În numele artei și performanței. Despre luciditate, cu soprana Diana Țugui

de | | 7 Minute

În numele artei și performanței. Despre luciditate, cu soprana Diana Țugui

Imaginea este simplă și extraordinară, în egală măsură: o soprană superbă coboară de pe scuterul ei Yamaha în centrul Clujului, își scoate cu nonșalanță casca de motociclist și se îndreaptă degajată spre o cafenea, să-și povestească viața…

„Să știi că mi-e dor de o comedie, abia aștept să pregătim Elixirul Dragostei la Cluj, anul viitor. Tot în drame am ținut-o în ultimul timp…” spune Diana râzând, la nici o săptămână după cea mai recentă reprezentație a ei în opera Rigoletto, ca Gilda. Diana Țugui este, de departe, una dintre cele mai încântătoare apariții feminine din lumea Operei în România, un performer de excepție care își construiește arta din câțiva „piloni” esențiali: tehnică vocală dusă la perfecțiune, un ocean de sensibilitate și conștiență emoțională, forță a grației feminine și doze consistente de luciditate.

„N-ai nicio șansă pe scenă dacă nu ești lucid, mai ales în Operă. Sunt atâtea lucruri la care trebuie să te gândești, tehnic vorbind, atunci când emiți un simplu sunet. Nici nu mai vorbesc de actul interpretării, de interacțiunea cu partenerii de scenă. Ai nevoie de mult control și prezență, ai nevoie să fii într-atât de bun și de sigur pe ceea ce știi înainte de spectacol încât, atunci când prezinți publicului personajul tău, totul să fie cât mai aproape de adevărul artei tale. Nimic nu te perturbă când mizezi pe luciditate.”

Solista Diana Țugui este una din strălucirile Operei Naționale din Cluj de mai bine de patru ani, iar povestea ei, atât ca artist, cât și ca fiică adoptivă a acestui oraș, este cel puțin fascinantă.

Arta pentru soprana Diana Țugui

„În fiecare zi caut sunetul perfect…” mărturisește Diana cu o ușoară melancolie în glas și cu zâmbetul pe buze. „Tot șlefuiesc diamantele vocii mele și tot sper că, într-o zi, voi ajunge la acea revelație supremă. Nu sunt chiar Sisif, dar nici departe de el nu mă aflu… Asta e viața mea, ea m-a ales. De la cinci ani trăiesc cu și pentru muzică, am studiat o viață și m-am pregătit emoțional și mental zeci de ani ca să performez.”

A început ca solistă la Opera din Craiova, orașul natal, după ani de studiu la Liceul de Arte „Marin Sorescu” din Craiova și la Universitatea de Muzică „George Enescu” din București. Vioara și, mai târziu, flautul, i-au fost companioni de joacă în copilărie. Abia ieșită de pe băncile Conservatorului, devenea solistă la Opera din Craiova și stabilea deja conexiuni la Cluj, unde intrase prima la un master de canto în cadrul Conservatorului „Gheorghe Dima”. Totuși, viața tumultuoasă de artist în proces de desăvârșire, cu zeci de colaborări și deplasări în țară și în străinătate, au ținut-o departe de Cluj. La un moment dat, însă, dincolo de cariera fulminantă, viața personală (acea viață care bate filmul de fiecare dată) a determinat-o pe soprana Diana Țugui să vină la Cluj și să nu mai plece: „Când am venit aici, m-am simțit ca o piesă de puzzle pusă la locul ei.”

? Arhiva personală

Disciplină, perseverență și auto-critică în doze corespunzătoare

În concepția Dianei, artiștii sunt sportivi. Așa precum sportivii se antrenează zilnic și-și încălzesc mușchii pentru a putea fi performanți, așa și muzicienii își încălzesc alți mușchi care îi ajută să fie excelenți în ceea ce fac: „nu cântăm doar cu corzile vocale, avem o serie de mușchi pe care ne bazăm ca să putem emite sunetele pe care ni le dorim, la nivelul la care ne dorim. Știi, de fiecare dată când trece o zi fără să studiez mă simt vinovată. Uite, spre exemplu, am fost într-o vacanță în Thailanda timp de o lună și nici atunci n-am putut renunța la antrenamentul zilnic.”

? Arhiva personală

”La un moment dat, când ajungi să faci artă ca performanță, dispare o parte de plăcere. Trebuie să fii focusat, să faci totul perfect. Asta lasă loc de creație dar nu mai lasă mult loc de plăcere. Ce mă determină să mă antrenez zilnic, să nu renunț la disciplina studiului? Mi-am asumat la un moment dat că vreau să fac performanță și asta presupune automat că nu pot realiza nimic cu jumătate de măsură.”

„Cel mai mare dușman al meu sunt eu însămi. Nimeni nu mă poate critica mai aspru decât o fac eu.” Pe de o parte, această capacitate de autocritică este cea care a împins-o mult înainte și a determinat-o să lucreze încontinuu pentru a putea fi artistul pe care și-l imagina. Pe de altă parte, aceeași autocritică a secat-o de puteri în anumite momente și i-a luat din bucuria simplă de a cânta.

„Mai devreme sau mai târziu, ca artist și om, trebuie să alegi ce e mai bine pentru tine, pentru sufletul tău și pentru arta ta, astfel încât să fii performant și, în același timp, să te bucuri de pasiunea ta de o viață. Asta încerc și eu să fac acum, să reduc nivelul de autocritică. Este un tărâm prăpăstios, acesta al autocriticii exacerbate. Atât cât pot să fac, fac.”

Frica de eșec?

