3 muzee istorice din județul Cluj ce merită vizitate
Situat în Inima Transilvaniei, Clujul este un judeţ istoric și un important centru cultural al țării. Fie că ești interesat de monumente istorice sau muzee, de drumeţii montane și peisaje de poveste sau de artă modernă, cu siguranță vei găsi în județul Cluj activități pe gustul tău. În continuare, îți prezentăm 3 muzee de istorie din județul Cluj pe care merită să le descoperi.
Obiective istorice captivante
Bogăția de monumente și obiective istorice, alături de patrimoniul arhitectural și tradițional, incluse în mare parte în circuitul național, reprezintă unele dintre cele mai vizitate și mai renumite atracții și obiective turistice Cluj.Județul Cluj este o regiune cu o istorie extrem de îndelungată, iar povestea sa este de-a dreptul impresionantă. Drept urmare, există numeroase obiective turistice Cluj pe care le poți explora și care îți vor oferi o experiență de neuitat.
Istoria acestor locuri este scoasă în evidență prin muzeele de istorie răspândite în întreg județul.Pe lângă Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, municipiile Dej, Gherla și Turda completează seria muzeelor în care istoria stă așternută în colecții din cele mai vechi epoci ale lumii.
Muzeul Municipal din Dej
Muzeul Municipal Dej dispune de un patrimoniu impresionant, ce datează încă din epoca preistorică. Acesta îşi întâmpină vizitatorii cu expoziții valoroase, alcătuite din piese arheologice, etnografice, fotografii şi piese de mobilier reprezentative pentru cultura locală, dar nu numai. Fosilele unor mamuți, expuse în cadrul Muzeului Municipal Dej, ne amintesc de perioada preistorică, iar uneltele specifice exploatării sării ne aduce aminte de importanța mineritului din zona Dejului.
Cel mai important exponat al muzeului este reprezentat de un tezaur monetar format din 30 de monezi de argint, descoperit la Nireș, o mica localitate de lângă municipiul Dej.
Muzeul de istorie din Gherla
Muzeul de istorie Gherla este un alt obiectiv important ce poartă vizitatorii înapoi în timp până în evul mediu. În patrimoniul acestuia se regăsesc peste 18.000 de exponate ce prezintă evoluția societății umane. Printre exponatele pe care le vei descoperi în acest muzeu se remarcă monede, arme, lapidariul roman și o diplomă militară din perioada daco-romană, dar și numeroase materiale bibliografice și arheologice.
Muzeul de istorie din Turda
Muzeul de istorie Turda este şi el reprezentativ pentru cultura locală, având în patrimoniu peste 30.000 de exponate, ce datează din perioada paleoliticului mijlociu până în Epoca Modernă. Printre obiectele de atracție din cadrul muzeului se află cranii de urs de peșteră, dinți de rinocer și de mamut, topoare din piatră șlefuită, monumente epigrafice și chiar o reprezentare a momentului proclamării libertății cultelor religioase în Transilvania, ce a avut loc în 1568 în cadrul Dietei de la Turda.
Judeţul Cluj poate fi considerat o sursă inepuizabilă de inspirație, fiind un loc vast unde vizitatorii se pot relaxa îmbinând activitățile recreative cu cele culturale şi mondene. Dacă ai decis să te bucuri de o vacanţă completă, cu siguranţă, obiectivele turistice ale acestei zone îţi vor oferi ocazia de a beneficia de experienţe memorabile.