Record de participanți la WonderPuck. Clujenii au încheiat vacanța de vară cu spectacole cu păpuși gigant și artiști pe picioroange

de | | 3 Minute

Record de participanți la WonderPuck. Clujenii au încheiat vacanța de vară cu spectacole cu păpuși gigant și artiști pe picioroange

Ultimele trei zile ale vacanței de vară le-au adus celor mici multe distracții în centrul Clujului și la Bonțida. Un număr record de peste 28.000 de clujeni de toate vârstele au luat parte la spectacole de teatru de păpuși și marionete, spectacole itinerante cu muzică, păpuși gigant sau artiști pe picioroange, un minunat show cu acrobații aeriene, concerte, ateliere și multe altele.

Cea de-a șaptea ediție a Festivalului Stradal WonderPuck a început vineri, 8 septembrie, cu două spectacole (unul în limba română și celălalt în limba maghiară), susținute de artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca în curtea castelului Bánffy de la Bonțida.

Record-de-participanti-la-WonderPuck.-Clujenii-au-incheiat-vacanta-de-vara-cu-spectacole-cu-papusi-gigant-si-artisti-pe-picioroange-4 Au urmat apoi spectacole de teatru pentru copii la cele scenele amplasate în Piața Unirii, la cea din curtea Muzeului de Artă din Cluj-Napoca, precum și spectacole itinerante care au încântat publicul pe traseul dintre Piața Muzeului și Piața Unirii. Nu au lipsit concertele, baloanele de săpun, sesiunile de face painting sau de jonglerie. Pe parcursul celor trei zile de festival, cei mici au meșterit în Piața Unirii la atelierele de olărit, de țesut cu mărgele sau confecționat păpuși. De asemenea, pe esplanada Muzeului de Artă au avut loc ateliere de lectură și de IT și s-au citit multe povești.

Publicul clujean s-a bucurat de dimineața și până seara de spectacole prezentate de artiști din Spania, Italia, Polonia, Olanda, Bulgaria, Ucraina sau Ungaria. De asemenea, au susținut spectacole, concerte și show-uri artiști din teatre independente din Cluj-Napoca, dar și din instituții și companii teatrale din Alba Iulia, Arad, București, Iași, Brașov, Satu Mare și Sibiu.

Record-de-participanti-la-WonderPuck.-Clujenii-au-incheiat-vacanta-de-vara-cu-spectacole-cu-papusi-gigant-si-artisti-pe-picioroange-4O seară magică a fost cea de sâmbătă, 9 septembrie, iar protagoniștii au fost artiștii spanioli din trupa Grupo Puja, care au fermecat mii de spectatori cu spectacolul de acrobații aeriene „Peter Pen”, desfășurat practic la 40 de metri deasupra Pieței Unirii, în care actorii au evoluat suspendați de o macara hidraulică.

Ediția din acest an a a festivalului a inclus, de asemenea, o tombolă, la care s-au înscris peste 1.000 de participanți. Premiile, puse la dispoziție de partenerii de la OVB Allfinanz România, au constat în două două console PlayStation 5, două Console Nintendo Switch, precum și 49 console GameBoy Darklove. La final, micii spectatori au primit 53 de premii, câte un premiu pentru fiecare an dintre cei 53 trecuți de la înființarea Grupului OVB Holding, acționar OVB România.

Record de participanți la WonderPuck. Clujenii au încheiat vacanța de vară cu spectacole cu păpuși gigant și artiști pe picioroange (1)

Ediția din acest an a festivalului s-a încheiat în acorduri de rock, cu un concert susținut de adolescenții din trupa clujeană High Velocity.

În total, la toate manifestările din programul WonderPuck 2023 au luat parte peste 28.000 de spectatori.

La fel ca în fiecare an, participarea la toate evenimentele din cadrul festivalului a fost gratuită.

Ce-a de-a șaptea ediție a Festivalului Stradal WonderPuck este organizată de Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca, instituție de cultură din subordinea Consiliului Județean Cluj, Asociația ESUA și Clubul Lions, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca, al Consiliului Județean Cluj și al Administrației Fondului Cultural Național. De asemenea, evenimentul a avut parte și în acest an de sprijinul Ambasadei Regatului Țărilor de Jos în România.


Comunicat de presă

Simplu și rapid, pe Cluj.com găsiți informațiile de care aveți nevoie! De asemenea, pentru a fi în pas cu noutățile și evenimentele din Cluj, vă invităm să ne urmăriți și pe Facebook și Instagram.