Povești din Africa și fascinația unor cercetători clujeni
Pasiunea oamenilor de știință pentru munca lor de cercetare, pentru descoperirile fascinante din expedițiile pe care le întreprind, e incomensurabilă. Nu poate fi decât o reală încântare să-ți petreci seara ascultând doi oameni de știință vorbind despre devotamentul lor pentru Africa, despre bucuria cu care călătoresc pe continentul negru și despre valoarea pe care descoperirile lor o au asupra vieții de cercetător.
Prorectorul U.S.A.M.V. Cluj, Conferențiar universitar doctor Andrei Daniel Mihalca, împreună cu prietenul și colegul lui, dr. Gianluca D’Amico, asistent universitar U.S.A.M.V., au acumulat în ultimii ani o bogăție de momente unice și informații prețioase prin expedițiile pe care le-au organizat în Africa.
Voluntari, cercetători și fotografi deopotrivă, cei doi exploratori din Cluj au dezvăluit recent unui public curios câteva din cele mai interesante povești pe care au avut ocazia să le trăiască pe pielea lor (uneori la propriu), în călătoriile în Kenya, Liberia, Coasta de Fildeș, Republica Centrafricană. Unele din experiențele lor în zone sălbatice ale Africii, te fac să rămâi perplex în fața culturii și vieții africane, așa cum puțini au posibilitatea să le descopere.
Dar cum e aventura în Africa, dincolo de cercetare? Frânturi de poveste
„Am trăit în noroi, am dormit în corturi în care se prelingea fiecare picătură de ploaie (și a plouat des), am fost nevoiți să mâncăm mai multe specii de animale sălbatice decât am văzut efectiv, am avut o formă ușoară de malarie, am fost cât pe ce să murim intoxicați cu monoxid de carbon, am fost atacați de elefanți, ne-am spălat în cascade în spatele cărora roiau sute de lilieci, ne-am izbit de gorile, ne-au atacat viespi sălbatice…”
Acestea sunt doar câteva din condițiile în care cercetătorii clujeni și-au asumat să muncească pentru pasiunea lor. În același timp, peisajele extraordinare, apropierea de animale sălbatice, descoperirea unor zone extreme, toate acestea au meritat efortul.
„Am călătorit fără mâncare adusă de la noi prin Coasta De Fildeș deoarece unul din colaboratorii noștri, originar din zonă, ne-a spus că se găsește de mâncare. Ei bine, variantele de mâncare efectivă sunt: ori cumperi ceva local care nu prea se poate mânca, ori cumperi ceva foarte scump pentru expați. Câteva zile am avut și noi paste barilla, cafea lavazza și alte delicatesuri, dar pe urmă a trebuit să revenim la alternativa locală.
Bine, n-a fost întotdeauna rea mâncare. În Liberia, cel puțin, se mănâncă multă carne de capră. De regulă se fierbe cu diverse condimente, se amestecă cu orez și aia e….
Partea mai tristă e că în toate aceste țări de pe coasta de vest a Africii, tradiția băștinașilor este să mănânce „bushmeat”, mai precis carne de vânat, ceea ce poate presupune orice, inclusiv șobolani.
În ultimii ani a devenit o problemă destul de urgentă, atât pentru biodiversitate cât și pentru protecția animalelor, deoarece se manifestă la un nivel industrial. Oamenii din zone rurale le capturează și le vând celor din mediul urban. Asta e normalitatea la ei, din lipsă de alte surse de hrană…
Gianluca D’Amico:
„Eu m-am confruntat cu o ușoară formă de malarie. Chiar dacă am fost atenți să ne tratăm profilactic, cu vaccin antimalarie și tot bagajul, sunt anumite tulpine foarte rezistente în Africa de Vest, așa că am avut de suferit câteva zile, cu simptome ușoare aferente malariei…
…De căldură, n-am mai suportat să dormim în corturi, așa că ne-am făcut niște culcușuri în aer liber, sub niște copaci de mango, cu saltele și cu plase împotriva țânțarilor. Dar atunci pericolul n-a mai fost ploaia, ci fructele de mango, care de la o distanță de 20 de metri, puteau produce răni serioase.
Din interacțiunile cu animalele sălbatice:
…Eram la un moment dat în Republica centrafricană, la o baza WWF (World Wildlife Fund), unde se studiază gorilele de câmpie, o specie extrem de puțin cercetată din Bazinul Congo. Sunt doar două familii de gorile în lume la care este permis accesul vizitatorilor / cercetătorilor pentru că sunt habituate, obișnuite cu apropierea oamenilor. Am avut ocazia să petrecem o săptămână alături de Makumba, masculul dominant al unei familie de gorile, silverback-ul.
Pentru a putea sta o oră în pădurea tropicală, să observi câteva minute aceste minunate gorile de câmpie, se plătește undeva la 350-400 de dolari. Noi am plătit 500 de euro pentru o săptămână întreagă, în care i-am observat de dimineață până seara. Regulamentul lor spune că nu te poți apropia de maimuțe la mai mult de 7 metri, dar de foarte multe ori să apropie ele de tine, mai ales puii curioși.
…Pornisem într-o zi să facem poze, cu un echipament extrem de greu, prin mlaștină. Eram cu picioarele blocate, cu mâna stângă țineam trepiedul, cu cea dreaptă aparatul. La un moment dat, am simțit o durere în spate, la cap, ca niște înțepături groaznice. Fusesem atacați de un roi de viespi sălbatice africane, și nu puteam să ne apărăm din cauza echipamentului. Așa că am început din instinct să alergăm și ne-am izbit direct de Makumba, gorila dominantă. Într-o secundă putea să ne doboare, forța lui este extraordinară. Ca norocul c-a fost doar ușor nedumerit în privința celor doi nebuni care s-au bătut de el și ne-a lăsat în pace…
Poveștile cercetătorilor clujeni de explorare a continentului african sunt nenumărate, ele merită ascultate și reascultate, direct de la sursă. Iar fotografiile sunt, pur și simplu, fascinante.
