Iulius Mall Cluj este învăluit de istoria modei. Vizitează expoziția și descoperă piese spectaculoase din colecția Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei!
Moda este un mesager discret și elegant ce transmite schimbările petrecute în societate, iar ținutele vestimentare specifice fiecărei perioade exprimă multe despre stilul și epoca din care fac parte. În Iulius Mall Cluj, poți descoperi până pe 31 mai 2022, portrete cu rochii de mătase cu broderii fine, diverse obiecte de modă masculină, dar și accesorii prețioase, toate făcând parte din colecția Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei. Ilustrațiile creează imaginea de ansamblu asupra modului în care toate elementele se armonizau într-un „outfit„ complet.
Moda este mereu în schimbare și așa s-a întâmplat și cu ținutele vestimentare ale transilvănenilor de-a lungul vremii. Până pe 31 mai 2022, poți descoperi la etajul Iulius Mall Cluj, expoziția „Podoabele timpului II. O istorie a modei din Transilvania”, ce reunește portrete cu piese spectaculoase de vestimentație din colecția Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei. Selecția propusă redă mai multe perioade istorice și felul în care moda a evoluat de-a lungul timpului.
Printre cele mai interesante obiecte alese se numără rochiile de mătase cu broderii fine, realizate cu fir de aur și de argint, care au revenit la strălucirea lor de altădată cu ajutorul specialiștilor în restaurare ai muzeului, unele reprezentând categoria rară a textilelor provenite din săpături arheologice. Expoziția prezintă și obiecte de modă masculină, precum: dolmanul guvernatorului Gheorghe Bánffy, care datează de la începutul secolului al XVIII-lea, dar și redingota academicianului Constantin Daicoviciu, ilustrând o ținută de gală din secolul XX. Obiectele sunt relevante pentru a ilustra atât evoluția modei, cât și felul în care gustul transilvănenilor se schimbă în raport cu influențele europene și orientale.
În materie de modă, transilvănenii nu erau mai puțin pretențioși decât europenii, preferau materiale de calitate: brocarturi, mătăsuri și broderii, cu cele mai ingenioase lucrături și erau dispuși să cheltuiască mici averi pentru a-și satisface aceste plăceri vestimentare. Expoziția surprinde și diferite accesorii: bonete, o plasă de păr, ciorapi, precum și evantaie, ochelari sau baston, toate menite să aducă acele importante elemente de detaliu care dau personalitate unei ținute.
Expoziția „Podoabele timpului II. O istorie a modei din Transilvania” reprezintă o continuare a „Podoabelor timpului (I)”, ce a reunit portrete de epocă ce ilustrau bijuterii și care a putut fi vizitată tot la etajul Iulius Mall Cluj, în luna aprilie.
Comunicat de presă
Noutăți de la Iulius Mall Cluj-Napoca aici.