiat in casa Groparului, ascunzandu-se chiar in mijlocul comunitatii satenilor, insa acest Conte mai are un secret… pe care sunteti invitati sa-l descoperiti la The Dungeon.
Pe strada Horea la numarul 75, imediat ce intri pe usile masive ale cladirii care iti lasa impresia ca te afli in fata unei fortarete, pasesti prin timp pana in secolul XIX-lea si iata-te in satul transilvanean pe care Contele l-a pradat.
Noi am fost fermecati de acest scenariu si am acceptat provocarea de a-l gasi pe conte. Zis si facut! Intr-o seara rece si ploioasa de februarie – o atmosfera perfecta pentru ceea ce avea sa se intample, am pornit spre locatia The Dungeon si de acolo ne-am transpus in satul unde se presupune ca s-ar ascunde misteriosul personaj. 🙂
Nu stim daca de la ploaie sau de la atmosfera din cimitirul langa care se afla si casa groparului, dar ne-am inceput aventura destul de timid si cu fiori pe sira spinarii. Rand pe rand am descifrat ingenioasele indicii, nu fara peripetii, insa… sau tipete. 🙂
Va mai spunem doar ca atmosfera este incredibila, iar decorul este realizat din piese autentice, aranjate astfel incat cu greu iti poti linisti bataile inimii si de fiecare data trebuie sa te asiguri ca esti intr-un joc, iar persoana care sta nemiscata in pat… Ei bine, va lasam pe voi sa descoperiti ce-i cu ea.
Pentru o altfel de modalitate de petrecere a timpului liber, va recomandam sa mergeti la The Dungeon, alegeti unul dintre cele doua scenarii si bucurati-va de o experienta inedita.
Contact
Adresa: str. Petru Maior, nr. 13 / Str. Horea, nr. 75
Telefon: (076) 824-7525
E-mail: [email protected]
Web: http://www.thedungeon.ro/
Facebook: facebook.com/thedungeoncluj
Program
Luni – Duminica: 3:00pm – 12:00am