Se apropie UNTOLD 2018: program, noutăți, artiști și… povestea continuă | #ClujulVăzutAltfel

de | | 3 Minute

Se apropie UNTOLD 2018: program, noutăți, artiști și… povestea continuă | #ClujulVăzutAltfel

Discover your Wolf Spirit! – acesta este îndemnul UNTOLD din acest an. Cel de-al IV-lea capitol al festivalului UNTOLD își dezvăluie magia în această vară, în perioada 2-5 august 2018, în orașul din inima Transilvaniei. Care sunt artiștii care își vor fermeca publicul, cum arată până acum programul, ce campanii li s-au pregătit festivalierilor în acest an și alte noutăți – toate, mai jos. 

Așteptat cu nerăbdare de festivalierii veterani și curiozitate de către cei care îndrăznesc să pășească pentru prima dată pe tărâmul magic, UNTOLD își continuă povestea și în 2018. O nouă provocare și noi personaje fantastice îi vor ghida pe zecile de mii de festivalieri către scenele și spațiile de poveste ale festivalului.

Aflat la a patra ediție, festivalul a devenit deja un fenomen internațional, reușind să adune în 2017 peste 330.000 de participanți din întreaga lume, alături de cei peste 200 de artiști internaționali.

.

Artiști

Ca în fiecare an, Untold Festival își dezvăluie povestea aducând artiști internaționali de renume din industria muzicală electronică și nu numai. Black Eyed Peas, The Chainsmokers, Jason Derulo, The Prodigy, Afrojack, Alesso, Armin Van Buuren, Dimitri Vegas & Like Mike, Diplo, Kygo, Steve Aoki, Tiesto, Fedde le Grand, Dub FX, The Asteroids Galaxy Tour și mulți, mulți alții sunt așteptați pe scenele festivalului la începutul lunii august. Line up » vezi aici.

Program parțial

Până la ora actuală, programul pe zile, conform site-ului oficial Untold, arată astfel:

untold 2018 program

Campanii cu impact social și turistic

În acest an, UNTOLD a devenit primul brand românesc care a primit distincția de Ambasador al Turismului Românesc din partea Ministerului Turismului. Distincția a fost oferită datorită eforturilor depuse de către organizatori în direcția promovării României la nivel internațional.

De altfel, una dintre campaniile și inițiativele Untold se numește „România All Inclusive”. Festivalierii UNTOLD sau Neversea vor beneficia de reduceri și oferte speciale, în baza deținerii brățării de festival, pentru a se bucura de cele mai frumoase locuri și obiective turistice din țară! Campania este, de asemenea, susținută de Ministerul Turismului.

.
„Cine BAC-ul trece, la #UNTOLD petrece!

În perioada 7 iunie – 20 iulie 2018, toți cei înscriși la examenul de Bacalaureat 2018  (sesiunea de vară), se bucură de prețuri speciale la UNTOLD și Neversea:

  • Untold » abonament la prețul special de 499 lei + taxe (în loc de prețul final de 650 lei + taxe)
  • Neversea » abonament la prețul special de 399 lei + taxe (în loc de prețul final de 550 lei + taxe).

Cei care au media 10 la BAC vor primi abonamente la UNTOLD și Neversea în mod GRATUIT + câte un voucher de 500 lei la Kaufland România. Aceștia vor trebui să prezinte dovada mediei de 10 obținute la BAC și actul de identitate la check-in în festival. Detalii aici » untold.com/ro/bac-de-10

Blood Network, campania care a reușit să mobilizeze mii de tineri din întreaga țară să doneze sânge și să intre în rețeaua „Și Eu Donez” a avut loc în acest an în perioada 29 mai – 29 iunie 2018. Toți cei care au donat sânge la centrele de transfuzii din întreaga țară sau la caravanele mobile în perioada anunțată s-au bucurat de reducere la achiziționarea biletelor de festival, respectiv bilete gratuite pentru prima zi de festival (Untold sau Neversea).

Prețuri

Prețul final al abonamentelor UNTOLD va fi de 650 lei + taxe, în timp ce abonamentele VIP se vând la 1.100 lei + taxe. Biletele de o zi se cumpără la prețul de 225 lei + taxe (ziua 1, 2 și 4) și 275 lei + taxe (ziua 3).

Fotografii via UNTOLD.