Programul MOL pentru Sanatatea Copiilor

de | | 5 Minute

Programul MOL pentru Sanatatea Copiilor

 

 

MOL România și Fundația pentru Comunitate au lansat cea de-a șasea ediție a Programului MOL pentru Sănătatea Copiilor, prin care vor fi acordate sponsorizări în valoare totală de 300.000 de lei organizaţiilor non-profit care derulează proiecte de terapie emoţională sau terapie prin artă pentru copiii sau tinerii care sunt afectaţi de boli cronice, suferă de dizabilităţi sau se află în curs de recuperare după afecţiuni grave. Programul este unic în România prin scop și continuitate.

Ceremonia de lansare a avut loc la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 1 Oradea, iar organizațiile nonprofit care au beneficiat de finanțare în ediția precedentă și-au prezentat proiectele realizate.

Totodată, a fost decernat anul acesta pentru prima dată Premiul MOL pentru Sănătatea Copiilor. Distincția a fost acordată Asociației Little People România, pentru cel mai bun proiect prezentat în cadrul celei de-a cincea ediții, din 2013.

„În decursul celor cinci ani de derulare, Programul MOL pentru Sănătatea Copiilor a oferit sprijin pentru 7.350 de copii, iar finanțările acordate de MOL România până în prezent se ridică la aproape 1,5 milioane de lei. Prin acordarea Premiului MOL pentru Sănătatea Copiilor proiectului cu cel mai mare succes în implementare, recunoaștem profesionalismul Asociației Little People România, ale cărei proiecte le-am susţinut în fiecare an, încă de la prima ediţie a programului. Îi felicităm pentru consecvență și suntem hotărâți să continuăm să susținem cauzele copiilor, alături de societatea civilă din România”, a declarat Kinga Daradics, CEO și Country Chairman al MOL România.

Ca laureată a Premiului MOL pentru Sănătatea Copiilor, Asociația Little People România va beneficia la ediția a șasea a programului de finanțarea maximă disponibilă pentru un proiect, de 20.000 de lei și va desemna un membru al juriului.

„Lansarea unei noi competiții pentru creșterea calității vieții copiilor cu boli cronice și dizabilități prin terapia emoțională și prin artă, constituie nu doar o șansă de creștere a calității vieții copiilor și familiilor lor ci și șansa de a evalua procesul declanșat în promovarea culturii voluntariatului, a eticii în intervențiile specializate, dedicate copilului, în comunitățile din România.”, a declarat Dr. Violeta Stan, președintele juriului.

În decursul anului 2014, Programul a fost prezentat în cadrul celui de-al doilea Congres Mondial consacrat Rezilienței, la a treia conferință internațională privind rolul terapiilor complementare în dezvoltarea psihomotrică a copiilor cu dizabilități, în cadrul conferinței „Child Care” despre terapiile complementare și la seminarul de hipoterapie ANIRE „Il punto sulla ricerca scientifica” de la Verona.

„Experții noștri au vizitat organizațiile participante și au ținut legătura cu specialiștii acestora pe toată perioada implementării proiectelor finanțate prin Programul MOL pentru Sănătatea Copiilor. Profesionalismul cu care au fost realizate proiectele denotă o vastă experiență de specialitate, care trebuie să fie împărtășită atât publicului larg, cât și celui științific”, a afirmat András Imre, Director Executiv al Fundației pentru Comunitate.

Prin Programul MOL pentru Sănătatea Copiilor, organizațiile non-guvernamentale pot beneficia de o sumă de maximum 20.000 lei sub formă de pre-finanţare, pentru un proiect ce urmează să fie implementat în perioada ianuarie-august 2015. Termenul-limită de depunere a cererilor de finanţare este 20 decembrie 2014 iar fondul total al sponsorizărilor este de 300.000 lei.

Programul MOL – Pentru Sănătatea Copiilor este organizat de Fundaţia pentru Comunitate din fondurile puse la dispoziţie de MOL România. Anunţul programului precum şi formularul de candidatură pot fi descărcate de pe site-urile www.pentrucomunitate.ro şi www.molromania.ro.

Dintre proiectele realizate în cadrul ediției a cincea – 2013:

Prin proiectele finanțate s-au implementat terapii eficiente pentru copiii cu nevoi speciale: hipoterapie la Aiud și Timișoara, meloterapie la Miercurea Ciuc, terapie multisenzorială la Piatra Neamț și Călărași, terapie prin artă la Oradea, Galați, Zalău, Târgu Mureș, București și Bacău, terapie asistată de câini la Oradea, tabere speciale pentru copiii cu deficiențe de auz din București, dramaterapie la Sibiu și Constanța, iar proiectul Leul Curajos al Asociației Little People a susținut copiii și adolescenții internați în centrele de oncopediatrie din Cluj, Timișoara și Iași.

