40 de parcometre noi în Cluj: funcționează pe bază de energie solară
La începutul acestui an, mai facem un pas înspre un oraș sustenabil.
În zona centrală a municipiului, în prima săptămână a anului 2019, Primăria a instalat 40 de parcometre electronice care funcționează sustenabil și autonom. Acestea se bazează pe energie solară, fiind dotate cu acumulatori reîncărcabili.
Ca modalități de plată, noile parcometre acceptă plata cu monede, carduri bancare tip contactless și carduri preplătite. Automatele nu dau rest.
Urmează: alte 60 de parcometre în Cluj
Cele 40 de parcometre deja instalate fac parte dintr-un lot de 100 de astfel de aparate care au fost achiziționate de către Primărie. Acestea au fost instalate în zona I a municipiului. Prin urmare, alte 60 de parcometre urmează a fi instalate în Cluj-Napoca.
Valoarea totală a achiziției este de 2.591.763,3 lei fără TVA.
Panourile digitale: un instrument de fluidizare a traficului
În anul 2018, Primăria Cluj-Napoca a instalat, într-o primă etapă, nouă panouri digitale care afișează numărul de locuri de parcare disponibile din parcajele cu barieră și din parking-urile din Cluj-Napoca. Utilizate în mai multe orașe europene, în Cluj-Napoca panourile au fost amplasate în următoarele locuri:
1. P-ța Cipariu (sens de mers dinspre Calea-Turzii) – afișează informații despre parcările din piețele Unirii, Mihai Viteazul, Cipariu și Parking Leul
2. Piața Cipariu (între B-dul N. Titulescu și Milton Lehrer) – afișează informații despre parcările din piețele Unirii, Mihai Viteazul, Cipariu și Parking Leul
3. Bd. 21 Decembrie 1989 (intersecție cu str. Constanța) – afișează informații despre parcările din piețele Unirii, Mihai Viteazul și parkingurile Leul și Moților
4. Zona intersecției străzilor Horea/Dragalina – afișează informații despre parcarea Mihai Viteazul și parkingurile Leul și cel de la Sala Polivalentă
5. Zona intersecției străzilor Moților/Clinicilor – afișează informații despre parkingurile Moților și de la Sala Polivalentă
6. Strada Garibaldi (între Piața 14 Iulie și pod Garibaldi) – afișează informații despre parcarea din Piața Mihai Viteazul, parkingurile Leul și cel de la Sala Polivalentă
7. Piața Horea Cloșca și Crișan (între str. Dragalina și pod Napoca) – afișează informații despre parcarea din Piața Mihai Viteazul, parkingurile Leul și cel de la Sala Polivalentă
8. Strada Victor Babeș – afișează informații despre parcarea din Piața Unirii, parkingurile Moților și cel de la Sala Polivalentă
9. Străzile Emil Isac (vis a vis de Opera Maghiară) și Cardinal Iuliu Hossu – afișează informații despre parcarea din Piața Mihai Viteazul, parkingurile Moților și Leul.
Fotografii și informații: Emil Boc – Primăria Cluj-Napoca