Cluj, Oradea, de-acum și în Brașov: revista bilingvă City Guide Brașov s-a lansat! #GhidLocal

de | | < 1 Minute

Cluj, Oradea, de-acum și în Brașov: revista bilingvă City Guide Brașov s-a lansat! #GhidLocal

Sărbătorile ne-aduc un cadou frumos în cadrul proiectului național Ghid Local, care și-a propus să contribuie la dezvoltarea turismului intern. După Cluj-Napoca și Oradea, a venit rândul altui oraș deosebit din țara noastră să pună la dispoziția localnicilor, dar și turiștilor, un ghid bilingv tipărit, oferit în mod gratuit tuturor celor interesați să descopere Brașovul văzut altfel.

Astfel, începând din decembrie 2017, în pragul sărbătorilor, Brașovul devine al treilea oraș din țară în care revista City Guide va fi distribuită către cei interesați.

Revista este tipărită în peste 5000 de exemplare, cu o apariție din două în două luni și va fi disponibilă la variate puncte de distribuție din oraș și la partenerii Ghid Local Brașov (hoteluri, restaurante, cafenele, etc).

Brașovul s-a alăturat francizei naționale Ghid Local în anul 2017, iar îndemnul nostru, al echipei Cluj.com Ghid Local, este să explorați acest deosebit oraș cu ochi curioși de turiști, să-i aflați poveștile și să-i cunoașteți oamenii care-i dau valoare.

Iar dacă ajungeți prin Brașov în următoarea perioadă, luați un City Guide la braț! 🙂

Pe Facebook, activitatea Ghid Local Brașov poate fi urmărită aici: facebook.com/GhidLocalBrasov
Despre Brașov și împrejurimi puteți citi și afla mai multe pe site-ul oficial: ghidlocal.com/brasov