Pepsi a scos distracția la lumină și ia la purtare la Electric Cast

de | | 2 Minute

Pepsi a scos distracția la lumină și ia la purtare la Electric Castle

Pepsi® România, partener Electric Castle la cea de-a treia ediție a festivalului, a oferit fanilor prezenți la eveniment o serie de experiențe originale, concepute în cadrul campaniei globale Pepsi Challenge.

Sâmbătă, 27 iunie, Pepsi a realizat prima filmare Ultra HD din satelit, în prima zi însorită a festivalului. Filmarea din spațiu a avut în prim plan două personaje uriașe, îmbrăcate în costume tradiționale românești și conectate prin simbolul internaţional al păcii. Peste 200 de oameni au manevrat 4.000 de metri pătraţi de pânze în culorile naţionale şi au compus mesajul ţării noastre atunci când Urthecast – primul sistem video full-color Ultra High-Definition din lume, situat la bordul Stației Spațiale Internaționale – a trecut pe deasupra României, la ora locală 13.20.

Pentru a fi vizibilă din spaţiu, coregrafia care a compus cele două personaje îmbrăcate în ie şi pălărie s-a desfăşurat pe o suprafaţă de 50×100 m, pe stadionul din zona festivalului. Cei peste 200 de participanți au avut la dispoziție mai puțin de un minut pentru desfășurarea coregrafiei complete, acesta fiind timpul maxim în care poziția satelitului permitea filmarea mesajului. Secvenţa autentic românească va fi inclusă într-un scurtmetraj global realizat de Pepsi, care va avea premiera internațională în această toamnă.

„A fost o desfăşurare impresionantă de forţe, iar vremea ne-a ajutat să avem vizibilitate foarte bună din satelit, un aspect esențial în acest proiect. Cele două personaje tradiționale reproduse la scară uriaşă vor apărea alături de consumatori într-un film de scurtmetraj foarte special, a cărui premieră o așteptăm cu nerăbdare toamna aceasta. Suntem extrem de mândri că România face parte dintr-un proiect global de o asemenea anvergură, prin care Pepsi provoacă limitele marketingului și aduce împreună tehnologia, cinematografia şi consumatorii din toată lumea”, a declarat Adriana Nestoriuc, Associate Marketing Manager Carbonated Soft Drinks & Juices PepsiCo România.

Pepsi a scos distracția la lumină în timpul festivalului
Pe parcursul celor patru zile de festival, cei care au fost surprinși consumând un produs Pepsi au primit cadou o lanternă originală, o soluție de iluminat ingenioasă, compusă dintr-un LED integrat în design-ul sticlei de Pepsi. Lanternele au devenit un accesoriu must-have în timpul festivalului, în special pentru cei cazați în zona de camping.
De asemenea, toți cei care au vizitat punctele de activare Pepsi la eveniment au avut ocazia să afle, cu ajutorul unui kit special de activare, care este gustul de cola pe care îl preferă.

Despre PepsiCo
Produsele PepsiCo sunt savurate de consumatori din peste 200 de țări și teritorii din întreaga lume, de un miliard de ori pe zi. PepsiCo a generat peste 66 miliarde dolari venit net în 2014, adus de un portofoliu de alimente și băuturi ce se completeză reciproc și care include Frito-Lay, Gatorade, Pepsi-Cola, Quaker și Tropicana. Portofoliul PepsiCo este format dintr-o gamă largă de produse alimentare și băuturi savuroase, printre care 22 de branduri ce generează fiecare peste de 1 miliard de dolari în vânzări anuale de retail.

În centrul filosofiei PepsiCo este Performanța cu Scop – angajamentul nostru de a oferi performanțe financiare la cel mai înalt nivel, creând în același timp o creștere durabilă a valorii acțiunilor. În practică, Performanță cu Scop înseamnă furnizarea unei game largi de produse alimentare și băuturi, de la gustări la alimente sănătoase; găsirea unor modalități inovatoare de a minimiza impactul nostru asupra mediului și de a reduce costurile operaționale; oferirea unor locuri de muncă sigure pentru angajații noștri la nivel global; și respectarea, sprijinirea și realizarea de investiții în comunitățile locale în care ne desfășurăm activitatea. Pentru mai multe informații, vizitați www.pepsico.com.