Primăvara colorată: de azi circulă un nou tramvai pictat în Cluj | #ClujulVăzutAltfel
De astăzi ne bucurăm de un nou tramvai pictat în Cluj! 🙂 Opera de artă mobilă a fost concepută de artistul stradal IRLO, iar proiectul este finanțat din Fondul Jazz in the Park 2017.
Este, de altfel, al treilea tramvai pictat din Cluj, parte din proiectul Galerie de artă pe roți, inițiat de artiștii Ocu și Kero, la care se alătură de această dată și colegul lor de breaslă IRLO. Vorbim despre o inițiativă menită să ofere clujenilor un moment de respiro vizual-artistic și care contribuie la revigorarea creativă a tramvaielor vechi din Cluj.
„Culoarea poate să îmbrace orice suport din mediul urban și să dea un aer optimist. În cazul acesta ajută la conștientizarea folosirii transportului în comun. Propun o scenă în care oamenii dorm împreună și aparent sunt voioși dar lipsește ceva: ochii deschiși. Totuși sunt păziți de entități treze. Îngerii și elfii din capetele tramvaiului deschid și închid coloana compoziției. Gurile lor sunt farurile, ei grăiesc lumina”, spune artistul Irlo, pe numele lui real Laurențiu Alexandrescu.
Lucrările la cel de-al treilea tramvai pictat din Cluj au durat trei zile, iar luni după prânz mijlocul de transport în comun va reveni pe străzi, de data aceasta cu o nouă față.
Despre Fondul Jazz in the Park
Galerie de artă pe roți #3 este al patrulea proiect finanțat anul trecut din Fondul Jazz in the Park. În 2017 cu sprijin financiar din Fondul Jazz in the Park s-a derulat programul Te Khelas Amen, proiect de educație non-formală adresat copiilor și tinerilor din comunitatea Pata Rât, s-au acordat burse sportive, iar în curând va fi realizat un teren de joacă și sport la Pata Rât.
Fondul Jazz in the Park e mecanismul prin care publicul festivalului Jazz in the Park se implică în comunitate și susține arta prin mici donații individuale. Din 2014 și până azi fondul a acordat burse pentru tineri artiști talentați, a finanțat proiecte comunitare și proiecte de artă experimentală.
Săptămâna aceasta festivalul Jazz in the Park a lansat o nouă ediție a Fondului Jazz in the Park. Artiștii care au idei de proiecte pot să se înscrie până în 8 aprilie, iar dacă proiectele lor sunt selectate, vor primi finanțare.
Organizatorii festivalului își propun să strângă din bilete neobligatorii 30.000 de euro, bani din care să finanțeze trei proiecte artistice. Se pot înscrie artiști din țară și din străinătate care au nevoie de finanțare pentru a-și dezvolta și prezenta la Cluj proiectul lor.
Sunt eligibile persoanele fizice, asociațiile și grupurile de inițiativă care propun abordări experimentale ale artei clasice în orice domeniu artistic. Aplicațiile se depun online.