Plantăm la Apahida? Cu un copac nu se face pădure, dar cu mai mulți…
Știați că sărbătorim Luna Pădurii între 15 martie – 15 aprilie? Pentru a sărbători cum se cuvine, avem ocazia să ne implicăm într-o amplă acțiune de împădurire în Apahida!
„Codru-i frate cu românul”
Dacă-i așa, ne-am cam neglijat familia. Indiferența unora, pasivitatea sau sentimentul de neputință al altora și lăcomia unui grup restrâns dar puternic de indivizi au dus și duc în continuare la masacrarea pădurilor din țara noastră. Dacă mai luăm în calcul și dezastrele naturale sau diverse incidente nefericite, cum e cazul Apahidei, situația e și mai tristă.
„Rădăcini pentru 100 de ani”
Plantează în România, așa se numește, simplu și direct, un amplu proiect de împăduriri și de plantări de arbori cu ajutorul voluntarilor din România. Proiectul este o inițiativă a Asociației Creștem România Împreună, asociație care se face responsabilă și de alte idei frumoase, precum Adoptă un țăran, Mall Țărănesc sau Vene Vii.
Acțiunile de împădurire din acest an se desfășoară în intervalul 24 martie – 14 aprilie, în câte o zi de sâmbătă, în funcție de vreme. În Cluj, împăduririle se vor face în zona Apahidei, unde în anii trecuți a ars o pădure. Pe lângă Apahida, acțiuni simultane de împădurire se vor face și în județele Brașov, Caraș Severin și Ilfov.
Fii voluntarul verde!
Voluntarii se pot înregistra foarte simplu în cadrul proiectului, completând formularul de pe site: https://planteazainromania.ro/locatii.php . Pe aceeași pagină, puteți afla informații și despre condițiile de participare.
Programul zilei dedicate împăduririi arată astfel:
07:30 – Plecăm de acasă spre șantiere, în grup sau separați. Încă nu am stabilit locul de întâlnire, așa că te rugăm să urmărești pagina de Facebook
09:00 – 10:00 – Ne adunăm și ne grupăm pe plutoane. Pentru cei care vor să ajungă la fața locului, revenim cu coordonatele GPS, deci urmărește pagina noastră de Facebook
10:00 – 10:15 – Facem instructajul și protecția muncii
10:15 – 15:00 – Plantăm puieții (desfășurare acțiune propriu-zisă)
15:00 – 16:00 – Facem poze , ne bucurăm de rezultate și luăm masa
16:00 – 17:00 – Strângem gunoiul și ne îndreptăm spre casele noastre
18:00 – Vorbim cu prietenii noștri
Evenimentul dedicat județului Cluj poate fi găsit pe Facebook, vă recomandăm să îl urmăriți pentru informații la zi: https://www.facebook.com/events/228709737696294/ .
Deci, Clujule, plantăm la Apahida? 🙂
p.s. „Rădăcini pentru 100 de ani” – sloganul proiectului – este unul dintre cele mai frumoase îndemnuri în Anul Centenarului, chiar și pentru cei care nu rezonează neapărat cu sentimentul național. Rădăcinile nu înseamnă doar trecut, ci și asigurarea unui viitor stabil, cu potențial de dezvoltare organică sănătoasă.