O istorie a Trubadurului de Verdi
Premiera mondială a operei Trubadurul a avut loc loc la 19 ianuarie, 1853, pe scena Teatro Apollo din Roma, opera înregistrînd încă din prima seară, un succes fulminant. Au contribuit la acest prim succes solişti de seamă ai timpului, cum sînt Giovanni Guicciardi (‘Luna’), Carlo Bancarde (‘Manrico’), Emilia Goggi (‘Azucena’), Rosina Penco (‘Leonora’), Arcangelo Balderi (‘Ferrando’), Francesca Quadri (‘Ines’), Giuseppe Bazzoli (‘Ruiz’), Luigi Fani (‘Mesagerul’).
Deşi în centru atenţiei se află triunghiul Manrico – Leonora – De Luna, eroina principală rămîne … Azucena. Ea este cheia tuturor faptelor şi întîmplărilor, deţinătoarea adevărului suprem. La care ajungem graţie unei muzici deosebite, unor arii (‘Di due figli vivea padre beato’, ‘Il balen del suo sorriso’, ‘D’ amor sull’ ali rosee’,…), duete (‘Mal reggendo’, ‘Ai nostri monti ritorneremo’,…), terţete (‘Di geloso amor sprezzato’, ‘Prima che d’ altri vivere’), coruri, toate memorabile.
Antonio Garcia Gutierrez (1813 – 1884) este considerat lider al mişcării romantice din Spania, cu rol important între dramatiştii iberici ai secolului al XIX – lea. Abandonează studiile medicale din cauze obiective, închiderea Universităţii din Cadiz de către Fernando al VII – lea, motivul fiind unul şi mult prea cunoscut, criza. Se dedică literaturii, lucrînd în cadrul redacţiei Revista Espanola. Editorul Juan Grimaldi îi acceptă piesa El Trovador (1835), actorii Teatrului de la Cruz refuzînd prezentarea acesteia ! Un an mai tîrziu însă, în 1836, Gutierrez va avea succes, piesa văzînd luminile rampei pe scena Teatro del Principe de la Madrid, 1 martie.
Un alt capitol important al activităţii sale îl reprezintă diplomaţia, calitate în cre a reprezentat Spania în ţări precum Anglia, Franţa, elveţia, Cuba şi Mexic. Revin la activitatea literară, Antonio Garcia Gutierrez lăsînd posterităţii peste 60 de opere, de valori inegale e adevărat. Îl reprezintă în timp El Trovador (1835), Simon Bocanegra (1843), Răzbunarea catalană (1864), primele două devenind surse de inspiraţie pentru libretişti, dar şi pentru Verdi.
Salvadore Cammarano (1801 – 1852) a fost unul dintre libretiştii importanţi ai secolului XIX, autor a nu mai puţin de 48 de librete pentru operă ! Un număr semnificativ din punct de vedere cantitativ, nu toate rezistînd timpului.
A scris pentru compozitorii Saverio Mercadante (‘Elena di Feltre’, ‘Medea’, ‘La vestale’,…), Giovanni Pacini (‘Bondelmonte’, ‘Merope’, ‘Malvina di Scozia’, ‘Saffo’, ‘La Stella di Napoli’), Achille Peri, Vincenzo Battista, Federico Ricci, Egisto Vignozzi, Giuseppe Staffa, Gaetano Donizetti (‘L’asedio di Calais’, ‘Belisario’, ‘Pia de Tolomei’, ‘Roberto Devereux’, ‘Maria di Rudenz’, ‘Maria di Rohan, ‘Lucia di Lammermoore’), Verdi (‘Alzira’/1845, ‘La battaglia di Legnano’/1849, ‘Luisa Miller’/1849, ‘Il trovatore’/1853). Rezistă timpului, cu brio, ‘Lucia di Lammermoor’, ‘Luisa Miller’, ‘Il trovatore’. Dintre titlurile mai sus amintite sînt rar, rar de tot puse în scenă ‘Roberto Devereux’, ‘Alzira’, ‘La bataglia di Legnano’. (Demostene ŞOFRON)
