Din redacție adunate: 5 locuri preferate în Cluj | #ClujulVăzutAltfel

de | | 3 Minute

Din redacție adunate: 5 locuri preferate în Cluj | #ClujulVăzutAltfel

Dileme, dileme. Spațiile își pun amprenta asupra minții tale, în măsura în care le asociezi cu diverse momente, diverse stări. Sau în măsura în care te identifici cu ele. Unele îți ajung la suflet, pe altele le ocolești, după caz, după antipatii și cine-știe ce justificări încropești.

Locurile care din ceva motive dubioase îți ajung la suflet, le privești o viață cu îngăduință și anticipație. Indiferent cât de lipsite de esență par pentru alții sau cât de neînțeleasă e afinitatea ta pentru ele. Cam astfel de locuri am adunat de prin redacție, tot soiul de preferințe, cât mai specifice. Mi-am bâzâit colegii, așa că iată-le:

#1 Patricia își caută inspirația în…

„Sala mare a Teatrului Național când e goală. E varianta laică a unei biserici în care intri când nu sunt slujbe ca să te rogi la Creator (Artă) să-ți dea inspirație.”

 

#2 Andreea își caută mereu…

„Băncuța aceea din Parcul Central, mai retrasă, știi, și totuși în mijlocul acțiunii, acolo prin spatele foișorului, înspre lac, de unde poți admira și clădirea Casino-ului.” ❤

dan badiu locuri preferate in cluj parc
foto: Dan Badiu
#3 Vero ne mărturisește zâmbind că…

„Mi-am petrecut foarte mult timp la Biblioteca Centrală Universitară, motiv pentru care locul mi-a devenit foarte, foarte drag. Sălile de lectură, oamenii de acolo, atmosfera, faptul că este o comunitate. Este ceva ce trebuie simțit. Bibliotecara știa care este locul meu preferat din BCU și, de multe ori, fiind foarte drăguță, dacă nu era ocupat mi-l oferea fără să fiu nevoită să întreb.”

vero locuri preferate in cluj
foto: Vlad Onaciu & @fiicasoarelui
#4 Adela alege spontan și cu emoții…

Scena de la Casa de Cultură a Studenților. Este locul în care, în pași de dans tradițional, resimte de fiecare dată, că o fi spectacol, că or fi repetiții (marțea și joia, fără excepție!!), bucuria autentică de a promova și pune în valoare folclorul românesc. #MărțișorulCălător

pastratorii folclorului romanesc martisorul cluj (5)
foto: Ansamblul Folcloric Studențesc „Mărțișorul”

#5 Eu mă opresc (deloc suspicios)…

Pe strada cu magnolii, la o casă anume. Am descoperit-o în urmă cu doi ani și îmi alină în fiecare primăvară dorul de natură, de culoare, de prospețime și de… inedit. În speranța că nu sunt înscrisă pe vreo listă de persoane suspecte care își fac drum nejustificat prin fața casei omului, aștept și anul ăsta să înflorească magnoliile…

locuri preferate in cluj

Locul tău preferat din Cluj care e? Dar locul ăla în care nu ai duce neapărat un turist, căci nu-i mare lucru de văzut, cel puțin nu în ipostaza aleasă de tine. Dar e al tău, deci e cel mai cel

Iulia & Redacția Cluj.com & alte departamente 🙂