Pregatiri si scortisoara.
Era un miros de scortisoara si eu nu mai aveam astampar.
In apartamentul gol, tanjeam dupa inghesuiala, caldura si dupa voi, cei care mi-ati adus zambetul in zorii multor dimineti de Craciun.
Intr-un tricou mult prea larg pentru o silueta aramie, ma regaseam in prezenta unei cafele aromate si a unei plapumioare pe care o tachinam cu miscari lungi si adormite.
Se formasera pe fereastra urme ale primei ninsori in orasul meu drag. Era inceputul unei luni luminoase: beculete, artificii si sclipici pe rochitele fetelor. Incepuse pregatirea.
Magazine suprapopulate, cozi interminabile si cateva claxoane mai tarziu, ma regasisem in fata unui oras care prinsese viata mai mult ca niciodata. Se aprinsese lumina si exuberanta. Pe sub caciulite si fulare impletite, se regaseau nasucuri rosii de frig si zambete.
Fie ca erau mame care se agitau sa cumpere odraslei ciocolata mult dorita si in acelasi timp sa nu uite ingredientele pentru prajitura de sarbatori, fie ca erau taticii care se sfatuiau ce sa cumpere sotiei, la o halba de bere, fie ca erau indragostitii care nu mai stiau masura partenerului, dar orasul era mai activ ca niciodata. Se instalase fuga la cumparaturi si fuga de frig.
Magazinele au devenit vizibile si calde. Decoratiuni si promotii. Plase pline si portofele mai goale?
Nu mai e local prin care sa sufle vantul. Doar beculete, voie buna si multe mese aglomerate. Intr-un decor traditional si cu muzica fin aleasa, te poti bucura de costite marinate si de un vin care il are pe “vin-o incoace”. Pentru tocuri si papioane, raman mereu localurile cu somon, pahare cu picior lung si cate un Frank Sinatra cu al lui “I’ll be home for Christmas”.
Cumva Cluj-ul a reusit sa aduca mereu ceva, chiar si atunci cand nu mai era speranta de nimic.
Azi am surprins un moment neasteptat de bunatate. O zi friguroasa avea sa devina putin mai calda si pentru persoanele fara adapost. Li se oferise o masa calda si o vorba buna. Am surprins fata inghetata a unui domn, caruia ii daduse lacrimile. Dintre multimea de pantofi care trecuse pe langa el, o pereche se oprise sa ii ofere ceva. O fi fost o supa, dar pentru el era speranta.
Mie, imi e dor de familie. Ma pregatesc sa ii reintalnesc. Saratelele bunicii si multele intrebari ale tatalui meu. Mama cu observatiile legate de noua culoare a parului meu si restul familiei care uneori imi da impresia de un oras intreg. Pentru mine asta e sarbatoare, sa reusesc sa adun in acelasi loc, in acelasi timp, mai multe persoane dragi mie.
Printre lumini, spectacole si un oras inflacarat, azi ma regasesc singura. La cafeneaua de pe colt, aromata cu discutii si scortisoara. Dar ma intreb, intr-un oras atat de mare si atat de intens, poti sa consideri ca esti cu adevarat singur vreodata?
Ninge. Ma duc afara!
Articol scris de Daliana David
Fotografie realizata de Rigmanyi Zsolt
