Mâncăruri terapeutice la Sala Bio Food Cluj | O poveste despre sănătate

de | | 5 Minute

Mâncăruri terapeutice la Sala Bio Food | O poveste despre sănătate

În alimentație, ca-n viață, trebuie să știi ce și cum să combini astfel încât să obții echilibrul ideal. Acest adevăr simplu stă la baza unei afaceri de familie, Sala Bio Food, care-și propune să ofere mâncăruri extrem de gustoase, gândite inteligent, pentru vegetarieni și vegani.

Ce înseamnă mâncare terapeutică?

Am stat de vorbă cu inițiatorii proiectului Sala Bio Food, care ne-au surprins plăcut prin nivelul de conștiență și asumare pe care îl au vizavi de scopul afacerii lor.

„Peste 90% din mâncarea pe care o producem la noi este terapeutică. Asta înseamnă că avem rețete care combină în mod inteligent ingredientele astfel încât organismul să-și ia toate elementele de care are nevoie: apă, proteină, fibră. Este evident, nu poți ține un organism fără proteine.

Discuțiile pe această temă sunt lungi, de multe ori în contradictoriu, și nouă nu ne place să intrăm în conflicte. Din perspectiva noastră, e simplu: fiecare este liber să mănânce exact ce și cum își dorește. Sala Bio Food nu vrea să convingă pe nimeni să devină vegetarian.

Prin preparatele noastre, ne adresăm celor ce preferă mâncarea vegetariană. Așa cum spuneam, nu poți ține un organism fără proteine. Pentru cei care suferă de intoleranță față de proteina animală, sau pentru cei ce aleg să nu consume carne, noi oferim alternative care asigură fără nicio problemă necesarul de proteine. În limbajul vegetarienilor, i se spune proteină bună: năutul, fasolea verde (conține cu 27% mai multă proteină decât carnea), mazărea, lintea etc.

Rețetele noastre combină proteinele cu fibrele într-un amestec delicios și sățios, pe gustul comunității vegetariene. Ceea ce aducem nou pe piață este întocmai atenția pentru combinațiile cele mai potrivite de proteină și fibre, respectiv carbohidrați cu fibre, care să asigure aportul necesar de nutrienți într-o formulă gustoasă și hrănitoare. Până la urmă, dacă știi ce să combini și cum, lucrurile ies cum trebuie.”

Care este focusul Sala Bio Food?

Mâncare de calitate, concepută inteligent, cu ingrediente proaspete, într-un mix de sănătate pentru vegetarieni. Atenția pentru aceste elemente și detaliile care se desprind din ele reprezintă, de departe, focusul Sala Bio Food.

„În general, nu e bine să combini proteine cu carbohidrați, deoarece constrângi stomacul să le digere pe amândouă, ceea ce e prea mult. Fibra o regăsim în tot ce ține de verde, leguminoase, semințe. Dar, aceste legume nu se combină oricum și nu se pregătesc oricum. Știm că orice e verde, orice e pe bază de clorofilă, dacă intră în contact cu un metal, fie el cuțit, blender sau altceva, în maxim două ore se oxidează și-și pierde toate enzimele. Acestea sunt aspecte la care suntem deosebit de atenți pentru că ne bazăm pe lucrurile făcute corect, cu cap.

La noi în bucătărie, toate legumele se lasă înainte de folosire în apă câteva ore bune, deoarece apa trage eventualele pesticide de pe legume și fructe. Tot ce gătim este proaspăt, practic începem procesarea mâncării doar după ce-am primit comanda.

Prefer să anunț clientul că va dura poate 10 minute mai mult decât de obicei decât să-i servesc mâncare pregătită de ieri. Sigur, avem câteva excepții care ne obligă, cum sunt sărmăluțele noastre vegetariene, la care ne trebuie o precomandă de măcar 24 de ore.”

Rețetele inedite Sala Bio Food

Ați auzit de icre vegetariene? Sunt făcute din semințe de amarant, iar persoanei responsabile cu bucătăria Sala Bio Food i-a luat mai bine de 2 ani ca să găsească gustul perfect al icrelor vegetariene. Este ceva inedit, are gustul aproape inimitabil al icrelor de pește, și se face dintr-o sămânță care oferă o bogăție de antioxidanți, minerale, fibre și fier.

Dar de sărmăluțe cu mei în loc de carne, ați auzit? Sarmalele sunt un preparat tradițional la mare trecere în România, însă mulți spun că cele de post nu se compară cu cele care conțin carne. Din partea unei carnivore convinse, vă spun că puteți fi liniștiți cu sarmalele Sala Bio Food, ele au gustul original al sarmalelor ca la mama acasă. Singura diferență este că-n loc de carne, bucătăria Sala Bio folosește meiul, o cereală versatilă, bogată în substanțe nutritive.

Alte mâncăruri tradiționale pe care le puteți încerca la Sala Bio Food sunt: ciulama de ciuperci, chiftele vegetariene, mazăre scăzută, salata de fasole boabe, risotto cu hribi și brânză de capră etc.

Salatele de la Sala Bio Food emană creativitate și atenție pentru detalii, chiar dacă se folosesc ingrediente simple: salată verde cu ciuperci, salată verde cu brânză de capră, salată cu quinoa și dovleac, salată de orez cu alge, salată de linte cu cartofi dulci. Combinațiile sunt savuroase, iar porția este mai mult decât sățioasă.

Supele creme sunt și ele la mare căutare. La supe creme puteți alege între supă cremă de ciuperci, supă cremă de mazăre cu mentă, supă cremă de praz sau supă cremă de linte. Supa miso cu alge este un super aliment pe care-l regăsiți și în meniul Sala Bio:

„Sigur că oferim și supă miso cu alge. Miso este o pastă de soia fermentată în care avem mare încredere. Proprietățile sale sunt recunoscute la nivel mondial, este foarte bună la reglarea problemelor digestive, de tranzit, de aciditate etc. Echivalentul acestei paste de soia fermentată la noi ar fi drojdia de bere.”

Pentru amatorii de paste, la Sala Bio Food se pregătesc: paste cu dovlecel, paste cu broccoli, paste cu roșii, toate proaspete, gustoase și oferite cu generozitate.

Pentru orice comandă plasați la Sala Bio Food, desertul este din partea casei.

Un scop precis și muncă pe măsură

Proiectul Sala Bio Food înseamnă o afacere de familie, creată cu suflet, din dorința de a oferi consumatorilor vegetarieni o sursă inteligentă de preparate culinare variate. La baza proiectului stau convingeri care s-au înrădăcinat în timp, pe baza experiențelor de viață care, nu-i așa, ne fac pe toți mai conștienți de lucrurile esențiale. Sănătatea reprezintă, fără doar și poate, unul din aceste lucruri esențiale, pentru care familia Sala Bio Food poartă mare respect.

Contact:
Telefon: 0741 790517 / 0753 404594
Website
Foodpanda
Facebook