Playlist de festival: o selecție muzicală pentru a păși în lumea EC_Special

de | | 2 Minute

 

A început EC_Special, o ediție specială a festivalului care, an de an, ne aștepta în Bonțida, la castel. Avem o bănuială că mai fac și alții așa ca noi: înainte de festival ascultăm multă muzică, luăm lista cu artiști la rând, ne familiarizăm cu muzica celor pe care nu-i chiar știm sau descoperim melodii recent lansate de care habar n-aveam. Și ne facem un playlist de festival. 

A devenit un fel de ritual pe care-l inițiem în fiecare vară (mda, nu în 2020), cu doar câteva zile înainte de festival. Fără excepție, an de an, descoperim cel puțin 2-3 artiști de care nu am auzit niciodată și a căror muzică ne încântă. Fără excepție, an de an, am ajuns la concertele unor trupe nu tocmai renumite la nivel internațional, artiști mai „mici”, de la noi sau de prin cine știe ce colțuri de lume, artiști de care ne-am îndrăgostit iremediabil. Am învățat că prima impresie despre lineup-ul Electric Castle poate fi „înșelătoare”, e ca un ou cu surprize, doar să-ți organizezi cumva timpul să descoperi tot ce-i de descoperit. 

De această dată, dăm mai departe acest playlist de festival, o selecție muzicală de aproape 130 de melodii care ne introduc puțin în lumea EC_Special din acest an. Poate găsiți ceva pe gustul urechilor voastre. Nu e chiar gata, suntem destul de siguri că mai adăugăm în următoarele zile (poate ne trimiteți și voi recomandări).

Informații utile EC_Special

Programul pe zile e de găsit aici » electriccastle.com/ec-special-schedule
Bilete se pot achiziționa de aici (se pot lua bilete și doar pentru o zi, atât la Bonțida, cât și în Cluj-Napoca, inclusiv variantă „combo pass”) » electriccastle.com/ec-special
Harta festivalului o puteți explora aici (atât pentru Bonțida, cât și pentru Cluj-Napoca) » electriccastle.com/ec-special-map
Despre acces, alimentarea brățării, transport, parcare, cu ce ai voie și cu ce nu ai voie să intri în festival » electriccastle.com/ec-special-info

ec_special 2021 august