Olimpiada CuGeT și-a aflat câștigătorii
Nouă tineri sunt câștigătorii Olimpiadei CuGeT, proiectul AFA Cluj
- 51 de tineri s-au întrecut în finala de sâmbătă a Olimpiadei de Cultură Generală a Tinerilor Clujeni
- Peste 8.000 de elevi și tineri au concurat în cadrul celei de-a doua ediții a competiției
Cea de-a doua ediție a Olimpiadei de Cultură Generală a Tinerilor Clujeni – CuGeT s-a încheiat sâmbătă, 26 noiembrie, prin finala desfășurată în cadrul unui show televizat. Câștigătorii locului I și ai unui premiu în valoare de 2.500 au fost Luca Farcaș, elev în clasa a X-a la Colegiul Național „George Coșbuc” (la categoria de vârstă a claselor a IX-a și a X-a), Andrei Gatea, elev în clasa a XII-a la Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu” (la categoria claselor a XI-a și a XII-a) și Bogdan George Dragoș, inginer constructor (la categoria tinerilor de 18-25 de ani). Olimpiada CuGeT, proiect al Asociației Femeilor de Afaceri (AFA) Cluj, se află la cea de-a doua ediție și este realizat în parteneriat cu Primăria și Consilul Local Cluj-Napoca și susținut de Inspectoratul Școlar Județean Cluj și Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”.
„Proiectul CuGeT, dezvoltat de AFA Cluj împreună cu parteneri de încredere, și-a propus să încurajeze tinerii să-și aprofundeze cunoștințele de cultură generală și să-i răsplătească pe cei mai bine pregătiți dintre ei. Ne-am bucurat să-i vedem atât de entuziasmați și dornici de a-și dovedi cunoștințele în spectacolul finalei. Reacțiile frumoase pe care le-am primit în urma acestei a doua ediții ne-au copleșit și ne-au convins că acest proiect se va dezvolta tot mai mult în anii următori”, a declarat Mihaela Rus, președintele Asociației Femeilor de Afaceri Cluj și inițiatoarea Olimpiadei CuGeT.
Finala de sâmbătă i-a provocat pe cei 51 de participanți să răspundă contracronometru la întrebări de cultură generală din domenii diverse și i-a ținut cu sufletul la gură pe cei peste 300 de părinți, bunici, colegi și profesori care au venit să susțină concurenții. Spectacolul a fost înregistrat de TVR Cluj, co-producător al evenimentului, și va fi difuzat ulterior pe post. Atmosfera a fost întreținută și de trupa Acoustic, a Voltaj Academy. „Am participat și anul trecut la Olimpiada CuGeT, dar am ajuns doar până în semifinală. Cred că de data aceasta am avut mai mult noroc. Competiția a fost grea, au fost mulți concurenți, buni. Am greșit la o singură întrebare, cea legată de sediul producătorului de mașini Ferrari. Cu siguranță voi participa și anul viitor”, a povestit Luca Farcaș, câștigătorul grupei 1 – clasele IX-X.
Întrebat ce va face cu premiul câștigat, Andrei Gatea, câștigătorul grupei 2 – clasele XI-XII, a spus că îl va investi într-un procesor, o placă de bază și o memorie RAM, fiindcă plănuiește să se înscrie la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii clujene.
„Este pentru prima dată când particip la Olimpiada CuGeT. Am auzit de acest concurs de la o prietenă, care și-a înscris prietenul și așa m-am gândit să mă înscriu și eu. De altfel, am concurat în finală chiar cu prietenul ei. Competiția a fost foarte bună, se vede că toți concurenții sunt bine pregătiți”, a spus și Bogdan George Dragoș, câștigătorul grupei de vârstă 18-25 de ani.
Pe lângă cei trei, au mai primit premii în bani și tinerii clasați pe locul 2 – câte 1.500 de lei, respectiv cei de pe locul 3 – câte 1.000 de lei fiecare. Toți finaliștii au primit din partea EXIMTUR posibilitatea de a se înscrie în mod gratuit în cadrul Școlii de turism EXIMTUR, precum și abonamente pentru un an la săptămânalul Transilvania Reporter și revista Sinteza.
Olimpiada de Cultură Generală a Tinerilor Clujeni se află la a doua ediție, la care s-au înscris 25 de licee din municipiul Cluj-Napoca, pentru care în prima etapă s-au distribuit 8.000 de chestionare. În paralel, tinerii clujeni cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani s-au înscris în competiție prin intermediul site-ului www.cuget.afacj.ro. Dintre participanți, 51 de tineri s-au calificat în etapa finală. Prima ediție CuGeT s-a desfășurat în perioada octombrie 2015 – aprilie 2016 și a însemnat peste 7.500 de participanți și 22 de licee partenere.
Olimpiada de Cultură Generală a Tinerilor Clujeni – CuGeT este organizată de Asociația Femeilor de Afaceri (AFA) Cluj și este un proiect susținut de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca. Cea de-a doua ediție CuGeT beneficiază de o finanțare de 25.000 de lei de la bugetul local, în urma competiției de proiecte desfășurată de municipalitate în luna aprilie a acestui an.
Partener principal: EXIMTUR, prin divizia EXIMTUR BUSINESS.
Desfășurat cu sprijinul Wörwag Pharma.
Susținut de Paper Cups.
Parteneri oficiali: Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, Inspectoratul Școlar Județean Cluj și Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”.
Co-producător: TVR Cluj.
Partener de comunicare: Vitrina Advertising.
Parteneri media: Transilvania Reporter, Sinteza, Radio Cluj , Zile și Nopți, Napoca FM, Radio Impuls, Ziua de Cluj, Monitorul de Cluj, InfoTrafic, Ziarul Făclia, Bună Ziua Cluj, Cluj Life, Transilvania Today, Cluj Today, Web for Cluj și AdMirror.
Despre Asociația Femeilor de Afaceri (AFA) Cluj
Asociația Femeilor de Afaceri (AFA) Cluj este o asociaţie non-guvernamentală, apolitică şi non-profit, înființată în 2004, la inițiativa Mihaelei Rus, directorul general al Vitrina Advertising. Asociația este formată din femei cu afaceri proprii, funcții de conducere în diverse companii ori care activează în profesii liberale. Printre proiectele desfășurate de AFA se numără „Clujul are atitudine”, „Gala Excelenței la Feminin”, „Ore în Dar”, „Mini-biblioteci pentru sănătate”, „Un oraș pentru o grădină”, conferințele SHEnspire.