S-a terminat Untold, așteptăm ediția următoare!
Cele patru zile de Untold Festival s-au încheiat, orașul își reia treptat ritmul obișnuit al verii. E momentul când le putem transmite organizatorilor felicitări pentru modul în care au reușit să gestioneze un festival de amploarea pe care Untold a avut-o!
Ținând cont că e vorba și de o primă ediție, festivalul a reușit să păstreze cele mai înalte standarde când vine vorba de infrastructură, organizare și aspecte tehnice (jocuri de lumini și imagine, calitate sonorizare). Lungimea cozilor s-a pliat pe intervalul de toleranță al omului pus pe distracție și entuziasmat, participanții la festival merită și ei un bravo! pentru curățenia păstrată (un plus a fost inclusiv nivelul de igienă păstrat, cu toaletele ecologice amplasate strategic). Dincolo de atmosfera dinamică de festival și de aerul unui oraș cu adevărat turistic, Untold a reușit să plaseze Clujul pe harta internațională a festivalurilor.
În ceea ce ne privește, considerăm că ne-am adus și noi contribuția în această perioadă, reușind să îndrumăm mii de oameni ajunși în Cluj (turiști interni, români, sau turiști străini), să îi ajutăm prin intermediul materialelor oferite gratuit (reviste City Guide, hărți, pliante) să descopere cele mai frumoase obiective turistice, cele mai specifice și interesante locuri din Cluj – din oraș, dar și din împrejurimi.
De menționat este interesul foarte mare pentru Salina Turda, ca obiectiv turistic din județ. De asemenea, ne-am bucurat că au existat turiști interesați să descopere împrejurimile Clujului în cadrul excursiilor organizate de noi în acest weekend!
În urma experienței Untold și în urma discuțiilor cu cei care s-au bucurat de grandoarea acestui eveniment, poate o mică sugestie sau critică, sperăm noi, constructivă, în privința unor ediții viitoare: un aspect benefic ar fi ca principalele concerte, cele care încheie fiecare seară, să nu fie programate atât de târziu, să se termine în jurul orei 2 a.m. Festivalul a fost bine primit de către public, însă oboseala acumulată își spune uneori cuvântul și te privează de o experiență deplină.
Așteptăm cu interes următoarea ediție Untold Festival!
[photo credit: Filmări Aeriene CJ]