Muzică și dictatură – lucrări de Dmitri Șostakovici și Paul Ben-Haim în context

de | | < 1 Minute

Muzică și dictatură

Două figuri însemnate de compozitori ai secolului XX, care au avut de suferit sub dictatura lui Hitler, respectiv a lui Stalin – Paul Ben-Haim și Dmitri Șostakovici – stau în centrul programului de concert.

Cvartetul de coarde nr. 8 în do minor, Op. 110 (1960) de Dmitri Șostakovici, interpretat de Cvartetul Arcadia, și ciclul Trei cântece fără cuvinte (1952) de Paul Ben-Haim, interpretat de soprana Mihaela Maxim și pianista Raluca Rad, vor fi prezentate în contextul în care au fost create.

Texte concepute de Ștefana Țițeica în lectura actriței Alina Mișoc, care va da glas și mărturiilor compozitorilor și ale contemporanilor lor, și exemple muzicale reprezentative sunt menite să creioneze circumstanțele istorice, sociale și culturale care i-a influențat profund pe cei doi compozitori.

Concertul va avea loc luni, 31 octombrie 2022, de la ora 19, în studioul de concerte al Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca (Str. Ion I. C. Brătianu, nr. 25). Biletele sunt disponibile online la adresa: https://www.bilete.ro/muzica-si-dictatura/ și în rețeaua Bilete.ro (oficiile Poștei Române, magazinele Inmedio, magazinele Telekom/Germanos, magazinele proprii Vodafone semnalizate Bilete.ro).

AFIS Muzică și dictatură


Organizatori: Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” și Asociația Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”
Partener: Institutul de Iudaistică și Istorie Evreiască Dr. Moshe Carmilly din cadrul UBB
Parteneri media: TVR Cluj, Radio România Cluj, Radio România Muzical, Cluj.com, clujlife.com, cluj.media, clujulcultural.ro, ilikecluj.ro, EBS Radio, Radio Renașterea, Făclia, Szabadság