Peste 60 de artisti confirmati la Electric Castle 2015

de | | 3 Minute

Peste 60 de artisti confirmati la Electric Castle 2015

E oficial! FatBoy Slim vine pentru prima dată în Cluj și are toate șansele să își stabilească un nou record de audiență pentru Europa de Est în cadrul Electric Castle (EC) 2015. DJ-ul britanic, căruia fanii stilului big beat îi datorează popularitatea genului, este unul dintre headliner-ii ediției a treia a festivalului, ce se va derula între 25-28 iunie a.c. Popularitatea lui locală este deja confirmată, este singurul DJ care a reușit să adune peste 20.000 de mii de oameni la un show din țară, însă, cu siguranță, EC 2015 îl va ajuta să își depășească acest record.

E aproape imposibil de crezut că un DJ atât de „proaspăt” în show-urile sale are deja aproape 30 de ani de carieră muzicală în spate. FatBoy Slim este un pionier al genului iar confirmarea succesului său nu ține doar de premiile primite (deși nici acestea nu lipsesc, are nu mai puțin de 10 MTV Video Music Awards și 2 BritAwards, ca să menționăm doar o parte din ele) și nici de hit-urile sale din clasamentele din întreaga lume. După atâtea decenii, FatBoy Slim reușește să adune în jurul său zeci de mii de fani pentru că muzica lui mișcă în continuare mulțimi, fiind deja legendare evenimentele din Brighton (2002) și Flamenco Beach, Brazilia (2006) când a adunat 200.000, respectiv 360.000 de oameni. După ce a mixat în cele mai exotice locații din lume și a fost headliner la festivaluri ca Ultra Music, Glastonbury sau Reading, este momentul ca Norman Cook aka FatBoy Slim să bântuie și culoarele gotice ale castelului Banffy.

O altă premieră a Electric Castle 2015 este Netsky, care va veni pentru prima oară în România în formulă live, însoțit de un band. Foarte puțini DJs au avut o ascensiune atât de rapidă precum Boris Daenen (Netsky). În 2009, talentul său îi aduce un contract cu Hospital Records și de acolo până la faima mondială a mai fost un singur pas. Netsky este, în prezent, printre cei mai populari DJ de drum’n bass; remixurile sale după artişti precum Rusko, Pendulum, Audio Bullies, Swedish House Mafia sau Jessie J au milioane de vizualizări în spațiul online. Formula live în care va fi prezent pe scena principală a festivalului este un proiect relativ recent al artistului, dar este cea mai bună variantă de show pe care Netsky a prezentat-o vreodată.

“Urăsc genul de public care ascultă un singur stil de muzică”, declară SUBFOCUS și asta îl face o prezență perfectă pe scena EC 2015. Lui Nick Douwma, cunoscut mai degrabă drept SubFocus, i-a luat doar 5 ani să treacă de la statul de DJ de petreceri la cel de artist pe scenele celor mai importante festivaluri de muzică dance din Europa. Îi place să experimenteze ritmurile așa că orice show al lui e unic: vă rămâne doar să îl descoperiți într-o formă de zile mari în cadrul festivalului.

Formula live este și premiera pe care GUTS o pregătește pentru publicul din România odată cu prezența la EC 2015. Guts este un nume “pour les conaisseurs”, cei care au descoperit muzica dance încă din anii ‘90 și care rezonează la auzul unor trupe precum Alliance Ethnik, în care Guts și-a marcat debutul. De la începutul anilor 2000 este “pe cont propriu”, prima data în cluburile pariziene unde introduce colaborările sale cu artiști rap francezi, apoi în Ibiza, unde se reinventează total. În prezent, muzica lui Guts ar putea fi descrisă ca un pic de soare de Ibiza, combinat cu ritmuri hip hop sparte, din când în când, de sunete din filme cu gansters din ‘70. E clar, ceva de descoperit.

Pentru cei care, din prima până în ultima zi a festivalului, nu se desprind de scena reggae, anunțul că JAH SHAKA a confirmat prezența la EC 2015 va fi o veste cu siguranță minunată. O veste bună și pentru cei care anul trecut nu au reușit să mai participe la show-ul ISHOME întrucât spațiul scenei The Mill s-a dovedit neîncăpător pentru fanii rusoaicei – organizatorii festivalului au reușit să o confirme și pentru această a 3a ediție.

Tot astăzi, EC a anunțat și multe nume de artiști români, semn că organizatorii vor să sprijine și să încurajeze cât mai mult scena autohtonă. Au fost anunțați, la Dance Garden și The Mill: IV IN, Dudawles, Missile & Goranga (T-Boys), Alex Chronic, DJ Sauce, Newgotti, Detour, Cans, Syl, NDJ, Blanilla; iar The Roots, scena de reggae, a fost completată cu: Zekarjah, Lazy Face, Irie Warriors, Kaya Foundation, Kaze Soundsytem, Injektah, Dubase, Selecta Droo, Serious Dub, Sista Rasta, Lazio, General Escu, UFE, Raps, ZO, Digital Selekta.

Electric Castle 2015 înseamnă deja:
Parov Stellar Band, Nouvelle Vague, Cat Empire, Roni Size Reprazent, The Subways, SIRIUSMODESELEKTOR, Dub Pistols , High Contrast, Pop Killers, SOOMT T, ASIAN DUB FUNDATION, DUB PHIZIX, STRATEGY, BENNY PAGE, Jan Blomqvist, VADIM, COSMIN TRG, DC BREAKS, Radikal Guru, D/R/U/G/S, VAKULA, ELIPHINO, Subcarpați și Șuie Paparude, The Model, DJ Shiver, Synkro, Bambounou, French Fries, Pixelord, The Mad Proffesor & Brother Culture
și alți zeci de artiști pe care îi puteți descoperi pe www.electriccastle.ro.

Până în 4 februarie 2015, prețul unui abonament este de 229 lei.