Rupem tacerea despre violenta sexuala
Către Cabinetul Primul Ministru,
Ministerul Justiției,
Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale,
Minsiterul Afacerilor Interne,
Ministerul Sănătății,
Ministerul Educației,
Consiliul Superior al Magistraturii
Prin această scrisoare, Rețeaua neguvernamentală Rupem tăcerea despre violența sexuală și Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor solicită organizarea unei întâlniri de lucru în vederea stabilirii unui plan de acțiune interinstituțional, cu participarea societății civile, pentru asigurarea protecției, asistenței de specialitate și respectarea drepturilor victimelor şi supravieţuitoarelor violenței sexuale. Un astfel de dialog între ministerele și instituțiile cu atribuții și responsabilități în domeniu, pe de o parte, şi societate civilă, pe de altă parte, este necesar pentru garantarea accesului la justiție și la servicii de asistenţă pentru victimele violenței sexuale, inclusiv prin armonizarea practicilor existente cu normativele internaționale de drepturile omului.
Ne exprimăm revolta față de modul în care a fost instrumentat și mediatizat cazul de viol în grup şi lipsire de libertate din județul Vaslui, precum și de lipsa unei reacții adecvate, coerente și ferme a autorităților la nivel național și local. Ne exprimăm indignarea privind eliberarea inculpaților din arest preventiv și judecarea lor în stare de libertate pe motivul lipsei antecedentelor penale, deși trei dintre aceștia au recunoscut fapta, iar violul în grup constituie o agravantă. Presiunile exercitate de către cei 7 agresori din Vaslui aflați în libertate și de către familiile acestora asupra tinerei agresate nu ar fi avut loc dacă legislația românească prevedea posibilitatea emiterii unui ordin de protecție. Din păcate, experiența tinerei nu este o excepție. Femeile cu care intrăm în contact prin programele noastre ajung să caute sprijin în afara unui sistem care le lasă vulnerabile în fața agresorilor. De asemenea, Rețeaua Rupem tăcerea despre violența sexuală este îngrijorată de numeroasele cazuri de viol prezentate de mass-media în care nu au funcţionat măsuri de protecţie a victimelor pe parcusul procedurilor penale sau în care urmărirea penală a trenat, fapt ce a expus supraviețuitoarea la re-victimizare în tot acest timp, deşi statul are obligaţia de a lua măsuri pentru a evita acest lucru. În foarte multe cazuri, lipsa protecției efective acordate victimelor înseamnă că acestea sunt supuse la presiuni, hărţuite pentru o împăcare cu agresorul, denigrate, blamate, fapte al căror efect este minimalizarea agresiunii sexuale şi, implicit, a suferinţei victimei.
În același timp, considerăm că lipsa de vizibilitate a altor cazuri de violență sexuală creează iluzia că aceste tipuri de infracțiuni sunt rare. În realitate, statisticile arată că peste 600.000 de femei din România au fost la un moment dat victime ale unor agresiuni sexuale1, iar dintre acestea un număr infim beneficiază de servicii psiho-sociale și acces efectiv la justiție. Considerăm că acest lucru se datorează barierelor legislative, administrativ-procedurale, dar și social-culturale: parcursul interinstituțional al supraviețuitoarelor este anevoios și descurajant, acestea fiind uneori victimizate secundar de specialiștii cu care intră în contact – polițiști, medici-legiști, procurori, chiar judecători – care le blamează, direct sau indirect, pentru agresiune. De asemenea, goluri legislative conduc la lipsa protecției efective în fața agresorilor sexuali și la o rată extrem de mică a condamnărilor, însoțită de pedepse mici. În anul 2014 Poliția Română a înregistrat un număr de 875 de violuri2, iar Parchetul a trimis în judecată 469 persoane fizice pentru această infracțiune3. Însă numărul cazurilor de violență sexuală este mult mai mare: la nivelul Uniunii Europene, mai puțin de 14% din experiențele cele mai grave de violență de gen (cauzate fie de un partener, fie de un non-partener) sunt raportate4, iar, dintre toate formele de violență, cea sexuală constituie cel mai mare tabu. Alte probleme comune cu care se confundă victimele sunt: lipsa sancțiunilor administrativ-legale acolo unde legea sau codul deontologic profesional permite în cazuri de blamare a victimei; practica juridică deficitară – faptul că agresorii scapă nepedepsiţi, iar victimele nu beneficiază de măsuri de protecţie – contribuie la descurajarea raportării şi, implicit, la încurajarea infracţionalităţii sexuale. Așadar, putem vorbi de o cultură a tăcerii în jurul violenței sexuale.
Identificăm, de asemenea, alte lipsuri: în prezent, în România nu există niciun centru de criză în caz de viol și violență sexuală sau o linie telefonică de urgență gratuită pentru victimele violenței de gen. De asemenea, lipsesc reglementări legale clare care să asigure victimelor servicii gratuite de specialitate: consiliere psihologică imediată, de criză și pe termen lung, asistență juridică, decontarea certificatului medico-legal, protocol privind asistența medicală de urgență pentru victimele violenței sexuale (tratament pentru combaterea bolilor transmisibile sexual, inclusiv HIV, contracepție de urgență etc) echiparea spitalelor cu seturi de prelevarea de probe în cazuri de viol („rape kits”).
