Olimpia, New generation

de | | 3 Minute

Olimpia, New generation

În vederea pregătirii viitoarelor campioane naționale, europene și chiar mondiale, clubul de fotbal feminin Olimpia Cluj-Napoca face un pas important în față dezvoltând un centru de fotbal feminin în colaborare cu mai multe școli din localitate dar și din alte județe.

Clubul Olimpia Cluj pune foarte mare accent pe sportul juvenil, ceea ce constituie o bază importantă pentru viitoarele jucătoare care vor face parte din echipa mare. Pentru acesta, conducerea clubului clujean a dezvoltat un proiect în care să atragă cele mai talentate fetițe din Cluj-Napoca și din întreaga țară.

Președinte executiv al clubului Olimpia Cluj, Alin Cioban, a declarat că își dorește ca prin acest proiect să se construiască o echipă puternică, bazată pe un anumit spirit, educație și care să aibă cultura performanței.

„De ceva timp am lansat în cadrul clubului un proiect care vizează fete născute intre anii 2002-2005. Dorim să construim la Cluj-Napoca o echipă puternică de junioare născute în anii 2002-2005. Această echipă puternică va avea statut de sine stătător cu organizare, cu antrenori, cu program special, inclusiv cu cursuri de înot, de judo, de TRX… tot ceea ce ține de organizarea din punct de vedere a dezvoltării pe criterii științifice a junioarelor și a copilelor care vin la Cluj-Napoca. Noi considerăm că aceste fete, care sunt născute între 2002 și 2005, dacă sunt într-un program de instruire, de educație, de perfecționare și vor prinde turnee internaționale, atunci când vor veni la echipa mare vor avea o mentalitate de învingător dobândită încă de la junioare. Dorim să participăm la toate turneele internaționale pe care Olimpia le primește, iar aceste fete să crească într-un anumit spirit, cu o anumită educație, să fie foarte atașate de clubul Olimpia dar în același timp să aibă cultura performanței. Dorim să lucrăm atât pe partea de mentalitate cât și pe parte de instruire”, a declarat Alin Cioban.

Printre școlile din Cluj-Napoca care au răspuns afirmativ la solicitarea venită din partea clubului Olimpia Cluj se numără Școala Gimnazială „Ioan Agârbiceanu” și Școala Gimnazială „Iuliu Hațieganu”, de unde provin deja câteva dintre jucătoarele legitimate la club, urmând ca pe viitor să se mai alăture școli din alte cartiere ale municipiului.

„Avem parteneriate de educație cu două școli din Cluj, la ora actuală, Școala „Ioan Agârbiceanu” și Școala „Iuliu Hațieganu”, și toate fetele vor beneficia de un program de instruire adecvată. Sigur ne bazăm pe clujencele Manan Andreea și Hedeș Andreea, de la Iuliu Hațieganu, care sunt născute în 2005 și care au fost deja în atmosfera centrului Olimpia dar și pe Mureșan Maria din Gădălin. De asemenea sunt fete care sunt deja la Olimpia Cluj de câțiva ani de zile, precum: Rusu Adelina, Iosif Adela, Borcean Bianca sau Antonia Rotilă alături de care se vor adăuga cele mai bune din țară conform vârstei lor: Zmeu Alexandra din Ploiești, Bumbar Sonia și Ciontoș Evelina de la Sighetul Marmației, precum și Vat Anca din Câmpeni”, a spus președintele executiv, Alin Cioban.

Alături de aceste tinere jucătoare, două foarte talentate fotbaliste care deja au confirmat și la echipa națională vor fi legitimate la Cluj. Este vorba de Borodi Adina născută în anul 2004, de la Independența Baia Mare, și Mirea Roxana născută în 2003, de la Steaua Nouă Generație București. În privința celor două jucătoare, dl. Alin Cioban a declarat: „Pe Adina Borodi o cunosc de trei ani, de când juca cu junioarele de la Baia Mare în competiții la Costinești. Provine dintr-o familie deosebită și are o educație aleasă. Este o persoană deschisă, veselă și sunt convins de faptul că aici este locul ei. Va fi un atacant care va înscrie goluri cu zâmbetul pe buze. Roxana, în schimb, vine să-și primească tricoul cu numărul 10. Tehnicitatea și viziunea în joc, încă de la această vârstă, ne-a uimit pe toți cei care am văzut-o jucând. Ea mi-a promis că va juca cu sufletul pentru Olimpia, iar eu i-am promis că părinții ei vor fi mândri de ea.”

Pentru viitor conducerea clubului Olimpia Cluj se gândește să extindă parteneriatele și cu școli din alte județe. „Vom marșa pe un parteneriat cu patru școli din Cluj cu clasele 1-8, însă acest proiect se referă la performanță. Vom avea parteneriate nu doar cu școli din județul Cluj ci și cu școli din județul Arad, Hunedoara, București, Maramureș sau Satu Mare. Acolo avem deja discuții cu profesori si antrenori din aceste zone urmând ca până în data de 5 septembrie să finalizăm toate aceste proiecte de parteneriat. Vreau ca în 5 septembrie toate fetițele selecționate din țară și din Cluj-Napoca să vină la Cluj și să înceapă programul de pregătire”, a mai spus președintele executiv al clubului Olimpia Cluj, Alin Cioban.