Răzvan Voiculescu: „Să dăruiești este o obligație care nu poate decât să te onoreze”.
De câțiva ani a început să caute Rostul românesc și tot „scormonind” i-a găsit pe păstrătorii lui. Acestora le-a dedicat sute de fotografii și zeci de filme. O parte din această muncă s-a concretizat proiectul „Dor de ROST” care va ajunge și la Cluj.
Fotograful Răzvan Voiculescu face fotografie de peste 30 de ani și se va afla la Cluj vineri, 18 martie, pentru a lansa proiectul amintit.
Răzvan Voiculescu este autorul primului album de portrete de artă apărut în România după 1990 – ‘Inner Light’ și a singurului album cu tema “Nud” din România. În perioada 1968-1980, urmează cursurile școlii germane din București, iar între anii 1981-1985 studiază la Institutul Royal de Arte, Secția de fotografie și Design Industrial, din Copenhaga. În timp ce este așteptat cu „Dor de ROST” la Cluj, fotograful Răzvan Voiculescu a acordat un interviu. Întrebările interviului pornesc de la replicile păstrătorilor de ROST din filmul ce urmează să fie prezentat clujenilor în 18 martie, ora 18.00, la Restaurantul Rod.
„Doresc ca prin fotografiile mele, dedicate satului românesc, să dezgrop parfumul anilor ce s-au stins și care, inevitabil, nu mai au cum să revină”
1.„Sunt un fel de căutător, iubesc toate locurile, iubesc toate satele.(…) O înțelegere, o dragoste, o bună cunoaștere a celuilalt te ajută să dăruiești celuilalt ceva ce-l face fericit.” (Elena Daniela Graura, păstrător de rost). Sunteți și dumneavoastră un căutător care înțelege, cunoaște, iubește și dăruiește. Pe cine vreți să faceți fericit prin acest minunat album de fotografie „Dor de Rost”?
Răzvan Voiculescu: Căutător aș putea spune că sunt. Dacă voi înțelege ceva din călătoriile mele nu am habar, pentru ca acest aspect numai timpul îl poate dovedi. Cu privire la a iubi, nu cred că aș putea face toate acestea fără a iubi. Dăruitul este, din punctul meu de vedere, o „obligație” care nu poate decât onora.
Doresc ca prin fotografiile mele dedicate satului românesc, să dezgrop, fie numai și succint, parfumul anilor ce s-au stins și care, inevitabil, nu mai au cum să revină.
2.„Orice om are destinul lui. Și acela rămâne.” (țesătoarea Aurica Racu). Ați lăsat Parisul și v-ați întors în România. V-ați dedicat în ultimii ani satului tradițional. Fotografiile și filmul vorbesc despre cei din urmă meșteri populari. Acești oameni fantastici vin dintr-o altă lume. Cum este să interacționezi cu o lume veche, rânduită după un anumit rost?
Răzvan Voiculescu: Faptul că am lăsat Parisul este un aspect irelevant. În fiecare loc încărcat de istorie al acestei lumi găsești acel „ceva”, cât timp ești dispus și ai încăpățânarea să-l cauți, găsești, înțelegi. Interacțiunea cu „Păstrătorii de Rost” a fost un privilegiu pentru mine. De la lumea lor, energia, privirea și ROST-ul lor nu am avut decât a învăța.
3.„Omu-i un mister. Nu poți să modelezi un om ca pe fier. Fieru-i fier, îl faci cum vrei.”, (fierarul Gheorghe Țimiraș). Fierarul Gheorge Țimiraș este unul dintre păstrătorii de rost? Cum l-ați cunoscut? Cum l-ați descrie?
Răzvan Voiculescu: Domnul Țimiraș este unul dintre personajele emblematice ale proiectului meu. Lumea lui de „fier” este de fapt o lume a unor trăiri interioare, de o mare sensibilitate. Căutările, gândurile și filozofia „aplicată” a dânsului te fascinează imediat cum îl cunoști.
„I-am căutat pe Păstrătorii de ROST. Pe aceia pe ce care nu-i vezi, decât dacă scormonești”
3.„Dacă nu-ți iubești trecutul, dacă nu știi de unde ești, ce-i cu tine, nu ai prezent pe care să stai ca să poți privi propriul viitor. ” , (sculptorul în lemn, Nicolae Rotaru ). În cei doi ani de căutare a păstrătorilor de tradiții cum ați găsit lumea satului?
