Probleme la fundația casei? Iată care sunt semnalele de alarmă și ce măsuri ar trebui să luați!

de | | 2 Minute

Probleme la fundația casei? Iată care sunt semnalele de alarmă și ce măsuri ar trebui să luați!

Proprietarii de case știu foarte bine că fundația acestora reprezintă unul dintre cele mai importante elemente ale construcției. Fără o bază solidă, planificată corespunzător și cu responsabilitate, casa poate deveni ineficientă, nesigură și instabilă. Odată cu trecerea timpului, fundația casei poate întâmpina anumite probleme, indiferent de cât de bine a fost proiectată inițială. Prin urmare, reparațiile ocazionale la fundația casei sunt necesare pentru a garanta o locuință cât mai sigură și cât mai eficientă.

Cum putem aproxima necesarul de materiale și costurile reparațiilor?

Având în vedere importanța sa, în multe cazuri, lucrările de reparație sau de îmbunătățire a fundației casei pot fi surprinzător de costisitoare. La fel ca în cazul multor alte reparații din casă, costul total va depinde în mare măsură de amploarea lucrărilor pe care trebuie să le realizați.

Așa cum v-ați putea aștepta, este mai ieftin să reparați o mică bucată de fundație decât să reconstruiți și să adăugați mai mult beton. În cazul lucrărilor de amploare și de reconstruire aproape de la 0, dacă doriți o analiză mai detaliată a costurilor, vă puteți folosi de un calculator caramida. Astfel de lucrări extinse sunt mai mult decât necesare în cazul locuințelor foarte vechi, care nu au mai beneficiat de reparații și de îmbunătățiri perioade îndelungate de timp.

Când ar trebui să ne facem griji și cum putem identifica problemele pe care fundația casei le întâmpină?

Dacă fundația casei este șubredă, pot apărea o varietate de probleme. Din păcate, multe dintre ele pot duce la avarii structurale majore în toată casa, de la uși și ferestre care nu se deschid până la fisuri în pereți și goluri între pereți și tavan. De asemenea, dacă simțiți sau observați că locuința tinde să se încline, la mijloc ar putea fi o problemă destul de severă.

În general, dacă bănuiți sau observați unele probleme legate de fundație, este imperativ să apelați imediat la un profesionist sau inginer structural. Cu cât așteptați mai mult, cu atât situația se poate înrăutăți. Chiar dacă reparați fundația în sine, ar putea exista deteriorări în interiorul casei din cauză că ați amânat prea mult timp realizarea reparațiilor. Spre deosebire de alte reparații din casă, aceasta este una pe care pur și simplu nu o puteți amâna.

Materialele necesare pentru efectuarea  reparațiilor pot include cărămidă, beton, mortare, buiandrugi și tencuială. Înainte de a cheltui, însă, sume substanțiale de bani pentru materiale și pentru reparațiile fundației, trebuie să vă asigurați că știți cu precizie care sunt acele probleme pe care le întâmpină fundația. Cu alte cuvinte, aveți nevoie de un diagnostic al fundației. Mulți proprietari apelează la un inginer structural pentru a primi o părere imparțială, de la un expert, privind starea fundației casei lor. Inginerii structurali nu au niciun interes să vândă servicii sau produse și, ca atare, vă pot oferi o analiză obiectivă a proprietății pe care o dețineți. Este cel mai recomandat să vă adresați mai întâi unui inginer structural pentru a primi un diagnostic și abia apoi să contactați un profesionist în reparații.


Articol publicitar