Regizorul Petre Bokor a trecut in nefiinta
Petre Bokor (24 mai 1940 – 26 aprilie 2014), regizor, scriitor, profesor universitar, s-a născut la Cluj în 1940. A absolvit Academia de Teatru și Film în anul 1970, secția regie de film, unde a lucrat cu personalități precum Dan Pizza și Mircea Veroiu. Între 1970-1977 a montat, în colaborare cu Televiziunea Română, spectacolele Ludovic al XIX-lea de George Călinescu, Piticul din grădina de vară de D. R. Popescu, Hilarius de Tamás Deák şi Cavalerul cu chipul trist de Cervantes. Din anul 1978 a trăit la Edmonton (Canada), unde timp de 10 ani a fost directorul Teatrului Francez, profesor universitar și regizor invitat. Între anii 1989-1991 s-a stabilit în Canberra (Australia), unde a predat teoria teatrului la Universitatea Națională din Australia și a montat mai multe spectacole.
A realizat în jur de 60 de adaptări după operele lui A. Miller, D. Wasserman, D. Mamet, A.R. Gurney, R. Bolt, J. Goldman, Ken Ludwig, Milan Kundera, P. Shaffer, M. Frayn, Alan Bennett, Terrence McNally, Michel Tremblay și alții. A montat mai mult de 150 de spectacole pe patru continente. Începând din 1991 a lucrat frecvent în România, mai ales la București, Cluj, Târgu Mureș, Craiova și Brașov.
Printre spectacolele realizate în România se numără: Jacques și stăpânul său de Milan Kundera la Teatrul Mic București, Transport de femei de Steve Gooch la Teatrul de Comedie din București, Conferință la nivel înalt de Robert David Mac Donald, Operele complete ale lui Wlm Şxpr de Borgeson-Long-Singer, Război și pace de Lev Tolstoi, şi Călătorii cu mătușa mea de Graham Greene la Teatrul Nottara, București; Leul în iarnă de James Goldman la Teatrul Național I.L. Caragiale, București,
Nebunia regelui George de Alan Bennett la Teatrul Lucia Sturdza Bulandra, București, Cumetrele de Michel Tremblay şi Ați auzit ce s-a întâmplat în drum spre forum? de Titus Maccius Plautus la Teatrul Național Târgu Mureș, Cyrano de Buffalo de Ken Ludwig la Teatrul Național Mihai Eminescu, Timișoara.
La Teatrul Maghiar de Stat Cluj a montat spectacolele Cine are nevoie de teatru? de Timberlake Wertenbaker, Scandal la operă de Ken Ludwig şi comedia intitulată Linişte în culise de Michael Frayn.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!