Primele mele 59 de minute într-un joc de evadare
De ce te-ai lăsa închis, de bună-voie, într-o cameră, doar pentru ca apoi să încerci să „evadezi”? , mă întreb, ca orice om normal, obosit, care abia așteaptă să ajungă acasă, la odihnă.
Poate oboseala și, cel mai adesea, inevitabila rutină cotidiană se fac vinovate de îngustarea câmpului meu „vizual”. Mă mai întreb și dacă în camera aceea voi găsi măcar un scaun pe care să vegetez timp de 60 de minute. După o noapte nedormită, o zi alertă, câteva discuții inconfortabile și o veste proastă livrată într-un moment inoportun, nu-mi arde de mistere și evadări.
Totuși, mi-am confirmat prezența în urmă cu o săptămână. Așa că părăsesc redacția și mă las târâtă de colegi spre Sora. În spatele centrului comercial, se află The Museum. Aflu că ne vom juca „The Lost Diamond”, primul lor joc, nivel începător.
„Ați mai fost la jocuri de evadare?”, „Nu? Niciunul dintre voi?”. Suntem toți neștiutori, o echipă simpatică totuși, începători și într-ale interacțiunii dintre noi.
Gamemaster-ul ne pregătește pentru experiență explicându-ne principiile de bază a jocului. Ni se mai spune să comunicăm între noi, să fim atenți la echipă, la ce descoperă și ce idei lansează fiecare dintre noi. S-ar putea să ne fie de folos. Pe scurt, vom păși în cameră, vom avea 60 de minute la dispoziție să rezolvăm misterul, folosindu-ne de indiciile de acolo.
Intrăm în cameră. Se închide ușa, ne amuzăm puțin de situație și privim în jur.
Contrar stereotipului, jocul de evadare creat la The Museum nu e o casă a groazei.
Îmi plac elementele care mă chiar duc cu gândul la un muzeu, la antichități, artefacte și obiecte misterioase, la Vânătoarea de comori (era difuzat la TV prin anii 2000 și ceva, parcă).
Vânătoarea mea de comori se va rezuma, totuși, la un scaun, îmi zic. Până una-alta, ce-o fi chestia aia de acolo? De ce e acolo, în primul rând? Mă ciocnesc de Adela, a observat și ea ceva inedit în cameră și se îndreaptă entuziasmată într-acolo.
Fără să-mi dau seama…
După primele 5 minute, îmi spun că nu-i neapărat să mă relaxez pe-un scaun. Dacă tot sunt aici, aș putea să explorez puțin, e plină camera de tot felul de mecanisme inedite care îmi atrag atenția că vreau, că nu vreau.
După primele 10 minute, mă opresc pentru o clipă din explorat și privesc în jur. Mișunăm toți de jur împrejur, cu gura până la urechi, izbucnim în câte un râs și bucurii la fiecare indiciu găsit (sau considerat a fi găsit). Cât de ușor s-a activat acea curiozitate nativă și acea bucurie spontană. The Museum a reușit să-mi gâdile creierul.
După primele 20 de minute, decidem că timpul trece în zbor și ar trebui să punem cap la cap niște indicii. Abia acum simțim jocul în mod conștient și „ne-am prins” cum funcționează. Ce energie faină în camera aceasta. Prindem curaj și începem fiecare să emitem păreri și idei – unele destul de năstrușnice și intenționat exagerate, dar ne-am deconectat total de cotidian, ne-am intrat în rol și ni-l asumăm cu zâmbetul pe buze.
După primele 30 de minute, facem o mare descoperire, e cu totul neașteptată! Ne bucurăm ca niște copii, mai că nu țopăim. Începem din nou explorările de indicii, rezolvările de mini-mistere răsfirate prin cameră.
După primele 40 de minute, apar primele „ioi”-uri, se scurge timpul. Avem câteva momente bune de fâstâceală, ne încurcăm unii pe alții, devenim puțin haotici, apoi începem să râdem de festele pe care ni le face propria minte. Lucrurile sunt mai simple decât crezi, de obicei.
După primele 50 de minute, unul dintre noi își asumă rolul de cronometru. „Mai avem 9 minute! 8 minute!”. Aici e momentul în care totul se leagă în mintea noastră și ne dăm seama ce-avem de făcut pentru a dezlega misterul final și a evada din cameră. Desigur, mai trebuie să și punem în practică.
După primele 59 de minute, stăm toți înghesuiți pe ușă, cu o cheie în mână, la un pas de „evadare”, ne împrăștiem de râs și constatăm că, evident, din nou dăm randament pe ultima sută de metri, când deadline-ul ne suflă în ceafă.
Am evadat.
Îmi dau seama, însă, că nu am evadat dintr-o cameră, nu am evadat din The Museum, ci am evadat din rutină și din oboseala cotidiană.
Timp de (aproape) o oră, nimic altceva nu a existat pe lume, în afara camerei de „muzeu”. Nimeni altcineva în afară de oamenii cu care sunt aici, ne-am conectat prin joc, am râs împreună, am pus cap la cap idei, am rezolvat mistere și puzzle-uri.
Primele mele 59 de minute într-un joc de evadare au fost o trecere naturală de la rutină la distracție, de la oboseală la energie și entuziasm.
Desigur, vânătoarea de comori abia a început. Următorul joc: The Thief.
Date de contact The Museum (pentru cei curioși să descopere un mod plăcut și distractiv de petrecere a timpului liber alături de prieteni):
