Primul pas pe Lună, făcut acum 50 de ani, omagiat la Cluj

de | | 3 Minute

Primul pas pe Lună va fi omagiat și la Cluj

A trecut deja o jumătate de secol de când s-au rostit cuvintele „Un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire”, când s-a făcut primul pas pe Lună. Atunci, s-a reușit ceva ce nu se credea posibil: trimiterea unui om pe Lună. A fost cu adevărat un moment istoric pentru întreaga planetă, care a însemnat, în același timp, și o adevărată revoluție pentru ce însemna spațiul cosmic. Pentru prima oară în istorie, s-a arătat că nu există frontiere în ceea ce privește explorarea spațială. Iar acest lucru va fi omagiat, bineînțeles, și la Cluj, în cadrul unui spectacol oferit de Planetariu Mobil.

Foto sus: Primul pas pe Lună, o dovadă a ambiției umane (Sursă: Air & Space Magazine)

Istoric

Acest eveniment, după cum a fost menționat anterior, va omagia împlinirea a 50 de ani de la primul pas al unui om pe Lună. Întrecerile dintre Statele Unite și fosta URSS în cucerirea spațiului cosmic au fost foarte cunoscute și intense. Desigur că URSS a atins niște obiective importante: primul obiect făcut de om în spațiu, primul animal în spațiu și, desigur, primul om în spațiu.


Însă Statele Unite ale Americii au decis să nu se limiteze doar la atât, așa că, în iulie 1969, nava Apollo 11 care îi avea la bord pe Neil Armstrong, Buzz Aldrin și Michael Collins va ateriza pe suprafața Lunii. Armstrong va fi primul om ce va păși pe solul lunar, ulterior alăturându-i-se și Aldrin. Collins a rămas la bordul navei, zburând în jurul orbitei selenare. Primii doi vor petrece aproximativ 21 de ore pe Lună, de unde vor aduna materiale selenare pentru studii și vor face mici observații. Apoi, se vor întoarce cu succes pe Pământ. Aceasta a fost, așadar, prima dată în istoria omenirii când Luna a fost vizitată.

Primul pas pe Lună photo 1
Neil Armstrong, primul om pe Lună (Sursă foto: Time Magazine)

După cum știm, acest eveniment a dat startul unei adevărate curiozități despre spațiul cosmic. Mai multe misiuni au fost demarate de-a lungul timpului care au avut în vizor Luna. Multe dintre acestea continuă și în zilele noastre. Ba chiar mai mult decât atât, s-a început și explorarea a altor planete din Sistemul Solar, iar colonizarea planetei Marte începe să sune mai mult ca un eveniment din viitor decât o poveste științifico-fantastică. Toate acestea au avut unul dintre nucleele de influență misiunea Apolo 11, în cadrul căreia omul a făcut primul pas pe Lună. Iar anul acesta se împlinesc 50 de ani de la acest grandios eveniment.


Spectacolul „Jumătate de secol de la primul pas pe Lună”

Spectacolul „Jumătate de secol de la primul pas pe Lună” are ca principal scop omagierea evenimentului istoric. Acest spectacol va fi unul interactiv. În timpul proiecției live, vor fi prezenți doi povestitori, care vor explica imaginile și vor răspunde la întrebările publicului. Pe lângă proiecțiile live, se vor putea vedea și demonstrații de mecanică cerească, științe aerospațiale și cucerirea spațiului cosmic. Acestea vor încânta publicul prin spectacolul oferit. Toate aceste proiecții și spectacole se vor desfășura în interiorul unui dom înalt de 8 metri. Acesta va fi amplasat în interiorul Cinematografului Dacia de pe strada Bucegi, numărul 11, în Cartierul Mănăștur.

Primul pas pe Lună eveniment 1

Evenimentele vor avea loc în perioada 14-17 aprilie 2019. În cadrul acestora, se vor putea descoperi magia și misterele spațiului cosmic, dar și ce a însemnat primul pas pe Lună pentru umanitate. Pentru mai multe detalii legate de proiecții, urmăriți și pagina oficială a evenimentului.