Marketing 4 IT 2017: Reprezentanții celor mai importante platforme de recrutări online vin la Cluj

de | | 3 Minute

Reprezentanții celor mai importante platforme de recrutări online vin la Cluj

Conferința Marketng 4 IT, ediția 2017, care va avea loc în data de 23 februarie, la Impact Hub, își anunță speakerii!

Reprezentanții celor mai importante platforme de recrutare online se vor reuni în data de 23 februarie 2017 la Cluj-Napoca, cu ocazia celei de-a doua ediții a MK 4 IT (Marketing for IT).

Pe lista de speakeri ai singurei conferințe de marketing dedicate companiilor de IT din România s-au adăugat șase nume noi. Printre acestea se numără cel al Laurei Gregg, Media Solutions Consultant LinkedIn, al lui Marius Pop, Product Manager Talent BestJobs, și al Laurei Chiculiţă, Chief Marketing Officer (CMO) eJobs România.

Pe scena conferinței vor mai urca Andreea Bușecan, HR Business Partner & Trainer Evolution HCC, Andreea Nicolescu, Senior Communication Advisor Temenos și Mircea Vădan, Startup Programs Manager, How to Web și MVP Academy.

Despre Laura Gregg

Laura Gregg a lucrat mai mult de trei ani la agenția de publicitate McCannBlue din Dublin, Irlanda, întâi ca Account Manager, iar apoi ca Senior Account Manager. În mai 2015 s-a alăturat echipei LinkedIn din Dublin ca Account Manager, iar din iulie 2016 ocupă funcția de Media Solutions Consultant. Laura este, după cum se descrie, un creativ focusat pe soluții strategice. Adoră tot ce ține de digital, fiind specializată în digital branding.

Despre Marius Pop

Marius Pop, Product Manager Talent BestJobs, are o vastă experiență în ajutarea companiilor tech românești să își comercializeze produsele pe plan internațional, aria sa de expertiză fiind product marketingul. La BestJobs este responsabil de întreaga verticală a candidaților, supraveghiind toate operațiunile de marketing și de dezvoltare de produse dedicate atragerii de candidați.

Despre Laura Chiculiță

Laura Chiculiță, CMO eJobs România, conduce întregul department de marketing și comunicare al companiei. Are 10 ani de experiență în dezvoltarea de strategii complete de marketing, de acțiuni de branding și de campanii integrate. De-a lungul carierei a colaborat cu diferite companii, atât din domeniul comerțul online și offline, cât și din cel al bunurilor de consum cu mișcare rapidă.
Andreea Bușecan și-a început cariera ca HR Specialist și Trainer la Evolution HCC, după care a decis să plece la SoftVision, ca HR Specialist. După aproape 5 ani a hotărât să se reîntoarcă la Evolution HCC, pe postul de HR Business Partner & Trainer. Este specializată pe partea de recrutare, employer branding și HR.

Despre Andreea Nicolescu

Andreea Nicolescu, Senior Communication Advisor Temenos, este un specialist de comunicare pasionat de branding, employer branding și storytelling. Cu o experiență de 9 ani în spate, principalul ei focus este găsirea de noi metode de a promova employer brandingul.

Despre Mircea Vădan

Mircea Vădan este un antreprenor din zona tech, un startup mentor și un organizator de evenimente comunitare. În momentul de față este Startup Programs Manager @ How to Web și MVP Academy. După cum zice chiar el, este pasionat de tot ce ține de procesul de creație: de la identificarea și analiza problemei la dezvoltarea și testarea celor mai bune soluții posibile.

Printre speakerii confirmați deja se numără Antonia Onaca, fondatoarea platformei Engager, Sorina Bradea, cofondatoarea RoMarketing, Anca Bundaru, Senior Product Marketing Manager Bitdefender, Dan Ionuț Tănăsescu, Digital Marketing Manager – East Europe, Russia & CIS Ubisoft, Victor Gavronschi, CEO Loopaa, și Călin Biriș, Digital Director Loopaa.

MK4IT 2017

Cea de-a doua ediție a conferinței MK4IT va fi organizată pe tema “Employer Branding & Product Marketing: Arts You Can Master” la Impact Hub Cluj-Napoca. Programul va cuprinde două paneluri, unul axat pe provocările și oportunitățile oferite de employer branding, iar celălalt pe cele mai bune strategii de product marketing. Ediția curentă aduce și o secțiune nouă, de workshopuri, în cadrul cărora participanții vor putea pune în practică, sub supervizarea speakerilor invitați, informațiile proaspăt culese.

Biletele de acces la eveniment costă 59 euro + TVA în sistem Early Bird (până în data de 31 ianuarie 2017) și 79 euro +TVA la tarif normal. Ele pot fi achiziționate de pe site-ul evenimentului, www.mk4it.loopaa.ro.

Conferința MK 4IT este organizată de agenția de marketing Loopaa din Cluj-Napoca, o agenție de creație interactivă, care pune accentul pe dezvoltarea de planuri și strategii de marketing și care combină ultimele noutăți din domeniu cu cele mai recent apărute soluții tehnologice pentru a livra servicii de înaltă calitate.