”Mai visez din când în când noaptea că trebuie să urc pe scenă să cânt un rol pe care nu-l cunosc”, recunoaște soprana amuzată. Pe de altă parte, studiind atât de mult, când urcă pe scenă știe exact ce are de făcut. Nu există loc de frică. Un profesionist creează roluri și emoții, transmite publicului câte puțin din genialitatea lui, în decursul unor momente unice, care nu pot fi oprimate de nicio energie negativă.

„Ce înseamnă eșec? De exemplu, pentru mine poate fi un eșec enorm dacă ratez o notă, nu dorm nopți întregi. Dar, când știi cât ai muncit și cât de bine îți cunoști pasiunea și vocația, nu mai ai de ce să-ți fie frică.” În privința criticii, Diana știe cum să nu ia nimic personal din ceea ce se spune despre prestația ei, poate să analizeze situația la rece. Deseori a avut momente după spectacole în care oameni fideli vocii ei au venit la ea și i-au spus că a cântat mai bine sau mai puțin bine, că i-a impresionat mai mult sau mai puțin, în funcție de starea fiecăruia, respectiv de starea Dianei în momentul prestației. Toate aprecierile contează foarte mult și reprezintă un reper pentru Diana, dar nicio critică externă nu ar putea-o afecta așa cum o face propria ei critică.

Creație sau simbioză?

Ca spectatori, nu ne gândim la ceea ce se întâmplă în corpul și mintea unui artist atunci când îl urmărim în spectacol. Suntem atenți la ceea ce se petrece în noi pe măsură ce artistul performează: dacă intrăm în starea lui, dacă ne impresionează sau ne emoționează, dacă înțelegem ceva relevant pentru noi din tot ceea ce creează artistul pe scenă.

De aceea, spune Diana, rostul artistului performant este acela de a crea personaje puternice, nu de a se identifica în totalitate cu rolurile. Despre asta este vorba când aducem în discuție conceptul de luciditate. Impresionezi publicul cu atât mai mult cu cât rămâi lucid în intepretarea rolului și ești complet prezent pe scenă, pentru public.

Clujul pentru omul Diana Țugui

”M-am îndrăgostit de Cluj demult, când era mult mai prăfuit și mai haotic ca acum. La o răscruce de drumuri am decis să vin aici, pentru că aici este Marcel, omul pe care-l iubesc, care mi-a redat bucuria de a cânta și m-a ajutat să conștientizez multe aspecte legate de mine ca artist și femeie. Acum mulți ani, înainte de a fi împreună, mi-a scris cel mai impresionant mesaj pe care l-am primit vreodată de la cineva care mi-a ascultat cântul.

Sunt de patru ani în Cluj și, așa cum am zis, când am venit, n-am mai plecat niciodată. Parcursul meu putea fi diferit: fusesem la Opera din Craiova, aveam propuneri de a deveni solistă la Opera din Iași, lucram la diverse colaborări în diferite părți ale țării, exista probabilitatea să nu ajung solistă la Opera din Cluj. Cu siguranță, viața mea ar fi fost altfel. Dar am știut, cumva în subconștient, că la un moment dat voi ajunge permanent la Cluj. Rezonez enorm cu orașul acesta, mi se potrivește ca o mănușă, chiar dacă sunt olteancă. Asta nu înseamnă că nu-mi apreciez originile, doar că simt o apropiere extraordinară față de Ardeal și față de Cluj, în special. Mă simt acasă.”

 ♫ Repertoriul Sopranei Diana Țugui ♫

W. A. Mozart​-Die Entführung​-Konstanze
W. A. Mozart-Die Zauberflöte-​Pamina
W. A. Mozart- Le nozze di Figaro​​-Contessa
W.A.Mozart-Don Giovanni-Donna Anna
G. Puccini​-Turandot​-Liu
G. Puccini-La Bohème​​-Musetta
G.Puccini- La Boheme-Mimi
G. Bizet​-Carmen-​Michaela
G. Verdi​-Rigoletto​-Gilda
G.Verdi-Traviata​-Violeta
G.Verdi-un Ballo in Maschera-Oscar
G.Verdi-Falstaff​-Nanetta
G. Donizetti​-Don Pasquale​-Norina
G.Donizetti- ​L’elisir d’amore​-Adina
G.Donizetti-Lucia di Lammermoor​-Lucia di Lammermoor
G. Rossini​- Il barbiere di Siviglia​-Rosina
G.Rossini-Cererentola-Clorinda
E. Humperdinck​-Hänsel und Gretel​-Gretel
A. Lorzing​-Der Wildschutz​-Baronin Freimann

Fr.von Suppé​-Boccaccio-Fiametta
Fr. Lehar​-Die lüstige Witwe​​-Valencienne
R. Benatzky​-Im weissen Rossl​-Otilia
J. Strauss​-Die Fledermaus​-Adele
E.Kalmann- Grafin Maritza – Lisa

W. A. Mozart​-Requiem KV 626
W. A. Mozart-Missa in C Krönungmesse KV 317
W. A. Mozart-Motette Exultate Jubilate
J. S. Bach-​Matthäus Passion
A. Vivaldi​-Gloria
G. B. Pergolesi​-Stabat Mater
Carl Orff​-Carmina Burana
Fr. Schubert​-Messe in G dur
G. Rossini​-Petite messe solennelle
G.Rossini​- Stabat Mater
P. Constantinescu​-Easter Byzantine Oratorio
E. Grieg-Peer Gynt
G. Faure-Requiem
J. Haydn​-Die Jahreszeiten
A. Bruckner​​-Te deum
A. Regga​-Romeo and Juliet
L. van Beethoven​-C Dur Messe, op. 86
G.Verdi -Requiem
J.Haydn-Nelson Messe
A.Dvorak-Stabat Mater