Marele premiu al loteriei Amour a Paris a fost revendicat
Weekendul romantic la Paris i-a revenit unei domnișoare din Cluj-Napoca. Tragerea la sorţi a loteriei „Amour à Paris” , organizată la Polus Center în perioada 14-16 februarie 2014, avut loc în prezenţa publicului, pe 16 februarie, ora 20.00, în piaţeta Matei Corvin din incinta centrului comercial. Sute de cupluri îndrăgostite au sărbătorit iubirea în stil parizian weekendul trecut la Polus Center. Cu ocazia Zilei Îndrăgostiților, centrul comercial din inima Transilvaniei le-a oferit acestora câte un certificat de căsătorie, o fotografie şi un talon de tombolă, pentru că toţi curajoşii ce s-au căsătorit pentru o zi la Polus au avut ocazia să câştige un super weekend la Paris.
În data de 16 februarie, de la ora 20,00, în piaţeta Matei Corvin din incinta centrului comercial, a avut loc tragerea la sorţi ce a desemnat-o câștigătoare a weekendului romantic în orașul iubirii pe domnișoara Santa Hajnal, în vârsta de 24 de ani, din Cluj-Napoca.
”Când mi s-a spus că am câștigat am crezut că este o glumă, cineva vrea să-mi facă o farsă. Atunci am realizat că este adevarat când mi s-a spus adresa și au spus să merg la Polus pentru revendicarea premiului.”- a declarat câștigătoarea.
Tânara a mai declarat că este pentru prima dată când câștigă un premiu și că până acum nu a mai participat la alte tombole sau concursuri organizate de Polus Center.
Polus Center Cluj este cel mai întins centru comercial pe un singur nivel din România şi cel mai mare complex multifuncţional din Transilvania. Cu o suprafaţă închiriabilă de peste 60.000 mp, Polus Center Cluj înglobează peste 186 de magazine, printre care un multiplex cu 8 săli de cinema şi un hipermarket Carrefour şi pune la dispoziţia clienţilor săi 2.500 de locuri de parcare. Polus Center Cluj este deţinut de către grupul austriac Immofinanz şi se află în administrarea EHL Real Estate România S.R.L.