De dezvoltat: Minte Forte si atelierele de dezvoltare personala din Cluj

de | | 3 Minute

Minte Forte si atelierele de dezvoltare personala din Cluj

Ne place sa descoperim ce are Clujul mai bun de oferit, motiv pentru care ne-am format un obicei in a participa la diverse evenimente, in a explora diverse proiecte sau in a descoperi locuri interesante din oras. Mai apoi, le recomandam si altora.

Saptamana trecuta ne-am decis sa participam la un eveniment de dezvoltare personala sustinut de Organizatia Minte Forte, care viza tehnicile de gestionare a furiei. Nu stiu ce ne-a determinat sa spunem: gata, asta vom face duminica.
Poate faptul ca, sub o forma sau alta, toti ne confruntam cu emotii negative care uneori par sa ne copleseasca, sa ne influenteze viata intr-un mod nu tocmai dezirabil, poate faptul ca uneori simti ca se acumuleaza prea multi ,,nervi” si, atunci, pe moment, nu stii cum sa-i gestionezi, ce sa faci cu ei, cum sa ii exprimi fara a-i rani pe cei din jurul tau sau pe tine insuti.

Clujenii par sa fie tot mai interesati in ultima perioada de evenimentele de dezvoltare personala si, din intamplare (sau nu chiar), stiam ca Organizatia Minte Forte abordeaza astfel de aspecte intr-o maniera eficienta. Promovand sanatatea mintala prin intermediul unor activitati ce vizeaza educatia pentru sanatatea mintala, prin sprijinul acordat persoanelor cu probleme psihologice si prin dezvoltarea proiectelor de dezvoltare personala, Minte Forte are la baza o echipa formata din specialisti in domeniu.

minte forte ateliere de dezvoltare personala clujAtelierul de Tehnici de gestionare a furiei, cel la care am fost noi, s-a tinut intr-o zi de duminica si a durat cam 6 ore. Evenimentul oficial a fost sustinut sambata, insa fiind multi doritori, a fost organizat duminica si pentru cei care nu au mai prins locuri in prima zi.
Un interval de 6 ore pare mult si putin timp, simultan. ,,Mult” pentru ca timpul e pretios si te gandesti ca ,,ce poti sa faci atatea ore acolo?’‘, insa cu adevarat ,,putin” deoarece in doar cateva ore nu iti poti insusi in mod cert niste tehnici care au nevoie de timp pentru a fi stapanite, pentru a se inradacina ca obiceiuri in modul tau de a reactiona eficient (si sanatos!) la ceea ce te inconjoara.

Cu toate acestea, poti invata multe in timpul acordat atelierului. Despre tine si despre oameni, in general. Despre emotii si rolul lor, pozitiv sau negativ, in viata noastra si in interactiunile cu ceilalti, in diverse situatii.
Poate unul dintre cele mai mari avantaje ale unor astfel de ateliere organizate de Minte Forte este faptul ca intreaga activitate are la baza date si informatii stiintifice. Activitatile sunt coordonate de specialisti cu pregatire in domeniul psihologic. Cu alte cuvinte, nu simti ca intregul eveniment e ,,apa de ploaie”.

Paradoxal, desi aveam in vizor furia, ne-am simtit foarte bine. Atmosfera prietenoasa, modul in care cei doi traineri au coordonat si incurajat participantii sa se implice in discutii si activitati, schimbul de opinii si experiente, exercitiile aplicative – totul a decurs natural si relaxant.

La final, am decis ca au fost ore investite inteligent. Cu perspective noi in minte, cu mai multa intelegere si, parca, acceptare a propriilor emotii, cu tehnici si idei de gestionare a furiei care asteapta doar sa fie puse in practica. Si poate aici vine partea cea mai grea. Ce faci din momentul in care stii ce ai de facut?

Organizatia Minte Forte are in plan sustinerea unor workshop-uri mai mari si mai complete nu doar pe aceasta tema, ci si pe altele de interes pentru clujeni, in cadrul carora astfel de strategii pot fi abordate mai complex, pe o durata mai lunga de timp.

Nu ne ramane decat sa va recomandam atelierele de dezvoltare personala si, de altfel, orice alte activitati organizate de Minte Forte. Mergeti, merita!

Date contact:
Website: http://minteforte.ro/
Facebook: facebook.com/MinteForte
E-mail: [email protected]
Telefon: 0743 568 525

Iulia Marc
Redactor Cluj.com

minte forte ateliere de dezvoltare personala cluj