Povestea unui tanar clujean care studiaza la Universitatea din Oxford

de | | 4 Minute

Povestea unui tanar clujean care studiaza la Universitatea din Oxford

Tinerii din zona Transilvaniei au devenit tot mai interesați de oportunitățile de studiu în străinătate și, singuri, cu ajutorul profesorilor sau la RIUF, caută informații.

Constantin Giurgiu este un tânăr din Cluj Napoca care a decis să-și urmărească pasiunea pentru chimie și dorința de a avea o carieră în acest domeniu așa că în timpul liceului a luat în calcul și subiectul studiilor universitare în străinătate.
Constantin a terminat studiile liceale la Liceul Nicolae Balcescu din Cluj Napoca, iar până să plece în Anglia la University of Oxford a urmat timp de un semestru și jumătate cursurile Universității Babeș Bolyai din Cluj Napoca.

Cum a reușit să depășească cu succes greutățile întâmpinate, ce l-a motivat și cum i se pare sistemul de învățământ ne spune într-un scurt interviu dedicat tinerilor din Cluj.

1. Care a fost motivația ta de a aplica la studii în străinătate?
Am plecat din țară pentru că nu aveam la dispoziție resursele pe care le-aș fi avut la o univesitate din străinătate și astfel nu aș fi putut profita la maximum de oportunitățile care mi se ofereau.

2. Știm că distanța și dorul de casă ne pot face să stăm pe gânduri când vrem să luăm o astfel de decizie. Cum este sa fii la mii de km distanță de casă?
Poate că pentru alte persoane e diferit, dar pe mine nu mă afectează mai deloc faptul că sunt departe de casă. În fond, miile de kilometri le parcurg în două ore scurte cu avionul. În plus, tehnologia ne ajută să fim mult mai aproape de cei dragi.

3. În orice țară găsim lucruri bune dar și lucruri rele. Ce îți place cel mai mult în și la țara în care studiezi?
Cred că cel mai mult îmi place mentalitatea diferită a oamenilor: mult mai multă politețe și respect în interacțiunile de zi cu zi, îm plus au un mult mai puternic sentiment de datorie civică. Trăire care la noi abia acum prinde cu adevărat contur. Standardul de viața mai ridicat, accesul la servicii și produse mult superioare celor din România este de asemenea un aspect foarte important.

4. Cum e o zi din viața ta de student?
Poate suna ciudat, dar în general am o oră, maximum două de cursuri și apoi am libertate completă pentru a-mi organiza laboratoarele, munca pe cont propriu și timpul liber.

5. Partea financiară influențează puternic decizia de a pleca la studii în străinătate, în mod deosebit pentru că există stereotipul conform căruia este scump. Tu cum te descurci cu banii, care sunt sursele tale de venit?
Într-adevar, traiul în străinătate este scump, dar dacă ești printre cei mai buni studenți din an, există destule burse și premii date de unviersitate sau de diferite companii care îți poate echilibra situația financiară. Apoi, depinde de specializare și de universitate, dar o slujbă cu normă redusă e o sursă bună de venit.

6. Cu ce diferă sistemul de învățământ în care studiezi acum față de cel românesc?
Sistemul de învățământ aici are foarte puține lucruri în comun cu cel din țară:
-se pune mult mai mult accent pe studiu individual, iar timpul alocat cursurilor/seminarelor rareori depășeste 10-12 ore pe săptămână ;
-cursul e facut in așa fel încât studentul poate învăța concepte și tehnici, în locul memorării datelor doar pentru a le reproduce
-nu există sesiune de restante. Cine nu reușește să treacă examenele după anul I nu va primi calficarea de la universitate
– o dată sau de două ori pe săptămână studenții, în grupuri de 2 sau maximum 3, au o oră de discuție cu un profesor unversitar, nu lector sau doctorand, unde discută un anumit capitol din materie.

7. Tu ai făcut alegerea și poți vorbi din experiență: de ce să aplice un elev pentru o oportunitate de studii în străinătate?
Oricât de mult mă gândesc nu pot să gasesc un motiv destul de bun pentru a nu încerca macar un semestru de studii în afară. Studenții și profesorii sunt mult mai competenți aici decât în țară iar facilitățile și oportunitățile pe care universitatea ți le pune la dispoziție (accesul la materiale didactice, cazare, biblioteci) sunt mult superioare. Dar, asta nu înseamna că este în regulă să plecăm la studii oriunde în străinătate. Dacă nu reușesti să prinzi un loc la una din universitățile de top ( și aici mă refer la primele 20-30 din lume), s-ar putea să fii dezamăgit de facultate și să realizezi că nu este cu mult diferit față de ceea ce studiezi în țară.

8. Care ar fi trei sfaturi importante de care ar fi bine să țină cont colegii tăi mai mici de liceu/de la licență?
Nu vreau să descurajez pe nimeni, dar ca sa fi acceptat la o astfel de unviersitate trebuie să ieși cumva în evidență. Nu stiu dacă mai e și acum la modă să faci voluntariat și proiecte în cursul liceului, dar pot să îți spun că nimănui nu îi pasă. Ca să intri într-o universitate bună trebuie să fii mai bun decât restul candidaților pe domeniul în care vrei să excelezi. Cel mai bun lucru pe care un elev de liceu l-ar putea face este să meargă la olimpiada disciplinei pe care vrea să o studieze sau să aibă o foaie matricolă imaculată, însoțită de un scor foarte bun la Bacalaureatul Internațional.

Informații detaliate despre bursele acordate studenților internaționali, dar și despre procedura de aplicare vor găsi elevii și studenții la RIUF, cel mai mare târg de universități din România. Vizitatorii pot beneficia de consiliere educațională gratuită și pot participa la workshopurile și seminariile susținute de reprezentanții instituțiilor educaționale internationale și de români absolvenți ai universităților de top.

Pentru a vedea lista completă a universităților prezente pe 18 martie, în Cluj Napoca, la RIUF, dar și pentru a avea acces la eveniment, la seminariile și workshopurile din cadrul acestuia vă invităm să vă înscrieți pe site – www.riuf.ro.