Managementul costurilor, o prioritate pentru afacerile românești în următoarea perioadă

de | | 2 Minute

Managementul costurilor, o prioritate pentru afacerile românești în următoarea perioadă

Creșterea recentă a prețurilor pentru combustibili, energie și materie primă, alături de resursele necesare pentru procesele de producție și distribuție, determină companiile să se concentreze tot mai mult asupra strategiilor de management al costurilor. Este și motivul pentru tot mai multe companii apelează la tehnologii de optimizare a businessului, cum sunt SFA, serviciile de integrare ERP sau softurile de optimizare a rutelor.

Având în vedere provocările de pe piață, managementul costurilor a fost tema centrală a discuțiilor și în cea mai recentă ediție a conferinței Retail & HoReCa Distribution organizată de Modern Buyer. Aceasta este întâlnirea dedicată distribuitorilor și producătorilor, dar și furnizorilor de soluții conexe pentru business. În cadrul conferinței, specialiștii FMCG și nu numai au subliniat că principalele elemente care îngreunează optimizarea bugetelor sunt: deficitul de resurse umane, costurile pentru transportul produselor și schimbările în comportamentul consumatorilor, aceștia alegând produsele cu prețuri scăzute.

Totuși companiile din domeniul Retail & HoReCa reușesc să își mențină poziția pe piață, ba chiar să evolueze. Mai jos vă prezentăm o sinteză a concluziilor studiului de piață realizat de KeysFin și prezentat în cadrul conferinței Retail & HoReCa Distribution.

Cifra de afaceri a companiilor de distribuție în domeniul Retail și HoReCa, în creștere

KeysFin a realizat o analiză de piață asupra a 137 de companii mari, medii și mici din România. În urma acestei analize, s-a concluzionat că cifra de afaceri pentru distribuitorii din Retail și HoReca a crescut cu 27% în anul 2021 comparativ cu anul 2020. Cea mai mare parte a creșterii, adică 52,3%, a fost generată de către companiile de dimensiuni medii. Și în ceea ce privește numărul de angajări, companiile de dimensiuni medii au fost în top, acestea aducând aproape 60% din forța de muncă în anul 2021.

Strategia de dezvoltare a afacerilor cu focus pe principalele probleme a contribuit la menținerea poziției distribuitorilor și producătorilor pe piață. De altfel, colaborarea cu furnizorii de soluții de optimizare a business-urilor este și ea o componentă importantă, care permite eficientizarea la maxim a resurselor și bugetelor din companii. Perspectivele pentru următorii ani vizează în continuare evoluția companiilor pe baza acțiunilor de eficientizare a costurilor, sustenabilitate și optimizare a proceselor.


Noutăți de la Optimall by AROBS » aici.