Reprezentanții BNR la HR Summit

de | | 3 Minute

Reprezentanții BNR la HR Summit

Despre tendințe în HR cu reprezentanții BNR, Urgent Cargus, IBM și Artwin la HR Summit Cluj Napoca!

Săptămâna viitoare, pe 26 și 27 martie, HR Summit- cel mai așteptat eveniment de resurse umane din Cluj Napoca îi va aduce pe Mugur Tolici (BNR), Ioana Toma (Urgent Cargus), Roxana Dobrescu (AVON), Radu Panait (IBM), Lucian Ivan (Bergenbier) și alți 15 speakeri pentru a discuta alături de cei peste 150 de participanți despre perspective în HR, talent management, employer branding, HR Analytics, leadership, dar și despre ultimele tendințe în resurse umane și management.

Ioana Toma, HR Manager Urgent Cargus, vede domeniul HR în 2015 ca unul în care se va pune accentul pe menținerea angajaților valoroși: “Vă mai aduceți aminte ritmul recrutărilor din 2007-2008, vânătoarea de angajați buni… Eu zic ca HR-ul a învățat atunci niște lecții pe care le poate aplica în continuare. În plus, acum sunt mai multe instrumente disponibile, mai multe canale, în special în social media, de a ajunge la specialiștii doriți, mai multe căi de a-i păstra alături. Mi-ar placea ca nu numai HR-ul, ci întreg managementul companiilor să se concentreze anul acesta la cum să crească și să păstreze angajații buni, mai mult decât cum să vâneze continuu alții noi. “

Mugur Tolici, HR Director Banca Națională a României, susține cele spuse de Ioana Toma, menționând ca noua generație de pe piața de muncă dorește un loc de muncă placut, dinamic, care recunoaște performanța și care oferă perspective clare de dezvoltare profesională. În această direcție în BNR a fost implementat în 2014 un nou sistem de resurse umane care “creează cadrul pentru recunoașterea, susținerea și recompensarea performanței, este bazat pe echitate internă și competitivitate externă și pune un accent deosebit pe dezvoltare managerială și leadership”.

Radu Panait, Recruitment Leader Central Eastern Europe & Russia IBM este unul dintre specialiștii HR care crede în dezvoltarea departamentelor de profil din companie și în creșterea, în timp, a numărului de candidați recrutați prin resurse proprii, chiar și de poziții de management. Acesta consideră că “desi Romania este o piata generoasa in materie de resurse de IT, datorita cresterii numarului de jucatori si mai ales in segmentul de Delivery sau Service centers care opereaza pentru clienti internationali, cu siguranta putem vorbi de o dificultate sporita in a atrage candidatii potriviti. Exista anumite date de cercetare care sugereaza ca deficitul de talent, exprimat ca raport intre cerere si oferta va fi in anii urmatori in jur de 35% cu o pondere importanta in domeniul IT si care plaseaza Romania alaturi de Polonia ca una din tarile din Europa care vor avea cel mai mare deficit de talent in urmatorii ani. Este, asadar, un paradox al unei piete atractive in trecut si care tocmai datorita acestei atractivitati a generat cresteri serioase de personal si interesul multor jucatori din domeniul IT. Nu in ultimul rand sa nu uitam ca, spre deosebire de Europa de Vest, Romania nu a cunoscut o pondere insemnata a somajului in randul tinerilor, ceea ce a dus la o utilizare semnificativa a acestui segment de varsta. In epoca post criza, cealalta parte a Europei va beneficia deci de un surplus de forta de munca. Pentru IBM, fara a minimiza acest risc, putem spune totusi ca nu am simtit acest fenomen la o scara alarmanta si asta poate datorita importantei si atractivitatii pe care o are brandul IBM in industria IT.”

Monica Soare, CEO ARTWIN, susține că una dintre cele mai importante tendințe pe care le observa pe piața este digitalizarea intensă care crește numarul echipelor virtuale: „Aceste echipe sunt separate de timp, cultură și atribute lingvistice însă foarte ușor de format.

De asemenea, schimbarile demografice datorate îmbătrânirii populației vor fi o provocare pe piața forței de muncă. Însă pentru a afla ultimele studii, inovații și descoperiri cu privire la cum vom face HR, vă invit să ne cunoaștem la HR Summit Cluj Napoca.”

HR Summit este cea mai mare platformă regională de întâlnire a celor din sectorul de resurse umane și management existentă în România și va avea loc în Cluj Napoca pe 26-27 martie 2015, în incinta Golden Tulip Ana Dome****.

Înscrie-te și tu în cea mai mare comunitate a specialiștilor HR din Transilvania pe www.cluj.hrsummit.ro

Eveniment organizat de LIBERO EVENTS
Libero Events este o agenție de evenimente în domenii precum: turism, comerț online, arhitectură, vânzări, asigurări, resurse umane și IT&C. Portofoliul nostru conține și conferințele: The Woman, HR Summit, Tecomm, MarkDay, Software Arcitecture Day, ARTchitecture, Cluj Sales Conference, Cluj Insurance Forum, dar și workshopuri, seminarii și târgul de turism Touristica.