Asociația Vedem Împreună din Sibiu a editat primul abecedar latin în relief pentru copiii cu deficiențe de vedere. S-a creat astfel posibilitatea de învăţare prin metoda tactilă a literelor din alfabetul latin.

La Piatra Neamț și Călărași au fost realizate primele cabinete de stimulare multisenzorială. Fundația Haven și Asociația Prin Viață Împreună utilizează aceste cabinete în beneficiul copiilor cu diferite dizabilități. Cele două organizații au implementat proiectele propuse în colaborare cu Centrul de zi „Silvia” din Piatra Neamț, respectiv Complexul de Servicii Comunitare pentru Copiii cu Handicap Sever din cadrul DGASPC Călărași.

Asociația de călărie terapeutică Hip-Tep din Aiud și Asociația Horsemotion din Timișoara au oferit servicii de hipoterapie pentru 30 de copiii cu diferite dizabilități.

Prin proiectul „Dă culoare vieții tale”, Asociaţia pentru Promovarea Dezvoltării Personale din Bacău a contribuit la îmbunătățirea calității vieții pentru 15 copii dependenți de consumul de alcool și substanțe psihoactive. Manifestările publice organizate în cadrul proiectului au oferit alternative reale acestor copii și tineri, arătându-le că pot realiza lucruri frumoase de care se simt mândri, și alături de încredere, pot căpăta și o nouă șansă.

Cu ajutorul Leului Curajos al Asociației Little People România, peste 100 de copii din centrele de oncopediatrie din Cluj, Timișoara și Iași au descoperit varietatea sunetelor din jurul lor, au învățat cântece, au participat la audiții muzicale, au îmbinat sunetele și mișcarea în jocuri distractive, au învățat despre tipurile de instrumente și au participat la mini-concerte. Specialiștii implicați au realizat o bibliotecă electronică cu selecții de melodii pentru terapie prin muzică.

Asociația Authelp din Miercurea Ciuc a continuat meloterapia desfășurată în 2010-13, utilizând metoda Ulwila pentru 18 copiii diagnosticați cu autism.

80 de copii aflați sub supraveghere, tratament și consiliere în cadrul Centrului de Sănătate Mintală din Sibiu au beneficiat de activitățile de dramaterapie organizate de Asociația Spitalului de Psihiatrie Gh. Preda Sibiu.

Copiii cu dizabilități și boli cronice din Corbu, împreună cu actorii Teatrului pentru Copii și Tineret din Constanța, au prezentat o piesă de teatru compusă pe baza poveștilor scrise de copiii participanți la activitățile organizate de World Vision România – Biroul Zonal Constanța.

Peste 120 de copiii, dintre care 40 hipoacuzici purtători de aparate auditive convenționale sau de implant cohlear au fost incluși în proiectul de terapie prin teatru al Asociației Audiosofia din București, prezentând trei spectacole.

Proiectul „Câinele și copilul – o prietenie fără frontiere” derulat de Asociația Down Oradea a contribuit la stimularea relaționării în grup, la dezvoltarea atenției, motivației și voinței celor 30 de copiii incluși în activități.

Despre Grupul MOL
Grupul MOL este o companie multinaţională integrată şi independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 40 de ţări şi aproximativ 29.000 de angajaţi în întreaga lume. Grupul are peste 75 de ani de experiență în explorarea și producția de hidrocarburi, având în prezent operațiuni de producție în 8 țări și activități de explorare în 13 țări. Grupul controlează patru rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia și Croaţia. Compania are, de asemenea, o reţea de peste 1.700 de benzinării în Europa Centrală şi de Sud-Est, în 11 țări, dintre care 155 în România. Compania a semnat acorduri de concesiune cu Agentia Naţională pentru Resurse Minerale pentru 3 perimetre din vestul țării, dintre care unul a fost ratificat de către Guvernul României.

Despre Fundaţia pentru Comunitate
Fundația Pentru Comunitate este o organizație non profit înființată la Cluj în 2008 cu scopul de a sprijini talentul, cunoașterea, solidaritatea, valorile comunitare, astfel încât lumea noastră să devină mai prietenoasă. Pentru realizarea scopurilor anunțate, Fundația sprijină activități în domeniul cultural, educativ, social, comunitar, sportiv și de recreație. Sprijină de asemenea copii și tineri în suferință, precum și acele organizații care se ocupă de însănătoșirea, de reabilitarea lor.