„Nevoia de sânge nu își ia concediu” » Apel pentru donarea de sânge (și) la Cluj
Apel de urgență pentru donarea de sânge la nivel național » Ministerul Sănătății a tras un semnal de alarmă și îndeamnă cetățenii să doneze sânge pe durata verii.
În sezonul cald, din cauza concediilor și a muncilor agricole specifice, se înregistrează o scădere în colectarea de sânge la centrele de transfuzii. Se prezintă cu 20 – 25% mai puțini donatori decât media obișnuită. În același timp, însă, în aceeași perioadă, nevoia de sânge este în creștere (din cauza accidentelor rutiere mai numeroase sau a operațiilor planificate). Apare astfel un dezechilibru între cerere și cantitățile de sânge disponibile, atât la nivelul capitalei, cât și în toate orașele din țară.
„Cererea zilnică a unităților sanitare din București este de 1000-1500 componente/zi, iar centrul de donare poate asigura în această perioadă maxim 300-500 componente/zi. De exemplu, ieri au fost numai 120 de persoane care au intrat în centru cu intenția de a dona, în condițiile în care ar trebui să existe cel puțin 300 de donatori zilnic pentru a face față cererii unităților sanitare. Fac apel la populație să vină la centrele de donare și să doneze benevol, o pungă de sânge poate face diferența în lupta medicilor pentru viață. Vom reorganiza rețeaua de transfuzii și întreg domeniul”, a declarat ministrul Sorina PINTEA.
Doar 30 de donatori / zi în Cluj
Nici în Cluj situația nu este mai fericită. Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj a făcut de asemenea un apel înspre toți cetățenii Clujului pentru a-i încuraja să doneze sânge în această perioadă. Numărul donatorilor a scăzut dramatic, ajungând la abia puțin peste 30 de donatori / zi la centru.
„Facem un apel către toți cetățenii Clujului: pe timpul verii, numărul celor care se prezintă să doneze la centru a scăzut dramatic, abia se ajunge la puțin peste 30 de donatori pe zi, iar cererea venită din partea clinicilor și spitalelor din regiune nu s-a diminuat, din contră. Bolnavii au nevoie permanentă de sânge, ei nu intră în vacanță. Nevoia de sânge nu își ia concediu.”
Cei interesați să doneze sânge sunt așteptați pe str. Nicolae Bălcescu, nr. 18, program L-V: 07:30 – 13:30. Mai jos, pot fi accesate criteriile de admisibilitate la donarea de sânge.
https://www.facebook.com/notes/centrul-regional-de-transfuzie-sanguin%C4%83-cluj/criterii-de-admisibilitate-la-donarea-de-s%C3%A2nge/446237895789884/