Realizează mobilier practic şi versatil, folosind un cadru birou reglabil
Timpul petrecut în faţa biroului de lucru este destul de îndelungat pentru multe persoane, în zilele noastre. Fie că înveţi, lucrezi de acasă, scrii o carte, corectezi tezele elevilor tăi sau, pur şi simplu folosești calculatorul, biroul este locul în care vei desfășura, cel mai adesea, aceste activități.
Unul dintre aspectele importante de care trebuie să ţii cont în acest caz, este cea a posturii sănătoase a corpului. Poziţia corectă în faţa biroului va fi asigurată prin alegerea scaunului potrivit, dar și prin înălțimea biroului.
Cadru birou reglabil, piesa care te va ajuta să ai o postură corectă
Dacă ai obosit să ajustezi scaunul după înălțimea biroului, atunci cea mai bună soluţie poate fi reprezentată de un cadru birou reglabil. Gama pusă la dispoziţie te va ajuta să alegi varianta potrivită pentru nevoile tale, iar în funcţie de preferinţe, poţi opta pentru cadre negre sau din aluminiu, ideale pentru a deveni baza unui blat din PAL sau MDF pe care le poți comanda pe dimensiuni din magazinul Feromob, prin serviciile de debitare pal melaminat.
Biroul tău va deveni astfel o piesă de mobilier foarte practică şi modernă, versatilă şi perfect funcţională, fie că vei sta pe scaun sau alegi poziţionarea în picioare. Clemele de prindere, prizele încastrabile, suportul pentru unitatea calculatorului sau ghidajul pentru cabluri, te vor ajuta să obţii biroul dotat cu motorul de ajustare cu sau fără memorie, mereu pregătit să îţi ofere o postură sănătoasă şi corectă, benefică întregului corp.
Mânerele moderne pentru mobilier, nota de unicitate pentru design interior
Amenajarea interioară a casei tale este cea care te va ajuta să creezi din locuința ta, locul în care te vei simţi bine, indiferent de activităţile cotidiene. Accesoriile şi micile detalii au rolul de a da o notă unică şi personală spaţiilor tale, astfel că este recomandat să descoperi gama de manere mobila moderne, niște elemente esenţiale în design-ul interior.
Poţi opta pentru modelele de mânere şi butoni clasice, pentru varianta încastrată, pentru design-ul antichizat sau pentru abordările minimaliste, alegând tonuri puternice de negru lucios sau strălucirea plăcută a aluminiului antichizat. Folosind accesoriile potrivite, amenajarea ta interioară se va bucura de un plus de stil şi va fi punctat discret cu nota de unicitate pe care doreşti să i-o transferi, fie că este vorba de birou, living, dormitor, bucătărie sau camerele celor mici.