Scriitorul clujean Gabriel Bota și Rudolf Nyari, vicepreședinte FICT, vor călători cu bicicleta până în interiorul Cercului Arctic
Poetul clujean Gabriel Bota, directorul Festivalului Internațional de Carte Transilvania, împreună cu Rudolf Nyari, vicepreședintele Asociației FICT, vor călători din Cluj-Napoca până în interiorul Cercului Arctic cu un singur scop: pentru a promova lectura și sportul, în cadrul proiectului „Read & Ride 2 Arctic Circle”.
Proiectul „Read & Ride 2 Arctic Circle” face parte din conceptul Festivalului Internațional de Carte Transilvania, prin care își propune să atragă atenția tinerilor asupra necesității lecturii, să promoveze responsabilitatea socială și culturală, diversitatea și implicarea civică.
Cei doi clujeni propun o aventură de neratat, pe cât de grea, pe atât de spectaculoasă: 2 biciclete, 2 cărți, 2 cititori. Călătoria este o cursă contracronometru cu bicicleta, care începe pe data de 23 iunie și pe care vor încerca să o încheie în data de 5 iulie. Traseul este unul dificil, cu start în Helsinki și cu final în Insula Svalbard.
Efectiv traseul înseamnă: deplasare Cluj-Budapesta cu mașina, avion Budapesta-Helsinki, Helsinki – Tromso cu bicicleta, Tromso – Svalbard cu feribotul, apoi se va merge în explorare pe Insula Svalbard cu bicicleta, unde, cei doi bicicliști vor călători pe teritorii necunoscute.
„Pe continent, vom traversa 3 țări (Finlanda, Suedia și Norvegia) prin păduri pustii și peisaje pe care de-abia așteptăm să le descoperim. Totul este contracronometru fiindcă încercăm să pedalăm peste 200 km/zi timp de 8 zile (aprox 1600 km pe continent). Apoi vrem să ajungem în marele pustiu alb, unde avem 2 etape de pedalat în Insula Svalbard. În tot acest timp, vom citi fiecare câte o carte, vom ține un jurnal de călătorie în fiecare seară și vom relata aventura zilei. Vom avea un bagaj minimal, bicicleta împreună cu bagajul (cort, haine, sac de dormit) nu vor cântări mai mult de 14 kg. Tot scopul acestui proiect este simplu: să reușim un lucru aproape imposibil și, prin puterea exemplului, să-i determinăm pe cei care ne urmăresc să citească și să facă sport. Pentru că, probabil, dacă există secrete pentru o viață mai bună, atunci acestea sunt: cartea, sportul, binele și iubirea”, a declarat Gabriel Bota, inițiatorul proiectului.
Gabriel Bota este un tânăr scriitor clujean, care în anul 2017 a inițiat proiectul „Read and Ride”, având același scop, de a promova cartea și mișcarea. În cadrul acelui proiect a pedalat singur timp de 40 zile pe un traseu de 4884 km, a străbătut 10 țări, a citit 10 cărți, a vizitat la ei acasă 10 autori și a convins peste 17.000 de oameni să citească și să facă sport!
Rudolf Nyari este tot un tânăr din Cluj-Napoca, Profesional Certified Coach certificat de International Coach Federation, Director de Dezvoltare ICF România, membru al European Mentoring and Coaching Council și Vicepreședinte al Asociației FICT.
Gabi și Rudy pot fi urmăriți zilnic, începând cu data de 23 iunie pe:
Instagram:
Facebook:
facebook.com/FestivalulDeCarteTransilvania
De asemenea, veți putea auzi despre aventura celor doi clujeni în fiecare dimineață la „Dimineți All Inclusive”, cu Iacob și Tără pe Napoca FM (102.2 FM sau online pe www.napocafm.ro).
Comunicat de presă