Noaptea Muzeelor 2025: ce instituții de cultură vizităm în județul Cluj?
Muzeele subordonate Consiliului Județean Cluj organizează, și în acest an, o nouă serie de manifestări și activități destinate publicului iubitor de cultură și de frumos în cadrul Nopții Muzeelor.
„Muzeele și așezămintele noastre culturale continuă să marcheze acest eveniment din dorința de a aduce în fața iubitorilor de artă și frumos bogățiile cu care se mândresc și de a facilita accesul la cultură. Invit clujenii și pe toți cei care ajung la Cluj în această perioadă să viziteze, în mod gratuit, instituțiile noastre de cultură și să se bucure de aceste experiențe de neuitat și de numeroasele activități pe care le propun.” (Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj)
Printre participanți se regăsesc majoritatea muzeelor universitare (muzeele Universității Babeș–Bolyai, Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu”, Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca), instituții de artă consacrate, centre culturale, dar și spații independente, precum Universul lui Salvador Dalí (Casa Hintz) și MiNA Cluj (Museum of Immersive New Art).
MUZEE UNIVERSITARE ȘI COLECȚII ȘTIINȚIFICE
Ca în fiecare an, muzeele UBB participă cu o varietate de activități: de la fosile preistorice la expoziții de artă contemporană, expoziții interactive și concursuri. Se numără aici Muzeul de Paleontologie-Stratigrafie, Muzeul de Mineralogie, Muzeul Zoologic, Vivariul, Muzeul Holocaustului, Lapidarium, Galeria Paul Sima, Spațiul CONTEMPORAR, Sala Liviu Vlad, Muzeul Alexandru Duma, Muzeul Memorial David Prodan și Colegiul Academic.
Se alătură și alte instituții academice importante: HUB UTCN (cu demonstrații interactive de tehnologie, roboți și simulatoare), Muzeul Școlii Medicale Clujene (UMF Cluj), care prezintă o colecție de anatomie umană unică în țară, premiată la Expoziția Universală de la Paris din 1900. De asemenea, Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca revine și în acest an în programul Nopții Muzeelor 2025, oferind, astfel, publicului larg posibilitatea de a pătrunde într-o clădire unică în Cluj și de a vizita Galeria Casa Matei, unde duetul artistic al serii constă în proiectele semnate de Morțe Miruna – Telefonul fără fir și Vlad Oniga – (Sub)Liminal, în cadrul competiției Expo Maraton 2025.
Muzeul Etnografic al Transilvaniei
Astfel, în data de 17 mai a.c., Muzeul Etnografic al Transilvaniei devine o hartă vie și oferă o paletă diversificată de expoziții și programe speciale, care se vor derula la sediul central de pe strada Memorandumului numărul 21 din Cluj-Napoca, după cum urmează:
- Ziua Africii – se desfășoară pentru prima dată în incinta instituției de cultură și marchează începutul unui parteneriat de colaborare între Muzeul Etnografic al Transilvaniei și Grupul de Parteneriat African. Evenimentul are două componente, cu activități organizate în curtea interioară a muzeului și în Galeria Cellarium:
- Activități în curtea muzeului, orele 14.00-23.00: dansuri şi programe artistice din zone de pe continentul african; prezentare de mâncăruri tradiționale cu degustare; zumba pe muzică africană; ateliere creative și de colorat pentru copii; împletituri în păr (între orele 14.00-16.00); party cu DJ.
- Galeria Cellarium, orar 17.00-23.00: Expoziția temporară „Africa în imagini și povești” – Expoziţie de artefacte și fotografii (obiecte din lemn, statuete și tablouri) din Burundi, Ciad, Congo, Uganda și Sudanul de Sud care va fi vernisată la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, în 17 mai, de la ora 17.00.
În spațiul expozițional din Palatul Reduta:
- Expoziție temporară: „Costume din zona Clujului” cu piese vestimentare autentice, de patrimoniu, din Câmpia Transilvaniei, Dealurile Clujului și Munții Apuseni, punând în valoare diversitatea, rafinamentul și unitatea costumelor tradiționale locale. Vizitatorii vor putea admira costume de sărbătoare din secolul al XIX-lea și prima parte a secolului XX. Piesele vestimentare expuse au fost selecționate din colecția Muzeului Etnografic al Transilvaniei pentru a pune în lumină, cu precădere, cămașa cu ciupag și zadia cu trup, elemente de veche tradiție în toate subzonele clujene (orar: 18.00-24.00, ultima intrare ora 23.00).