Răzvan Voiculescu: Eu i-am căutat pe Păstrătorii de ROST. Pe aceia pe ce care „nu-i vezi”, decât dacă scormonești. Pe cei care păstrează tradiția, cei care încă trăiesc în sensul vieții spirituale a satului tradițional, nu i-am mai găsit „aprope” deloc. „Matca” sufletească a satului tradițional este ca și apusă. Este de ajuns să-i citim pe Sadoveanu sau Coșbuc (și nu numai) ca să înțelegem din istorisirile lor că nu mai avem cum să le redescoperim în zilele noastre. Iar lumea Păstrătorilor de ROST este, cel puțin pentru mine, la adânci bătrânețe.
Satul este un „act” de identitate națioală cu care ne-am putea mândri și cu care am putea răspunde atunci când suntem întrebați „Ce/cine sunteți voi, românii?”
4.„Sunt puțini tineri care vor să facă ceva. Mi-o trecut prin mână foarte mulți tineri. După o lună ziceau că știu destul. Nu știu cum știau destul, că eu lucrez de 60 de ani și încă mai am de învățat” (Alexandru Perța-Cuza, sculptor în lemn). Deși avem o imagine a satului dezolantă, totuși suntem singura țară în Europa unde satul tradițional este încă viu. Cum putea reînvia spiritul satului tradițional? Ce politici credeți că ar fi benefice?
Răzvan Voiculescu: Nu știu dacă suntem singura țară europeană; mă gândesc că mai există Bulgaria, Albania poate, într-o oarecare măsură, și Ungaria. Nu știu dacă putem numi dezolantă imaginea satului românesc cât faptul că este într-un proces normal de dizolvare. Același proces s-a întâmplat și în țările vestice, cu diferența că la ei s-a petrecut mult mai repede fiind popoare mai harnice, care au dorit să se reclădească și să se modernizeze mai repede și mai organizat, după cel de-a doilea război mondial. Așadar nu cred că este realistic să gândim că am putea reînvia spiritul satului. Ca să nu mai vorbim de cel tradițional, pe care nici generația mea nu știu dacă a avut cum să-l descopere.
„Suntem un popor codaș în ceea ce înseamnă a lucra împreună, a ne organiza împreună”
5. „Am părăsit străzile mari și am intrat pe ulițe. Am intrat în casele mici părăginite, am intrat în poduri, în cămări, am început să descopăr altă lume. Parcă am început să văd rostul” (Răzvan Voiculescu). Ca și artist ați reușit să scoateți înțelepciunea populară din anonimat, să faceți cunoscut oamenilor, în special celor din orașe, un fel de simplitate frumoasă și sănătoasă. Dar toți suntem responsabili dacă această zestre o mai avem și mâine. Cum am putea contribui fiecare din noi la păstrarea rosturilor?
Răzvan Voiculescu: Nu cred că putem generaliza. Nu cred că depinde în primul rând de noi ca indivizi. Trebuie să ținem cont de faptul că suntem un popor codaș în ceea ce înseamnă „a lucra împreună, a ne organiza împreună”. Șansa ar fi fost dacă politicile, la nivel de țară, ar fi fost gândite cu programe și finanțări, programe care să ne ”împingă” din lenea noastră, de a înțelege că satul este o zestre excepțională pe care o avem și suntem printre puținii care o mai au în Europa. Că această zestre este un „act” de identitate națională cu care ne-am putea mândri și cu care am putea răspunde atunci când suntem întrebați „Ce/cine sunteți voi, românii?”.
Dar, ne gândim mult prea puțin la acesta întrebare, la un posibil răspuns și ne preocupăm mai tot timpul de micile probleme zilnice, fără să înțelegem că pentru lucrurile „cu priviri largi”, trebuie sacrificiu! Măcar din când în când!
6.„Am momente de analiză personală, încerc să corectez aproape zilnic ceea ce am făcut ieri. Atunci când consum o mâncare făcută de mine și sunt singur chiar o simt mai mult cu sufletul decât cu pupilele gustative”, (Mircea Groza, căutător de Rost). Aveți momente de analiză personală? Cum vă priviți fotografiile, mai ales când acestea compun un album cu ultimii oameni „comoară”?
