Pancartele de la proteste nu se aruncă! Pot fi donate la Muzeul Între Bare și Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei

de | | 2 Minute

Pancartele de la proteste nu se aruncă!

Protestele din ultimele zile au impresionat din mai multe puncte de vedere. Cel mai evident, poate: prin numărul mare de oameni. Apoi, prin numărul mare de oameni adunați la un loc într-un mod pașnic și civilizat. Au impresionat însă și prin creativitatea de care protestatarii au dat dovadă, atât în ceea ce privește pancartele folosite la proteste, cât și în ceea ce privește „recuzita” și modalitatea de protest în sine.

Ingeniozitatea uneori, alteori simplitatea și claritatea mesajelor sau chiar simțul umorului au surprins prin efectul imediat pe care l-au avut asupra celorlalți. Oamenii au învățat să își facă vocea auzită, la propriu și la figurat, verbal sau în scris, în rețelele de socializare online, dar mai ales în stradă – după cum au remarcat și numeroase publicații internaționale.

Și dacă mulți s-au gândit că ce păcat ar fi să se piardă în uitare aceste mesaje sau că ce bine-ar fi să adune cineva-undeva aceste pancarte, iată că au apărut și inițiativele concrete în acest sens.

Atât Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, cât și Z Angles Gallery le-au adresat protestatarilor mesaje prin care îi îndeamnă să contribuie fie la Colecția de Istorie Contemporană, fie la constituirea Muzeului Între Bare. Iată cele două mesaje:

„Dragi Clujeni, suntem cu toţii de acord că zilele acestea în România se scrie istoria. Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei doreşte să documenteze acest eveniment cu materiale reprezentative pentru protestele care au avut loc la Cluj. Aşadar, vă rugăm să nu aruncaţi pancartele cu mesajele voastre şi în momentul în care protestele încetează, să le aduceţi la muzeu (Str. Constantin Daicoviciu, nr. 2). Totodată am aprecia şi materiale fotografice pe suport digital, cu copyright fireşte, care au surprins momente cheie ale manifestaţiilor, pe care le puteți trimite pe adresa [email protected]. Toate aceste materiale urmează să facă parte din Colecţia de Istorie Contemporană a muzeului, asigurându-ne astfel că acest moment important din istoria recentă a României va fi bine reprezentat în colecţiile muzeului nostru. Vă mulţumim și vă rugăm share (n.r. – aici este anunțul)! Persoană de contact Ioana Savu Gruiţă: [email protected]”.

„Aveți pancarte? Costume, obiecte și alte „accesorii” faine de la demonstrații?Imagini despre realizarea lor?Imagini sau înregistrări de la evenimente care surprind creativitatea maselor?Vă rugăm să împărțiți cu noi în format digital (direct în evenimentul fb, sau pe instagram #proiectulintrebare), sau donați-ni-le în orice format. În prima fază o să realizăm o arhivă-colecție cu aceste materiale. Contact: [email protected]. Demonstrațiile nu s-au încheiat încă, deci dacă folosiți încă pancartele… folosiți-le și dați-ni-le la sfârșit. Nu știm încă cum se vor încheia protestele, și ca atare nici ce direcție o să ia acest proiect (publicație? expoziție?, instalație multimedia?), dar ne gândim că e bine să „imortalizăm”creativitatea individuală, colectivă și adesea anonimă, adusă la suprafață de cele mai mari mișcări stradale din România în ultimele decenii”.

pancartele de la proteste cluj (1)

pancartele de la proteste cluj (3)

Foto: Lucian Nuță & Iosif Miclăuș