- Expoziția permanentă „Cultura populară din Transilvania – sec. XVIII-XX” abordează principalele domenii ale culturii materiale şi spirituale din Transilvania rurală, ilustrate prin exponate reprezentative, selectate din cele peste 40.000 de artefacte existente în colecţiile instituţiei (orar: 18.00-24.00, ultima intrare ora 23.00).
- Expoziția permanentă tactilă „Atinge și înțelege – mesajul tactil al obiectelor țărănești tradiționale” este destinată în primul rând vizitatorilor cu deficienţe de vedere, oferind însă, în acelaşi timp, o experienţă de un tip aparte şi vizitatorilor obişnuiţi, mai ales copiilor dornici să atingă şi să manipuleze asemenea obiecte neobişnuite (orar: 18.00-24.00, ultima intrare ora 23.00).
MUZEUL NAȚIONAL DE ISTORIE A TRANSILVANIEI – ISTORIE VIE ȘI EXPLORARE
În acest an, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT) își întâmpină vizitatorii cu o ofertă diversificată, ce include ateliere de educație muzeală (16:00–18:00), expoziții permanente, precum și patru expoziții temporare de excepție: Zei și muritori în Egiptul Antic, Războinici uitați și podoabe eterne, Memoria timpului și Visul primei nopți polare – Belgica – expediția antarctică 1897–1899. Aceasta din urmă, realizată în colaborare cu Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, va fi vernisată în avanpremieră în data de 16 mai, ora 17.00 și marchează debutul Zilei Internaționale a Muzeelor 2025.
TURNUL CROITORILOR – ISTORIE, ARTĂ, SPECTACOL
Deschis între orele 10:00–24:00, Turnul Croitorilor propune o experiență multisenzorială: expoziții foto-documentare („Turnul de-a lungul timpului”, „Orașul și Academia”), instalații de artă contemporană (Florin Olari – Qurbana Qadisha, Paul Covaci – Vi-sit), precum și un amplu program outdoor cu dansuri istorice europene, dansuri latino, flamenco și vals imperial, în cadrul „Muzeului Viu al Dansului”.
TURNEUL POMPIERILOR – SPECTACOL DE LUMINI
Deschis între 10:00 și 24:00, Turnul Pompierilor devine un spațiu vibrant al artei și istoriei, cu expoziții de pictură semnate de Goilă Cristian, Mihai Chiseliță și Pia Paleologu, alături de expoziții foto-documentare dedicate Clujului de altădată și istoriei turnului. Punctul culminant al serii este spectacolul vizual de laser mapping realizat de artistul Iove Sebastian, proiectat pe fațada vestică a turnului între orele 21:00 și 24:00 – un moment spectaculos ce transformă arhitectura într-un canvas de lumină în mișcare.
DEZBATERE LA CASINO – CULTURA ÎN ERA TIKTOK
La ora 19:00, Casino – Centrul de Cultură Urbană găzduiește dezbaterea „Cultura în era TikTok”, cu participarea unor invitați de marcă: Theodor Paleologu, Mihnea Măruță, Ioana Prândurel, Andrei Câmpan, Cristian Manolachi. Expoziția conexă adaugă dimensiuni vizuale temei propuse.
STRADA IULIU MANIU – HARTA PATRIMONIULUI PE ASFALT
Într-un demers ludic și educativ, strada Iuliu Maniu devine, pentru câteva ore, un spațiu de creație colectivă. Între orele 14:00 și 17:00, copii, tineri și familii sunt invitați să participe la realizarea unei uriașe hărți a României pe asfalt, un proiect inițiat de studentele Facultății de Istorie și Filosofie, UBB.
PREMIERE CULTURALE: DALÍ ȘI ARTA IMERSIVĂ
Pentru prima dată, două spații culturale independente oferă experiențe spectaculoase:
- Universul lui Salvador Dalí – Casa Hintz, cu peste 170 de lucrări originale, tur VR ghidat de „Dalí” și shop de obiecte inspirate de artist. Accesul este la 50% reducere între 18:00–24:00.
- MiNA Cluj – spectacole imersive dedicate lui Da Vinci și Monet, plus instalații de new media art. Acces: 25 lei (reducere 50%).
