Material 100% biodegradabil, dezvoltat de antreprenori clujeni, prezentat la cel mai important târg de design, artă și arhitectură din lume
Clujenii de la UpCork, proiect de reciclare creativă, au prezentat, acum două săptămâni, la Milan Design Week un material organic, creat chiar de ei prin reciclarea deșeurilor provenite din utilizarea dopurilor de plută alături de miceliu (o rețea de filamente cu rol de rădăcină pentru majoritatea ciupercilor). Ei spun că acest nou material este complet biodegradabil și poate fi folosit ca ambalaj pentru produse în numeroase industrii, printre care și cea a vinului.
”Ideea reintroducerii dopului de plută în circuitul economic ne-a venit, așa cum vin ideile bune, la un pahar de vin. Am pus-o pe curat și am prezentat-o, printr-un material video, de tip interviu, în cadrul proiectului european WORTH Partnership Project. Și ideea noastră s-a dovedit a fi una câștigătoare”, spune Dan Ciulea, vicepreședinte asociația Made in Cluj, co-fondator al proiectului UpCork.
”Avem experiență în colectarea și reutilizarea dopurilor de plută datorită proiectelor pe care le-am demarat în trecut, dar ne-am dorit să dezvoltăm și mai mult procesul de reciclare și să pornim un proiect axat pe economie circulară”, declară Cristina Cantemir, președinte Asociația Art Mirror, fondator Urban Mirror Studio și co-fondator al proiectului UpCork
Material 100% biodegradabil, premiat în cadrul unui proiect european
Materialul realizat prin metoda dezvoltată de tinerii clujeni este unul 100% biodegradabil. Mai mult, acest material se descompune în mod natural, fără niciun fel de adaos de substanțe chimice și fără a fi necesară intervenția instalațiilor de compostare industriale, mari consumatoare de energie.
”Acest material poate înlocui polistirenul ca material de ambalaj și, realizat la scară industrială, poate fi competitiv în ceea ce privește costurile cu polimerii spumați convenționali. De altfel, versatilitatea materialului creat de noi și posibilitatea de a fi folosit în numeroase industrii a fost recunoscută în cadrul WORTH Partnership Project, un program european dedicat susținerii ideilor inovatoare din industria modei și a stilului de viață. Proiectul nostru a fost printre cele 65 câștigătoare din toată Europa, din care doar două cu parteneri din România”, a anunțat Sebastian Florian, președintele Asociației Made in Cluj, co-fondator al proiectului UpCork.
Economia viitorului este circulară și prietenoasă cu mediul
Industria vinului produce, anual, peste 31 de miliarde de reziduuri provenite din dopurile de plută, iar o cantitate semnificativă dintre acestea ajunge la gropile de gunoi din întreaga lume. Având în vedere numărul atât de mare de deșeuri produse, companii din multe țări ale lumii au implementat campanii de reciclare în rândul comunităților locale pentru conștientizarea valorii acestui material.
”RongoDesign este prima companie din România care utilizează tehnologia miceliului cu scopul de a produce un material inovator, prietenos cu mediul, valorificând reziduuri agroindustriale. Materialul realizat de noi are o aplicabilitate foarte mare și valorifică un reziduu atât de des întâlnit, generat zilnic în cantități foarte mari. Am reușit astfel să închidem acea buclă a economiei circulare”, adaugă Gabriel Barta, CEO și fondator RongoDesign și co-fondator UpCork.
Proiectul a fost finanțat printr-un grant oferit de Uniunea Europeană, în cadrul programului WORTH Partnership Project, și a fost realizat în parteneriat de către asociațiile clujene Urban Mirror și Made in Cluj, utilizând tehnologia oferită de Rongo Design și având ca partener internațional pe GMA Interactive din Portugalia.
Despre UpCork
UpCork s-a născut din dorința de a crește gradul de conștientizare cu privire la necesitatea unei economii circulare și propune reciclarea dopurilor utilizate de vin și crearea din acestea de noi materiale care să constituie o alternativă la ambalajele din poliester, dar și pentru alte utilizări, cum ar fi izolațiile fonice, industria mobilei sau design interior.
WORTH Partnership Project este finanțat de Comisia Europeană în cadrul COSME, Programul UE pentru competitivitatea Întreprinderilor Mici și Mijlocii. WORTH este singurul proiect european în care designerii, IMM-urile, producătorii și furnizorii de tehnologie lucrează împreună pentru a dezvolta idei de afaceri inovatoare, orientate spre design. Proiectul se concentrează pe industriile din domeniul ”stil de viață” (lifestyle), inclusiv modă și textil, încălțăminte, piele și blănuri, mobilier/decor pentru casă/design interior, bijuterii și accesorii.