Regizorul Michel Gondry, câștigătorul unui Oscar, vine la TIFF 2019

de | | 5 Minute

Regizorul Michel Gondry, câștigătorul unui Oscar, vine la TIFF 2019

Invitat special în acest an, Regizorul Michel Gondry va fi prezentat publicului printr-o retrospectivă completă care include cele 12 lungmetraje semnate de unul dintre cei mai originali și inventivi cineaști. Cinematografia franceză cucerește cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (31 mai – 9 iunie, Cluj-Napoca). Celebrul regizor va fi prezent la Cluj și pentru a inaugura Uzina Filmelor de Amatori, al cărei concept îi aparține, într-un eveniment special ce va avea loc în 31 mai.

După 60 de ani în care a marcat cinema-ul francez, regretata regizoare Agnès Varda, recent dispărută dintre noi, va fi omagiată în cadrul secțiunii 3 x 3, o șansă de a o redescoperi pe ,,mama Noului Val Francez’’.

100% Michel Gondry la TIFF 2019

La cea de-a 18-a ediție, TIFF dedică o retrospectivă completă regizorului, scenaristului și producătorului francez Michel Gondry. Premiat cu un Oscar în 2005, pentru scenariul original al filmului Eternal Sunshine of the Spotless Mind (2004), realizat alături de Charlie Kaufman și Pierre Bismuth, Michel Gondry este cunoscut pentru versatilitatea sa și pentru inovațiile stilistice care au revoluționat cinematografia contemporană. Tehnica, experimentul, instalaţia (în înţelesul artistic al cuvântului) sunt elemente foarte importante pentru regizorul francez, al cărui stil unic și foarte inventiv, copilăros și deopotrivă sofisticat, cucerește de fiecare dată publicul. Este recunoscut în industrie pentru soluțiile sale creative și pentru tehnicile inedite la care apelează pentru a crea efecte vizuale handmade, printre inovațiile stilistice care se leagă de numele lui numărându-se și efectul bullet time, atât de spectaculos rafinat de autorii trilogiei Matrix.

Regizorul Michel Gondry

Regizorul Michel Gondry: o carieră de succes

Cariera sa a debutat pe vremea când studia artele vizuale și activa ca toboșar într-o formație pop, pentru care a realizat primele sale videoclipuri. În scurt timp, Michel Gondry a ajuns să semneze clipuri pentru Björk, The Rolling Stones, Massive Attack, Radiohead, Beck, The Chemical Brothers, Daft Punk și mulți alții, iar în scurt timp a intrat în atenția Hollywood-ului. În 2001 se lansa la Cannes comedia Human Nature, debutul său regizoral (inclus în competiția primei ediții de TIFF, în 2002), iar în 2005, cineastul se afla pe lista câștigătorilor la Oscar, cu povestea de dragoste metafizică din Eternal Sunshine of the Spotless Mind, în care Jim Carrey și Kate Winslet, nominalizată la categoria Cea mai bună actriță în rol principal, intră în pielea unor foști iubiți care decid să-și șteargă din minte, printr-o procedură medicală, orice amintire legată de relația lor.


Evadarea din realitate este, de altfel, una dintre temele favorite ale lui Michel Gondry. În 2006, regizorul o abordează din nou, în The Science of Sleep (La science des rêves), unde personajul principal alege să trăiască în lumea fantastică a viselor sale, în detrimentul incertitudinilor din viața lui de zi cu zi. Coloana sonoră a filmului, premiată la Cannes în 2007, este semnată de Jean-Michel Bernard, și el confirmat deja ca prezență la cea de-a 18-a ediție TIFF.  Unul dintre colaboratorii frecvenți ai regizorului, artistul care va concerta la Cluj-Napoca a compus și muzica pentru Be Kind Rewind (2008), lansat la Sundance, în care Jack Black și rapperul Mos Def interpretează rolurile a doi angajați ai unui centru de închirieri video, care șterg accidental toate casetele din magazin și hotărăsc apoi să înlocuiască tot conținutul video cu o serie de filme realizate chiar de ei, cu buget zero. Lansat în același an, tripticul Tokyo! regizat alături de Bong Joon-ho și Leos Carax a avut premiera la Cannes, în secțiunea Un Certain Regard.

