Orașul incluziv: în Cluj – Napoca se va subvenționa chiria victimelor violenței domestice | Proiect în premieră națională
În cadrul ședinței Consiliului Local Cluj – Napoca, care a avut loc pe data de 12 februarie 2018, s-a votat un proiect în premieră națională care vizează subvenționarea parțială sau integrală a chiriei victimelor violenței domestice și persoanelor cu venituri mici. În acest scop a fost alocat un buget de 500 000 de euro, din care urmează să se acorde sume cuprinse între 900 și 1.400 de lei persoanelor aflate într-o stare de marginalizare socială, cu risc de marginalizare socială și victimelor violenței domestice.
Foto: Ramona Moldovan
Principalele categorii vizate de acest proiect sunt reprezentate de persoanele care nu au un loc de muncă, nu au suficiente venituri pentru întreținere, pentru a-și acoperi plata chiriei și a utilităților, pentru întreținerea copiilor. De asemenea, în premieră națională, Primăria Cluj-Napoca a introdus o nouă categorie în cadrul acestui proiect – victimele violenței domestice, care vor fi ajutate financiar prin subvenționarea parțială sau integrală a chiriei.
Procedura de înscriere în proiect vizează depunerea unui dosar al solicitantului care va fi verificat de specialiștii Primăriei Cluj-Napoca, municipalitatea urmând a deconta în regim lunar valoarea chiriei de la 0 la 100%, în funcție de situația cazului. De asemenea, solicitantul va trebui să înregistreze chiria la ANAF. Proiectul va asigura susținerea financiară parțială sau integrală a persoanelor din categoriile vizate, pentru o perioadă de 12 luni cu posibilitatea de prelungire până la 24 de luni. Subvenția se acordă victimelor violenței domestice care au un venit lunar de sub 1500 de lei pe membru de familie, și persoanelor cu venituri mici care au un venit lunar de până la 738 de lei pentru un membru de familie. De asemenea, persoanele vizate trebuie să nu fi deținut proprietăți în ultimii 10 ani.
Acest proiect vine să conctretizeze obiectivele trasate de Strategia ,,Cluj 2020 – Oraș incluziv”, care umărește, de asemenea, și facilitarea accesului persoanelor provenite din grupurile dezavantajate sau vulnerabile la serviciile publice, prevenirea abandonului școlar, întărirea capacității familiilor de a duce o viață autonomă, reintegrarea categoriilor marginalizate sau cu risc de marginalizare.