Muzeul Memorial “Octavian Goga”
Tradițional, Muzeul Memorial “Octavian Goga” își deschide porțile, până noaptea târziu, pentru vizitatori. Programul “Nopții Muzeelor” din 17 mai 2025 începe la ora 16.00 și se va încheia la 22.00, intrarea fiind, de asemenea, gratuită.
În cadrul evenimentului cultural menționat, pe lângă cele permanente, publicul va putea admira 10 expoziții temporare:
- Expoziția de carte “Pagini noi” (Scrieri despre viața și opera lui Octavian Goga).
- Expoziția de carte “10 Mai – zi cu triplă semnificație istorică”.
- Expoziția de carte “Neprihănită, mândră poezie” (Volume de poezii, piese de teatru, traduceri ale poetului Octavian Goga ).
- Expoziția de carte “Autori români în biblioteca poetului Octavian Goga”.
- Expoziția de pictură “România pitorească – un omagiu vizual adus peisajului și tradițiilor românești” (expoziție organizată în colaborare cu Asociația “ArtFain”, Cluj-Napoca).
- Expoziția de artă plastică “Pictori din cadrul Societății Tinerimea Artistică”.
- Expoziția de fotografii și documente “Poetul Ady Endre în fotografii și manuscrise”.
- Expoziția etnografică “Portul popular din diferite zone ale României”.
- Expoziția de documente și fotografii “Octavian Goga în corespondență și fotografii”.
- Expoziția de bijuterii “Eleganța feminină”.
Muzeul Apei „Leonida Truță”
Și Muzeul Apei „Leonida Truță” se alătură Nopții Muzeelor, având în data de 17 mai a.c. un program de vizitare cuprins între orele 18.00-24.00. Pentru cei care nu dispun de mijloace de transport, Compania de Apă Someș S.A. pune la dispoziție un microbuz care va asigura transportul către Muzeul Apei din oră în oră. Acesta va prelua, gratuit, vizitatorii din Piața Lucian Blaga, din fața Casei de Cultură a Studenților.
Persoanele care vor călca treptele Muzeului Apei vor avea posibilitatea să urmărească, prin vizualizarea exponatelor, istoria alimentării cu apă a municipiului Cluj-Napoca, începând de la darea în folosință a primei surse de apă în anul 1887, documente de la începuturile funcționării Uzinelor de Apă și Canalizare ale orașului, unelte utilizate în cadrul desfășurării activității specifice de asigurare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, colecția de capace de canal care conține exponate din toată Europa și multe altele.
Cu ocazia evenimentului Noaptea Muzeelor, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Cluj, serviciu de specialitate din cadrul forului administrativ județean, își va desfășura activitatea conform unui program prelungit, în intervalul orar 09.00 – 24.00. Turiștii, precum și publicul interesat, vor fi, astfel, informați asupra activităților și expozițiilor organizate de muzeele și centrele de cultură ale județului Cluj participante la acest eveniment. De asemenea, angajații CNIPT Cluj vor oferi materiale de promovare cuprinzând principalele obiective turistice din municipiu și din județ, în vederea creșterii circulației turistice locale și regionale.
Castelul Bánffy din localitatea Răscruci
Un loc plin de istorie, natură și atmosferă aparte, își va deschide larg porțile, pe data de 18 mai, cu ocazia evenimentului „Zilele Porților Deschise”. Vizitatorii vor putea participa la tururi ghidate pline de informații și legende ale familiei Bánffy, precum și de amintiri unice ale acesteia. Grădinile Castelului sunt deschise activității „Build your own picnic” pentru cei care doresc să se bucure de o masă cu familia în aer liber, înconjurați de liniștea și pacea locației.
Muzeul de Artă Cluj-Napoca
Muzeul de Artă Cluj-Napoca organizează în perioada 24 – 25 mai 2025, între orele 14:00-21:00 – ultima intrare la ora 20:15 – evenimentul intitulat generic „Weekend la Muzeul de Artă”.
