Programul gratuit pentru adolescenți, inițiat de Asociația Wello, revine în perioada 6–17 iulie 2026 la ZBOR Hub Cluj și le propune tinerilor de 14–19 ani o experiență de vară construită în jurul sănătății, tehnologiei, creativității și lucrului în echipă.
Adolescenții din Cluj și împrejurimi sunt invitați să participe gratuit la SCAI Healthatlon 2026, o școală de vară diferită, în care tinerii învață abilități utile în viața reală: cum să lucreze în echipă, cum să își exprime ideile, cum să folosească tehnologia responsabil, cum să gândească critic și cum să transforme o idee într-un proiect concret.
Programul are loc în perioada 6–17 iulie 2026, la ZBOR Hub Cluj, este destinat adolescenților cu vârste între 14 și 19 ani, iar participarea este gratuită, însă locurile sunt limitate.

SCAI Healthatlon este o inițiativă a Asociației Wello, organizație care dezvoltă programe de educație pentru sănătate, nutriție, wellbeing și dezvoltare pentru copii, adolescenți, părinți și profesioniști. Wello aduce educația pentru sănătate mai aproape de școli și comunități, prin ateliere interactive, resurse educaționale și programe construite în jurul nevoilor reale ale tinerilor.
Ediția din 2026 vine după experiența de anul trecut, când SCAI a avut două serii de elevi și peste 60 de participanți. Feedbackul primit a fost foarte bun, iar o parte dintre adolescenții care au participat atunci s-au alăturat anul acesta în procesul de organizare. Astfel, noua ediție este construită nu doar pentru adolescenți, ci și împreună cu ei, pornind de la ce au simțit, ce au cerut și ce au spus că le-ar fi cu adevărat util.
„Pentru noi, SCAI nu este doar un program de vară. Este un spațiu în care adolescenții pot să testeze idei, să lucreze cu oameni noi, să primească feedback și să capete curajul de a duce ceva al lor până la capăt. Faptul că o parte dintre participanții de anul trecut se implică acum în organizare ne arată că experiența a avut sens pentru ei”, transmit organizatorii.
O ediție construită împreună cu adolescenții
Tema ediției 2026 este Healthatlon, un concept care pornește de la sănătate și o transformă într-un teren de explorare pentru idei, tehnologie, comunicare și soluții pentru probleme reale. Participanții nu vin doar să asculte prezentări, ci lucrează în echipe la o provocare legată de sănătate, pe care o dezvoltă pas cu pas pe parcursul celor 10 zile.
Programul include ateliere practice susținute de profesioniști din domenii precum AI, research, branding, social media, nutriție, storytelling, digital wellbeing, bugetare și pitching. Fiecare atelier este gândit ca un instrument care îi ajută pe adolescenți să își construiască proiectul final: să își clarifice ideea, să o valideze, să o comunice mai bine și să o prezinte cu încredere.

Pe lângă partea educațională, SCAI pune accent pe comunitate și conectare. Participanții vor avea momente de socializare, lucru pe echipe, Picnic Day, keynote-uri cu invitați, o vizită la o companie și pauze zilnice fără telefoane, prin componenta Analog Hour, care îi încurajează să se conecteze offline și să ia o pauză reală de la ecrane.
La finalul programului, echipele își vor prezenta proiectele în cadrul Demo Day, în fața unui juriu, primind feedback pentru ideile dezvoltate în cele două săptămâni.
SCAI Healthatlon 2026 se adresează adolescenților care vor să își petreacă vara altfel: nu doar în fața ecranelor, nu doar într-o tabără clasică, ci într-un program în care pot cunoaște oameni noi, pot învăța de la profesioniști și pot construi ceva concret împreună cu o echipă.
Participarea este gratuită, iar locurile sunt limitate. Înscrierea se face de către părinte sau tutore legal, prin formularul disponibil aici: https://forms.gle/mmAdrxeNjZXfQEuR6.
Comunicat de presă
Simplu și rapid, pe Cluj.com găsești informațiile de care ai nevoie! De asemenea, pentru a ține pasul cu noutățile și evenimentele din Cluj, te invităm să ne urmărești pe Facebook și Instagram.







