Peste 20 000 de voturi până acum pentru proiectele de bugetare participativă
Mai sunt doar 3 zile în care cele 126 de proiecte eligibile în marele fenomen de bugetare participativă Cluj-Napoca pot fi votate. Până acum, informațiile primite de la Primărie relevă un număr de peste 20 000 de voturi înregistrate până în acest moment, cu modificări de la minut la minut.
Vă reamintim că votul se face pe domenii – puteți vota 6 proiecte, câte un proiect din fiecare domeniu.
Există două modalități prin care locuitorii orașului pot vota:
1) Varianta online presupune crearea unui cont pe platforma oficială și selectarea a câte un proiect din cele șase domenii în care au fost depuse propuneri de proiecte.
2) Varianta offline este accesibilă la biroul special amenajat aflat în clădirea Casino Centru de Cultură Urbană, care funcționează de luni până vineri, între orele 13:00 – 17:00.
Condiții obligatorii:
Trebuie să te afli în aria teritorială a municipiului Cluj-Napoca;
Să ai minim 18 ani împliniți;
Să fii locuitor, muncitor sau student în Cluj-Napoca.
Centralizarea statisticilor de vot poate fi urmărită aici.