Roșu de toamnă-iarnă, un fel de răsfăț pentru un păr rebel
Să-i zicem rebel, în loc de dificil, încâlcit, pufos, aspru și neastâmpărat. Ca orice altă femeie din lume pe care o cunosc sau pot intui a o cunoaște, am o relație complicată cu părul meu.
Pe de-o parte, n-am nici un drept să mă plâng. E des, are volum și firul de păr e gros și sănătos. Pe de altă parte, e prea des și prea mult volum, deci greu de stăpânit și aranjat, se încâlcește teribil de rapid și, uneori, aparent iremediabil. Uneori e prea pufos, alteori e prea aspru. Etcetera. Sunt sigură că orice femeie poate completa o astfel de listă de nemulțumiri.
Cândva, după multe experimente reușite sau, să zicem, haioase, de brunet, blond, negru marin sau spre mov, șaten închis cu nuanțe de roșu, am ajuns la concluzia că, de felul meu, sunt roșcată. Așa mă simt cel mai bine și așa mă recunosc în oglindă.
Cu un gând roșcat de toamnă-iarnă m-am dus la Gett’s Color Bar Platinia. Nu am mai fost de foarte mult timp la un salon să mă vopsesc, așadar cam acesta era planul și mă gândeam, eventual, să-mi scurtez bretonul.
Că mi-a fost greu să încetinesc ritmul, să mă obișnuiesc cu atmosfera calmă și relaxantă de la Gett’s, unde parcă nimeni nu avea nici o grijă pe lume și, de altfel, singura ta treabă e să stai relaxată pe scaun… da, e notabil.
Cumva, în saloanele de înfrumusețare există mereu un fel de forfotă și agitație, chiar dacă nu gălăgie propriu-zisă, care mă obosesc. Fiecare are ceva de făcut, fiecare client are niște nevoi care așteaptă a fi îndeplinite, zumzăie aparatele, se aud voci din toate părțile. Nu știu cum și de ce e diferit la Gett’s. Poate modul în care e repartizat și aranjat spațiul, poate calmul celor de aici, atât al specialiștilor, cât și al celorlalți clienți… 🙂
? Gett’s Color Bar Platinia – interior
Nefiind genul care să socializeze cu ușurință, mi-a venit totuși extrem de ușor să vorbesc cu Iulia, cea care mi-a luat părul în grijă, cu dificila sarcină de a-l domoli. Oarecum uimită de răbdarea cu care lucrează, aflu ceea ce intuiam deja:
„E foarte important să iubești ceea ce faci, e ușor să ai răbdare dacă îți place activitatea pe care o ai.”
Un adevăr universal valabil, tind să cred. Mă amuz la ideea că, mai ales când vine vorba de aspectul clientului, e destul de vizibil dacă cel care s-a ocupat de acest lucru a avut sau nu răbdare. Experiența în domeniu se câștigă în timp, loc de perfecționare este întotdeauna, însă răbdarea și atenția la detalii reflectă interesul cuiva pentru activitatea pe care o desfășoară. Întotdeauna am admirat oamenii care-și găsesc o direcție și care se dedică la modul real unei activități, unei pasiuni.
Așa că mă las cu încredere pe mâinile Iuliei și, treptat, mă acomodez și eu (poate mă chiar integrez cu succes?) în atmosfera total ruptă de agitația cotidiană de aici de la Gett’s.
De altfel, în timp ce părul meu trece prin tot felul de procese (vopsit, spălat, tratament…), îmi arunc privirile afară, se vede Calea Mănăștur în toată splendoarea ei, cu oameni alergând de ici-colo, cu troleibuze, mașini așteptând la semafor și apoi gonind spre centru sau spre Mănăștur, Florești sau Plopilor. Și înțeleg de ce:
„Majoritatea celor care vin la noi, se programează pentru o zi întreagă, pentru variate servicii. E ca o zi întreagă de relaxare și nimic altceva.”
Chiar pe moment, mi-a venit greu să mă văd pe mine petrecându-mi o zi întreagă într-un salon. De obicei, „furăm” timp într-o zi sau alta, ne programăm în grabă într-un loc sau altul, după cum ne permite timpul și sperăm să nu dureze prea mult.
Dar înțeleg. Chiar dacă îți vine greu să te oprești din alergat și din ritmul alert, uneori e bine să-ți aloci o zi întreagă în care să nu faci nimic altceva decât să te lași răsfățat(ă).
Roșul meu de toamnă-iarnă a prins viață, spre încântarea mea deplină!
Discutând cu Iulia despre importanța îngrijirii părului în mod regulat, acasă, dincolo de a merge la salon din când în când, despre importanța descoperirii acelei coafuri care te avantajează și pe care îți vine ușor să o întreții singură, zi de zi, mă gândesc că aș putea să mă las cu totul pe mâinile ei, dacă tot sunt aici.
Problema mea arzătoare? Oricât l-aș scurta, e prea muuult păr. Știu că ar trebui filat, însă niciodată nu părea să se rezolve problema la modul real. Ei bine, părul meu avea să fie filat cum n-a mai fost în viața lui. După cât de multă răbdare a fost investită la Gett’s în acest proces, înțeleg oarecum și de ce nimeni nu prea a avut chef să chiar facă treaba aceasta. Până acum 🙂
Ca idee, de final, știu că probabil nu-mi voi acorda foarte des astfel de momente de răsfăț, deși îmi tot propun de ceva timp. Știu și că părul meu nu a arătat niciodată atât de bine și nici nu a fost atât de răsfățat.
Nu doar roșul meu de toamnă-iarnă, de care sunt absolut încântată, ci și foarte suportabila „ușurătate a ființei” de când părul mi-a fost tuns și filat cum se cuvine mă vor face să-mi îndrept din nou pașii înspre Gett’s. Nu foarte des, dar în mod regulat 🙂