Râul Someș, apa emblematică a Clujului – legendă și istorie
Râul Someș este, după cum știm, apa ce străbate orașul Cluj-Napoca, dar și o adevărată emblemă a orașului. Emblemă a orașului din inima Transilvaniei, Șomeșul este împărțit în două cursuri de apă: Someșul Mic și Someșul Mare. Primul este format prin confluența Someșului Cald și a Someșului Rece și izvorăște din Munții Apuseni. Cel de-al doilea curs izvorăște din Munții Rodnei.
Foto sus: Lucian Alexandru Iacob
Lungimea totală a râului care străbate inima Transilvaniei este de 465 de km, dintre care 376 km străbat teritoriul României. Râul Someș se varsă în râul Tisa pe teritoriul Ungariei. Este și al cincilea râu ca mărime din țară și străbate mai multe județe. În Cluj-Napoca, râul străbate întregul oraș și este, de asemenea, un loc de recreere preferat de locuitori.
Legenda râului
Ca multe ape și locuri din România, existența râului Someș este atribuită unei legende. Conform acesteia, trăia demult un crai tânăr și frumos pe nume Bogdan. După ce acesta s-a însurat, la scurt timp după, au năvălit dușmanii, care i-au distrus cetatea și l-au ucis pe acesta. Soția sa va scăpa cu viață și va fugi să se ascundă în munți. Acolo, ea va naște doi băieți gemeni, într-un bordei făcut de ea. Locul se numește și astăzi Bogdăneasa.
Cei doi băieți crescură mari, iar, trăind în munți, s-au îndeletnicit cu păstoritul, prinzând drag de această meserie. Vara își purtau turmele de oi prin munți iar, în timp ce acestea pășteau, băieții cântau din fluier ca să le treacă timpul. Însă, într-o vară, din cauza secetei, ei au pornit în căutarea altor pășuni. Și-au luat rămas bun de la mama lor și au plecat, găsind, la un moment dat, o pășune pe un vârf de munte. S-au stabilit acolo, făcându-și o colibă.
Munții Apuseni, unde se află unul dintre izvoarele Someșului (sursă foto: Tourex)
Într-o seară, când aprindeau focul pentru a-și face de mâncare, se porni să sufle un vânt puternic, iar pe cei doi frați îi luă somnul. Nu se treziră decât la amiază, în ziua următoare. Speriați, aceștia au scos repede oile flămânde la pășune. Atunci, deodată, le răsăriră ca din pământ o fată foarte frumoasă. Ea le povesti cum că somnul adânc pe care l-au avut a fost trimis de mama ei, o vrăjitoare care era supărată că i-au fost călcate pământurile. Le-a mai spus că vrăjitoarea îl va trimite din nou la noapte, iar a doua zi îl va trimite pe fiul ei cel mare ca să se bată cu ei. Dacă băieții îl vor învinge, ea va trimite o cerboaică fermecată, care avea un corn în frunte ce îi dădea toată puterea; dacă vor tăia acel corn, ei vor scăpa.
După aceasta, fata le dădu o frunză celor doi frați și le spuse că unul dintre ei trebuie să se șteargă cu aceea pe frunte pentru a rămâne treaz. Dar, dacă se vor șterge amândoi, frunza nu va avea niciun efect. În cele din urmă, mezinul se simți în puteri și luă frunza. Spre miezul nopții, când începu să bată iarăși vântul, se șterse cu aceasta de frunte și rămăsese treaz. Văzu atunci cum se apropie un om de staulul oilor – fiul vrăjitoarei. Cei doi începură să se înfrunte, iar lupta ținu până în zori, când fiul vrăjitoarei fusese sleit de puteri.
Munții Rodnei, unde se află celălalt izvor al Someșului (sursă foto: România Sălbatică)
Seara următoare, fiul cel mare luă frunza, se șterse cu ea pe frunte și așteptă cerboaica. Aceasta apăru, de asemenea, în jurul miezului nopții și se porni să îl înfrunte pe bărbat. El însă, după povața fetei, ținti înspre corn și îl reteză cu ciomagul. Speriată, cerboaica fugi înapoi. Atunci, fratele cel mare se duse și luă cornul în mână ca să îl vadă. Însă fata nu îi avertizase pe cei doi frați de puterile cornului, iar, când bărbatul puse mâna pe con, se prefăcu într-un izvor. Cel mic se trezi nu după mult timp și porni în căutarea fratelui său. Îi găsi ciomagul, împreună cu conul. Îl luă în mână și se prefăcu și el într-un alt izvor. Astfel, vrăjitoarea a reușit să se răzbune pe cei doi frați.
Izvorul fratelui cel mare este Someșul, care curge liniștit, iar al mezinului este Crișul, care este mai rapid, alergând în căutarea fratelui pierdut.
Nume și scurt istoric
Despre numele râului Someș se spune că ar proveni chiar din limba dacilor, mai exact de la Samus, cuvânt care înseamnă agitat sau învolburat. Totodată, unii istorici afirmă că numele ar proveni din latinescul sąmyšis, care înseamnă dezordine, confuzie. Râul a însemnat, de asemenea, și un centru al dezvoltării pentru oameni.
Deoarece Transilvania a fost multă vreme un centru de extragere a aurului, mai mulți oameni s-au stabilit pe malurile Someșului, de unde puteau extrage aurul mult mai ușor. Astfel s-a creat și dezvoltat și județul Bistrița-Năsăud. Aurul extras de aici era dat la schimb pentru cereale, animale și alte bunuri. Totodată, asta a atras și mai multe invazii barbare de-a lungul istoriei, invadatorii fiind atrași de rezervele aurifere ale malului râului.
Oamenii ce se stabileau aici în căutarea aurului puteau extrage, uneori, chiar și 4 grame pe zi. Bătrânii mai povestesc că părinții lor așteptau să crească apele râului, pentru a putea vedea urmele de aur de pe nisip. Așadar, ei vedeau exact unde trebuie să caute. Mergeau la locurile respective, făceau săpături de până la 40 cm adâncime, luau nisipul și îl puneau într-o covată. Se punea apoi o pânză pe o suprafață înclinată, iar nisipul era spălat pe aceasta până când rămânea doar aurul.
Cursul râului Someș (Sursă foto: Wikipedia)
De asemenea, râul a dat numele și unui județ interbelic, adică județul Someș. Reședința acestui județ era orașul Dej. Un alt oraș din județ era Gherla, iar în rest erau sate și comune împărțite pe plase. A fost desființat odată cu reforma administrativă de la 1950, iar o mare parte din această unitate administrativă este astăzi componentă a județului Cluj.
Așadar, să cinstim și să ne bucurăm mereu de râul Someș, cu apa sa lină care străbate orașul și care îl face să fie, cu adevărat, Clujul nostru drag și frumos. Să nu uităm ce înseamnă atât pentru Cluj, dar și pentru întreg Ardealul, pe care râul îl străbate.
