Participarea este gratuită și se face prin completarea unui formular de înscriere, urmată de confirmarea locului rezervat din partea organizatorilor.

Un spectacol dedicat dialogului despre sănătatea mintală
Spectacolul de teatru „Vocea dinlăuntru”, bazat pe piesa „The Sound Inside” de Adam Rapp, debutează în cadrul proiectului MAREA DINLĂUNTRU, demers ce reunește universități de artă și specialiști în sănătate mintală pentru deschiderea unui dialog despre presiunea performanței, vulnerabilitate și resurse de sprijin pentru studenți.
Regia e semnată de Laurențiu Rusescu și aduce în fața publicului două voci puternice ale scenei românești: Mirela Oprișor și Carol Ionescu. Printr-un limbaj dramatic concentrat și o interpretare tensionată, spectacolul explorează relația mentor-elev, singurătatea creativă și nevoia de conexiune, subiecte care vorbesc direct studenților și publicului tânăr.
Regia spectacolului este semnată de Laurențiu Rusescu, regizor și producător cu o carieră ce traversează teatrul, filmul și televiziunea românească. Cunoscut pentru montările sale care combină intensitatea dramatică cu o atenție deosebită la detaliile psihologice ale personajelor, Rusescu a dezvoltat proiecte cu impact social și teme sensibile, precum violența de gen sau incluziunea.

Distribuția spectacolului: două interpretări remarcabile
Mirela Oprișor, actriță de teatru și film, s-a remarcat prin roluri memorabile pe scenele teatrelor bucureștene – Teatrul Național, Bulandra, Metropolis, Act și Teatrul de Comedie – și în producții cinematografice precum Libertate (r. Tudor Giurgiu), Marți după Crăciun (r. Radu Muntean) sau Acasă la tata (r. Andrei Cohn). A colaborat cu regizori de marcă ai teatrului românesc și a fost distinsă cu premii naționale și internaționale, inclusiv Premiul UNITER, Premiul GOPO și premii la festivaluri internaționale de film.
Carol Ionescu, actor de teatru și film și absolvent al UNATC, activează în domeniu din 2011. A colaborat formativ cu Victor Ioan Frunză în cadrul Trupei Fără Nume, jucând pe scenele mai multor teatre bucureștene. Din 2020, dezvoltă proiecte de film împreună cu regizorul Andrei Redinciuc și, în 2021, a inițiat împreună cu Magda Catone și regizorii Edda și Dan Coza Festivalul de teatru și film „Șerban Ionescu” (actual ȘI FESTIVAL), desfășurat anual la 2 Mai. Carol Ionescu impresionează prin versatilitate, implicare și pasiunea pentru scenă și cinematografie.

Dezbateri și dialog interdisciplinar pe tema sănătății mintale
Reprezentația va fi urmată de dezbateri interdisciplinare, moderate de psihiatri, profesori și artiști, care vor aduce în discuție teme precum depresia, anxietatea, sindromul impostorului sau nevoia de sprijin emoțional în mediul artistic. Discuțiile vor servi drept punct de plecare pentru un studiu național, realizat în parteneriat cu Asociația Română a Psihiatrilor și Psihoterapeuților.
Marea Dinlăuntru este un proiect care pune în dialog arta și psihologia, propunându-și să transforme spectacolul într-un spațiu de reflecție și sprijin pentru tinerii artiști. Prin spectacole, materiale informative și studii, proiectul caută soluții și resurse concrete pentru sănătatea mintală a comunității artistice.
Comunicat de presă
Simplu și rapid, pe Cluj.com găsești informațiile de care ai nevoie! De asemenea, pentru a ține pasul cu noutățile și evenimentele din Cluj, te invităm să ne urmărești pe Facebook și Instagram.






