Opera Națională își reîncepe activitatea: concerte și spectacole inedite
Spectacolul de inaugurare a Stagiunii lirice 2015-2016, ,,La Operă”, va avea loc sâmbătă, 12 septembrie, ora 20:00, în Piața Avram Iancu. Intrarea este liberă, concertul fiind susținut în aer liber, pe esplanada instituției.
Publicul meloman va fi întâmpinat cu o elegantă serată muzicală, în cadrul căreia vor fi dezvăluite momentele speciale din repertoriul viitoarei stagiuni, prin prezentarea titlurilor care vor fi puse în scenă în anul liric 2015-2016. Seara va fi animată de apreciate creații ale compozitorilor W. A. Mozart, G. Puccini, G. Verdi, P. I. Ceaikovski, Jules Massenet, G. Rossini, F. Lehar, G. Donizetti, F. Loewe, R. Rogers, F. Barbu și F. Comșan.
Sub coordonarea muzicală a dirijorului Gabriel Bebeșelea, îndrăgiți artiști locali, alături de invitați speciali, vor încânta spectatorii dornici să ia parte la viața culturală și muzicală a cetății clujene!
Transmisiune LIVE pe led screen în Piața Unirii – pentru prima dată în Cluj!
Debutul celei de-a 96-a stagiuni a primului teatru liric din țară este marcat, pe lângă concertul ,,La Operă” din 12 septembrie, și de către punerea în scenă a spectacolului-premieră ”Werther”, programat pentru data de 4 octombrie 2015. Un spectacol despre și pentru tineri, în contextul statutului Clujului de Capitală Europeană a Tineretului, ,,Werther” se adresează tinerilor dintotdeauna: cei care au fost, cei de acum, cei care vor fi. În mod inedit pentru Cluj, spectacolul va fi montat pe scena Operei Naționale Române din Cluj și, simultan, proiectat și în direct, LIVE, pe ecrane LED instalate în Piața Unirii – în cadrul Festivalului de Toamnă al Economiei Germane, ediția 2015.
Așa cum explică și Florin Estefan, directorul general al Operei Române, este important ca instituțiile culturale să trezească interesul publicului tânăr sau ,,profan”: ,,Opera trebuie să trezească curiozități”, afirmă acesta, amintind și de o serie de sondaje realizate recent în rândul publicului din care reiese faptul că în urma montării în aer liber a spectacolului Aida, de exemplu, a crescut interesul în rândul tinerilor de a descoperi Opera din Cluj.
Deschiderea Operei Naționale înspre scene neconvenționale a ajutat în ultima perioadă la spargerea unor stereotipuri și prejudecăți care planează în jurul acestui tip de spectacole.
Opera va fi ,,brand-uită”
Pentru că imaginea contează, mai ales acum, în era digitală, mai ales în rândul unui public nefamiliarizat cu ceea ce Opera Națională Română înseamnă pentru scena culturală clujeană, în următoarea perioadă instituția va beneficia (pro-bono din partea unei firme!) de o re-brand-uire (logo nou, imagine nouă, design site nou).
Premierele (certe) ale noii stagiuni: anul 2015.
4 octombrie: Werther
1 noiembrie: Recviem – Parastas (de Marțian Negrea)
15 noiembrie: Boema
1 decembrie: Concert muzical românesc (colaj de piese muzicale folclorice orchestrate)
7 decembrie: Bal Mascat (producție primită de Compania Opera 2001)
Renovări?
În cadrul conferinței de presă care a avut loc marți, 8 septembrie, a fost abordată și problema renovărilor, un aspect delicat prin prisma administrării confuze a clădirii. Atitudinea proactivă a noului director al Operei Naționale oferă totuși mici speranțe în această direcție.
Vă invităm să descoperiți singuri spectacolele și surprizele pe care Opera ni le-a pregătit!
,,La Operă” – sâmbătă, 12 septembrie, ora 20:00, Piața Avram Iancu.
Dirijor: Bebeșelea
Artiști: Lucia Bulucz, Oana Trîmbițaș, Diana Țugui, Ștefania Barz, Liza Kadelnik, Iulia Merca, Liliana Neciu, Andrada Ioana Roșu, Hector Lopez, Sorin Lupu, Cristian Mogoșan, Geani Brad, Florin Estefan, Oleg Ionese, Bogdan Nistor, Simonfi Sandor.
Acompaniament: Corul de copii ”Junior VIP” dirijat de Anca Mona Mariaș, Corul și Orchestra Operei Naționale Române Cluj-Napoca
Prezentare eveniment: Lavinia Șandru și Octavian Hoandră
Biletele pentru premiera-eveniment ”Werther” sunt disponibile online, pe site-ul www.biletmaster.ro. – aici