Regizorul Michel Gondry

Pasiuni

Pasiunea sa pentru inventică își face simțită prezența în multe dintre filmele lui. Mașinile de luptă din comedia cu supereroi The Green Hornet (2011), marele succes de box-office din cariera sa, frizează realitățile tehnice, iar lumea fantastică imaginată în Mood Indigo (L’écume des jours, 2013), povestea adaptată după romanul suprarealist semnat de Boris Vian, a fost distinsă cu un Premiu César pentru decorurile fabuloase cu mașini zburătoare și tehnologii care prind viață.

Regizorul Michel Gondry
Versatilitatea lui Michel Gondry e evidențiată de diversitatea de genuri pe care artistul le-a abordat de-a lungul carierei sale: de la portrete-documentar precum Dave Chappelle’s Block Party (2005) și The Thorn in the Heart (L’epine dans le coeur, 2009), la comedii cu adolescenți – The We and The I (2012), filme de aventură – Microbe et Gasoil (2015) și producții animate precum filmul-experiment ce ilustrează o conversație cu Noam Chomsky, intitulat enigmatic Is The Man Who Is Tall Happy? (2013).

Uzina Filmelor de Amatori

Alături de filmele incluse în Retrospectiva integrală Michel Gondry 100%, publicul TIFF este invitat să experimenteze și Uzina Filmelor de Amatori – proiectul creat de cineastul francez, un concept interactiv în care publicul devine creator de film, parcurgând toate etapele de producție și având la dispoziție peste 15 decoruri și toată aparatura necesară. Toate detaliile despre proiect se regăsesc pe www.uzinadefilme.com unde pot fi deja rezervate locurile.


3 x 3 – In memoriam Agnès Varda (30 mai 1928 – 29 martie 2019)

Un omagiu adus reginei cinematografiei franceze, scurta selecție de filme proiectate anul acesta la TIFF în cadrul secțiunii 3×3 evocă stilul inconfundabil al legendarei Agnès Varda. În cei 60 de ani de carieră, Varda a alternat între ficțiune și documentar, păstrând, în același timp, o viziune cinematografică unică. Un simbol inegalabil al Noului Val Francez, artista a primit de-a lungul timpului numeroase distincții de onoare la cele mai importante evenimente cinematografice din lume: César (1997), Palme d’Or la Cannes (2005), un Leopard de onoare la Locarno (2014), Berlinale Camera (2019) și a fost prima femeie regizor care a primit Premiul pentru întreaga carieră la Oscar (2017), fiind totodată și cel mai în vârstă câștigător al râvnitei statuete.

Selecția TIFF propune 3 dintre cele mai importante producții ale sale: Cléo de 5 à 7 (Cleo de la 5 la 7, 1961) este un mix de documentar și ficțiune, în care protagonista, o cântăreață de succes, așteaptă rezultatul unei biopsii în intervalul orar din titlu. Sans toit ni loi (Fără acoperiș și fără lege, 1985), premiat cu Leul de aur la Festivalul de Film de la Veneția, este portretul complex al unui suflet pierdut într-o lume total indiferentă.

Regizorul Michel Gondry

Forța și originalitatea incredibilă a cineastei franceze se regăsesc și în Visages Villages (Chipuri, locuri, 2017), realizat la vârsta de 89 de ani, alături de fotograful JR, unul dintre cei mai importanți artiși vizuali ai momentului. Nominalizat la Oscar, premiat la Cannes și  desemnat cel mai popular documentar la Vancouver, documentarul spune poveştile unor oameni obişnuiţi într-o manieră neobişnuită.
Agnès Varda s-a stins din viață pe 29 martie 2019, lăsând iubitorilor de cinema o moștenire inestimabilă, un model de curaj și creativitate și o adevărată sursă de inspirație.

Retrospectiva Michel Gondry și selecția de filme incluse în 3×3 Agnès Varda sunt prezentate la TIFF 2019 în cadrul Sezonului România-Franța 2019, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe, Institut Français și Groupama Asigurări. www.sezonulromaniafranta.ro

Ne puteți urmări pe:
www.tiff.ro | FB: TransilvaniaIFF | Twitter: TIFFRomania | Instagram