Răzvan Voiculescu: Analiza personală este un „must” în orice meserie. Aș spune că o analiză personală critică este cu atât mai binevenită. Succesul în meserie este o posibila boală, care de multe ori te îndepărtează de realitate, de-a ține un ochi deschis și analitic asupra propriilor realizări. Așadar, da, am momente „lungi” de analiză personală și odată cu trecerea timpului realizez că nu sunt decât la un fel de început. Iar și iar!
7. Veți veni în curând să lansați albumul și filmul „Dor de Rost” la Cluj-Napoca. Ați mai expus fotografii la Cluj? Cum vă așteptați să fie publicul?
Răzvan Voiculescu: De regulă, eu nu expun niciodată. Sau o fac așa de rar, încât am și uitat când a fost ultima oară.
În schimb, la lansările mele proiectez acele „filme” care „vorbesc” despre albumele mele. Este un mod mai neuzual de-a prezenta munca de fotograf, dar totodată cred că pot transmite mai mult într-un timp mai scurt.
Interviu realizat de jurnalistul Tia Sîrca
Răzvan Voiculescu: Albume de fotografie / Proiecte multimedia / Producție de scurtmetraj:
1. CAPTIVE DREAMS – album de fotografie alb/negru (1998)
O abordare a României profunde. Prefață de Mihai Oroveanu
2. INNER LIGHT – album de fotografie alb/negru, în colaborare cu fotograful Nicolae Cosniceru (1999)
Portrete ale unor personalități din lumea culturală, mass-media, sport. Prefață de Mihai Oroveanu
3. ROMÂNIA ÎN FOTOGRAFII (NE)CONVENȚIONALE (2003)
Aplicație Humanitas Multimedia. Fotografie și scurtmetraj
4. LUMEA ESTE CA TANDREȚEA UNUI NUD (2004)
Aplicație Humanitas Multimedia. Fotografie și scurtmetraj
5. ȚINUTA UMILĂ A SPLENDORII – album de fotografie alb/negru (2004)
Portret de țăran român. Prefață de Horia-Roman Patapievici
6. DESTINE CU O DESTINAȚIE – album de fotografie alb/negru (2005)
Portrete. Primul album de fotografie de artă realizat în România în beneficiul unei corporații (RTC)
7. NUD. PROIECȚIE DE TRUP ȘI STARE – album de fotografie alb/negru (2005)
Studiu de nud. Prefață de Horia-Roman Patapievici
8. PORTIȚA. RĂSCRUCE DE ȚĂRM ȘI TĂRÂM (2005)
Aplicație Humanitas Multimedia. Fotografie și scurtmetraj. Coloană sonoră: Nicu Alifantis
9. DOBROGEA. ÎNCEPUTUL LUMII (2006)
Aplicație Humanitas Multimedia. Fotografie și scurtmetraj. Coloană sonoră: Nicu Alifantis
10. SIBIU. DE VEGHE PRIN CETATE – album de fotografie color (2007)
Prefață de Andreea Grigorean
11. IASI. DE VORBA CU TIMPUL – album de fotografie color (2007)
12. DOBROGEA – ÎNCEPUTUL LUMII. PORTIȚA – RĂSCRUCE DE ȚĂRM ȘI TĂRÂM – album de fotografie alb/negru + producție scurtmetraj (2009)
Incursiune într-un ținut uitat.
13. ȚARA LĂPUȘULUI. DESTINE ÎNCRUSTATE – album de fotografie color + producție scurtmetraj (2010)
Povești dintr-o lume veche. Cuvânt introductiv de Grigore Leșe
12. BUCĂTĂRIA HOINARĂ – album de fotografie color + producție scurtmetraj (2011)
O călătorie vizuală printre gusturi și povesti. Cuvânt introductiv de Alexandru Andrieș
13. ROST. GUSTURI, ESENTE si STARi ROMANESTI – album de fotografie color + producție scurtmetraj (2013)
O călătorie vizuală printre Păstrătorii de ROST romanesc (partea 1) . Cuvânt introductiv de Tudor Gheorghe)
14. ILLARIUM album de fotografie color (2014). „anotimpurile României” Album comandat de o companie privată
15. Dor de ROST – album de fotografie color + producție scurtmetraj (2015)
O călătorie vizuală printre Păstrătorii de ROST românesc (partea 2) . Cuvânt introductiv de Grigore Leșe
