„Movie Nights” se vede în Iulius Parc de la ora 21.00. Delectează-te cu roller-coasterul emoțional „Turning Red”!
„Movie Nights” a ajuns la mijlocul ediției din acest an, iar ora de difuzare a filmelor a fost mutată cu 30 de minute mai devreme, astfel că vinerea aceasta animația „Turning Red” începe la 21.00. Ia-i pe cei dragi și veniți să vă bucurați de o seară frumoasă în Iulius Parc, în compania unui film nominalizat la Oscar, care spune o poveste depre noi toți și în care accentul cade pe relația mamă-fiică. Intrarea este liberă.
Începând cu prima săptămână a lunii august, „Movie Nights” se vede de la ora 21.00 pe marele ecran din Iulius Parc. Vinerea aceasta, „Turning Red” este pelicula care va ține în priză publicul. Filmul o prezintă pe Mei Lee, o tânără încrezătoare, în vârstă de 13 ani, care trebuie să se împartă între viața haotică de adolescentă și cea de fată cuminte a mamei. Ming, mama ei protectoare, chiar ușor dominatoare, nu este niciodată prea departe de fiica ei – o realitate cu care Mei nu se împacă deloc. Și, de parcă toate schimbările adolescenței nu ar fi fost suficiente, ori de câte ori devine prea entuziasmată (ceea ce se întâmplă mereu), tânăra se transformă într-un uriaș panda roșu. Cum decurge povestea mai departe, vei afla la film.
Evenimentul este organizat împreună cu ATP Motors, Wonderland Cluj Resort și Radio Impuls, iar intrarea este liberă. Programul poate suferi modificări în funcție de condițiile meteo, dar actualizările vor fi comunicate pe pagina de Facebook Iulius Mall Cluj.
Ne vedem la „Movie Nights” în Iulius Parc!