Cu acest prilej, beneficiind de intrare gratuită, publicul va putea să viziteze următoarele expoziții:
- „Galeria Națională” reprezintă expoziția de bază a Muzeului de Artă Cluj-Napoca, a cărei paginație actuală propune o prezentare coerentă, atât sub raport cronologic, cât și sub raportul filiațiilor stilistice, a patru secole de artă plastică națională (secolele XVI-XX), cu un accent caracteristic asupra artei din Transilvania și o evidențiere expresivă a multiculturalității proprii spațiului intracarpatic. În mod excepțional, pe parcursul traseului de vizitare, doritorii de curiozități și informații interesante din culisele vieții muzeale vor putea dialoga și interacționa, într-o manieră informală, cu muzeografii aflați în sălile de expunere.
- Expoziția personală de pictură a artistului Iacob Coman, intitulată „Contra-dicții”, care reunește o selecție de picturi realizate în ultimii ani, lucrări în care tensiunea vizuală devine ecoul unei tensiuni interioare profunde, de ordin spiritual și existențial. Practica artistică a lui Iacob Coman este profund ancorată în teme precum efemeritatea, fragilitatea percepției, tensiunile dintre rațional și intuitiv. Într-un limbaj plastic abstract figurativ, pictura acestuia navighează între sacrul și profanul vieții cotidiene, deschizând spații de reflecție și întrebări cu miză ontologică.
- Expoziția personală de pictură a artistei franceze Chloé Silbano, intitulată „O remodelare temporară a lumii” (curator: Cristian Nae), care conectează preocupările autoarei pentru efectele climatice devastatoare asupra ecosistemului natural al planetei cu o reflecție personală, deopotrivă poetică și filosofică, asupra caracterului sacru al apei pentru diverse culturi și comunități, exprimate prin mediul picturii și al artei video.
- Expoziția de grup a studenților Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca (UAD), nivel licență, masterat și doctorat, intitulată „Aerul crud al dimineții”, care propune o viziune sintetică asupra recentelor lor preocupări și practici artistice.
EXPLORĂRI ALTERNATIVE
Vizitatorii sunt invitați să descopere universuri diverse și captivante: de la lumea fantastică inspirată de Jules Verne, recreată la Steampunk Transylvania Fantasy House (deschisă până la ora 06:00), la expozițiile dedicate Cardinalului Iuliu Hossu, organizate în Catedrala Greco-Catolică și Biserica Bob. La Centrul Comunitar Pietrelcina, instalația caritabilă Butterfly Effect transformă fluturii pictați de copii în simboluri ale solidarității, iar Parcul Feroviarilor devine o scenă poetică prin instalația luminoasă ORBIT semnată de Teodor Buruiană. Sinagoga Neologă (18:00–22:00) își deschide porțile pentru descoperirea unui spațiu restaurat al memoriei evreiești. La Galeria „Camera”, expoziția Degrees of Exposure a lui Andrei Mateescu aduce o reflecție vizuală asupra orașului contemporan și locuirii, prin fotografie și termografie. În spațiul „Vitri & Atelierul de Murano”, vizitatorii pot urmări cum ia naștere arta sticlei, între tradiție și design contemporan. Iar în cripta Institutului Francez, expoziția „A iubi nu înseamnă a ne privi unul pe celălalt…” reunește nouă artiști într-o meditație vizuală asupra iubirii și memoriei.
Pentru o experiență completă și personalizată, vizitatorii sunt invitați să consulte programul detaliat al tuturor instituțiilor participante, cu orele, locațiile și descrierile complete ale evenimentelor pregătite pentru această ediție. Acesta este disponibil pe:
- Facebook & Instagram: @NoapteaMuzeelorClujNapoca
- Website oficial: https://noapteamuzeelorclujnapoca.ro
În plus, ediția din acest an include o noutate interactivă: Treasure Hunt digital de Noaptea Muzeelor Cluj-Napoca, accesibil prin aplicația Questo. Jocul, intitulat Umbros, este creat de studenții masteratului de Patrimoniu și Turism Cultural (UBB) și îi provoacă pe participanți să descopere povești fascinante despre Cluj prin ghicitori, jocuri de logică și pași inițiatici prin orașul de altădată. Detalii și acces: Questo – Treasure Hunt Cluj
Intrarea este gratuită, cu excepțiile menționate. Vă invităm să vă planificați traseul și să redescoperiți orașul prin prisma celor mai captivante experiențe muzeale și artistice din acest an.
Comunicat de presă
Simplu și rapid, pe Cluj.com găsiți informațiile de care aveți nevoie! De asemenea, pentru a fi în pas cu noutățile și evenimentele din Cluj, vă invităm să ne urmăriți și pe Facebook și Instagram.