Salutăm semnarea Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței femeilor și a violenței domestice (Convenției de la Istanbul) și solicită grăbirea procesului de ratificare a acesteia de către Parlamentul României, întrucât prevenirea violenţei, protecţia victimelor şi trimiterea în judecată a infractorilor reprezintă punctele cheie ale Convenţiei. De asemenea, atragem atenția asupra prevederilor speciale pentru victimele violenței sexuale, din Directiva 29/2012 a UE de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea şi protecţia victimelor criminalităţii și necesitatea transpunerii acestora, până la termenul limită de 16 noiembrie 2015. În mod particular, Directiva menționează obligativitatea statului de a asigura un sprijin orientat și integrat victimelor violenței sexuale (Art. 3b) și protecție deosebită pentru victimele violenței sexuale, din cauza riscului ridicat de victimizare secundară și repetată, a riscului de intimidare sau răzbunare asociat unor astfel de violențe (Art. 17), precum și măsuri de protecție speciale (Art. 18).
În același timp, avem convingerea că barierele cu care se confruntă victimele nu pot fi depășite decât printr-un efort colectiv și printr-un parteneriat interinstituțional de durată, care să implice consultarea sectorului neguvernamental în elaborarea politicilor publice și în adoptarea măsurilor menite să protejeze victimele violenței sexuale și să îmbunătățească serviciile adresate acestora. Așadar, solicităm convocarea unei întâlniri de lucru cu reprezentanți ai instituțiilor mai sus numite, pentru a discuta punctual cum se pot schimba legi, practici și mentalități pentru a reda victimelor încrederea în justiție, demnitate umană și solidaritate. Propunem ca următoarele puncte să se găsească pe agenda preliminară a acestei întâlniri de lucru:
1. Constituirea unui grup de lucru alcătuit din reprezentanți ai ministerelor vizate și experți, reprezentanți ai societății civile, care să se întrunească periodic pentru a dezbate politici publice menite să garanteze protecția victimelor și servicii adecvate pentru acestea;
2. Protecția efectivă a supraviețuitoarelor violenței sexuale, prin îmbunătăţirea măsurilor preventive din Codul Penal şi introducerea unor măsuri ca ordinul de protecţie/restricţie pe tot parcursul procedurilor penale;
3. Transpunerea corectă a Directivei 29/2012 a UE inclusiv prin asigurarea serviciilor de asistenţă psihologică, juridică, socială şi medicală de calitate, gratuite, corespunzătoare traumei suferite, şi identificarea unor soluţii de parteneriat cu organizaţii din societatea civilă cu experienţă;
4. Înființarea unui serviciu integrat pentru femeile victime ale violenței sexuale, în cadrul unităților de primiri urgențe, care să ofere un răspuns imediat, coordonat și integrat vicimelor, inclusiv asistență medicală de urgență, examinare medico-legală, informarea privind drepturile victimei și sprijin în vederea demersului juridic;
5. Prevenirea infracțiunilor de agresiune sexuală, prin campanii de educație cu impact pe termen lung, și descurajarea lor prin pedepse legale proporţionale cu gravitatea faptei comise;
6. Adoptarea de norme de lucru interne și organizarea de activități de formare pentru polițiști, procurori, medici legiști, judecători și alți specialiști care intră în contact cu supraviețuitoarele violenței sexuale, pentru a evita revictimizarea acestora;
7. Garantarea menținerii agresorilor care și-au recunoscut faptele în arest preventiv, în cazuri de agresiune sexuală; riscul re-victimizării, precum şi exercitării de presiuni şi ameninţări asupra victimei, familiei şi cunoscuţilor ei este foarte mare şi constituie, în cazurile de viol, hărţuire sexuală, un pericol social real.
8. Introducerea unor măsuri de monitorizare mult mai stricte după ispăşirea pedepselor pentru violatori pentru a preveni recidivarea, inclusiv adoptarea consilierii psihologice a agresorilor pe termen lung, din finanțare proprie (exceptând cazurile sociale), în vederea reintegrării acestora și diminuării comportamentului agresiv;
9. Înființarea unei linii telefonice (helpline) apelabile non-stop pentru consilierea victimelor violenței de gen.
Ne exprimăm speranța ca acesta să constituie un prim pas într-un parteneriat de durată între instituțiile statului și organizațiile neguvernamentale care apară drepturile femeilor. Așteptăm răspunsul dumneavoastră, însoțit de o propunere privind data și locația întâlnirii de lucru.
Cu stimă,
Rețeaua neguvernamentală Rupem tăcerea despre violența sexuală și
Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor, formate din:
Centrul de Acțiune pentru Egalitate și Drepturile Omului (ACTEDO), Asociația pentru Libertate şi Egalitate de Gen (A.L.E.G.), Centrul FILIA, Asociația Front, Asociația pentru Promovarea Drepturilor Femeilor Rome E-Romnja, Institutul Est European pentru Sănătatea Reproducerii (IEESR), Asociația Femeilor Împotriva Violenței AFIV-Artemis, CPE – Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Societatea de Analize Feministe AnA, Grupul QUANTIC, Asociația Pas Alternativ, Asociația Psihosfera, Centrul de Mediere și Securitate Comunitară (CSMC), Asociația VIVAD, Asociația Atena Delphi, Asociația Transcena, Fundaţia SENSIBLU, Asociaţia GRADO – Grupul Român pentru Apărarea Drepturilor Omului, Asociația ANAIS, Asociaţia pentru Promovarea Femeilor din România – Timişoara, Societatea Doamnelor Bucovinene – Suceava, Asociația Romanian Women’s Lobby.
Contact:
Rețeaua Rupem tăcerea despre violența sexuală:
Email: [email protected]; Website: www.violentadegen.ro;
www.Facebook.com/rupemtacereadespreviolenta
